Ati aflat de scandalul iscat in jurul concedierii lui Traian Razvan Ungureanu (TRU) de catre mai marii “Cotidianului”? Daca nu, atunci nu ati pierdut nimic. Daca da, pacat de timpul pierdut cu lecturarea diverselor comentarii pe marginea evenimentului, cu lecturarea opiniilor fostilor colegi ori cu lecturarea comentariilor oamenilor de bine sau de mai putin bine dornici sa se afle si ei in treaba.
N-am timp sa ma ocup de caz in sine, ci doar de problema eticii profesionale in spatiul jurnalistic. Si asta pentru ca la noi — da, la noi in Romania! — nu a existat niciodata o dezbatere serioasa pe marginea normelor morale, profesionale ori juridice care sa stabileasca limitele in care jocul poate fi jucat.
Jurnalistii nostri si reprezentantii organizatiilor care ii reprezinta au preferat sa mimeze dezbaterea, rezumand de fiecare data intreaga discutie la comentarii sterile in jurul acceptarii sau neacceptarii unei legi a presei. Niciodata, insa, nu au initiat si sustinut o dezbatere pe aceasta tema.
Imi aduc aminte ca in urma cu vreo cativa ani eram in biroul Cristinei Guseth de la Freedom House si discutam despre posibilitatea unui proiect care sa vizeze tocmai problema moralitatii jurnalistilor romani. Dintre toate ideile puse atunci pe hartie nici una nu a ajuns sa capete contur. Pe de alta parte, aflasem ca anumiti jurnalisti, reuniti sub umbrela unui ong, primisera deja un sprijin consistent din partea Ambasadei SUA la Bucuresti pentru un proiect menit sa-i familiarizeze pe cei din bransa cu deontologia profesionala. Nu-mi amintesc ca acest proiect sa fi avut vreun rezultat in afara a doua, trei conferinte cu studentii prin Bucuresti si prin tara.
Prima mea intrebare — fiindca intentionez sa scriu mai multe texte despre etica profesiunii de jurnalist — este legata de nevoia de a desparti intre cei care au aspiratii politice si ‘mimeaza’ independenta jurnalistica si cei care intr-adevar ‘functioneaza’ (sic!) ca jurnalist independent. De prea multe ori ne-am aflat in situatia in care un X sau un Y au promovat un partid sau o personalitate in detrimentul oricarei norme a bunului simt ori independentei editoriale. TRU este doar cel mai recent caz de acest fel, dar ultimul pe o lista mult prea lunga. Ca atare, este jurnalistul profesionist (spre deosebire de cel amator, care scrie la gazeta comunei ori a scolii) subiect al vreunei norme morale sau profesionale care sa-i certifice statutul de independent atunci cand scrie despre o chestiune cu miza politica?
Am formulat intrebarea in mod special asa deoarece cred ca este necesar sa distingem intre trei termeni care sunt folositi in aceasta discutie, dar niciodata in mod consecvent, si anume intre echidistant, independent si obiectiv.
Un citat din ultimul editorial al lui TRU poate arunca in lumina confuzia atat de des intalnita intre cei trei termeni:
[…] Cotidianul susţine că un candidat sau un parlamentar nu mai pot scrie într-un ziar. Ideea a prins la destui cititori care cred că ziarul se bazează, cu adevărat, pe ceva.
Ziarul nu se bazează pe nimic. De ce nu pot un membru de partid, un candidat, un parlamentar să facă presă? De ce poate cineva avea opinii la Bruxelles dar nu în Cotidianul? E adevărat că un editorialist care devine politician trece în alt regn şi începe să vâneze nevinovaţi? Ce se întâmplă cu editorialistul dacă se căsătoreşte? Dar dacă trece la budism, ţine cu Rapid, e homosexual sau colecţionează rulmenţi? De ce nu poate un ziarist să rămână ziarist? Simplul fapt că aşa vrea Cotidianul nu e de ajuns. Pot dnii. Buşcu, Lucescu, Fumurescu, Rogozanu, Ursu să găsească un argument real? Istoria presei româneşti le stă împotrivă. Parlamentarii-ziarişti au fost un o realitate curentă în interbelic.
Şi presa occidentală e inamicul domnilor amintiţi. În Anglia, unde se face, probabil, cel mai bun jurnalism din lume, aproape nu există (scuzaţi expresia!) cotidian fără editorialişti parlamentari. Însă, în Anglia, nimeni nu cultivă confuzia între obiectivitate şi opinie. Obiectivitatea păzeşte ştirile şi atât. Opinia e liberă, trăieşte din interpretare şi nu se măsoară cu rigla. […]
E adevarat ca de cele mai multe ori nu mai deosebim in desisul padurii trunchiurile copacilor pentru ca ne-am chiorat prea mult la imaginea de ansamblu, dar deprinderea aceasta nu trebuie lasata neschimbata pentru ca duce la orbire. Din acelasi motiv e nevoie si de o curatare a limbajului, de fiecare data cand sensurile cuvintelor incep sa-si piarda din proprietati in desisul limbajului comun.
Axioma elementara cu care cred ca noi toti ar trebui sa fim de acord este aceea ca intre calitatea de jurnalist si cea de politician nu trebuie sa existe semnul de egal pentru simplul motiv ca misiunile celor doua pozitii sunt diferite, chiar daca uneori ele conlucreaza pentru a-si atinge obiectivele. Una e sa scrii la gazeta si sa fii in slujba unei corecte informari a publicului tau, si alta e sa promovezi ideii, proiecte si politici in numele unui ideal politic si sa-ti asumi o postura de promotor activ al acestora.
Dintr-o alta perspectiva, imbinarea celor doua in spiritul aceleasi persoane nu cred ca incalca regula atata vreme cat politicianul nu-si asuma rolul de jurnalist (ori invers) si isi declina calitatea in mod public. Altfel ne aflam in fata unei intentii vadite de a manipula prin intermediul materialelor de presa. Asa se face si ca Adrian Nastase sau vreun politician din Anglia pot avea o rubrica permanenta sau nu intr-un cotidian, dar fara a aduce atingere posturii de jurnalist, pe care ei nu o servesc. Adrian Nastase nu semneaza in calitate de jurnalist, chiar daca vreun individ cu un grad de cultura mai scazut l-ar numi astfel. El scrie in calitate de politician si isi promoveaza propriile idei politice chiar si atunci cand isi critica opozantii.
Jurnalistul, in schimb, are un cu totul al statut. Daca faptul ca un politician scrie la gazeta este intamplator, in cazul jurnalistului, el isi face meseria. Asadar, meseria respectiva ii impune anumite canoane profesionale, fara de care credibilitatea sa este pulverizata la primul text iesit de sub tiparnita. Iar ca sa iti pastrezi credibilitatea, adica pentru ca oamenii care te citesc sa creada ca relatarea cazului de mita electorala este adevarata, trebuie sa respecti regulile jocului.
Problema reglementarii sau auto-reglementarii acestui domeniu profesional este exact cea a stabilirii regulilor. In lipsa lor, oricine poate fi jurnalist. Este suficient sa ai un spirit creativ si o scriitura inteligibila ca sa te angajezi pe post de “jurnalist”. Si nu ma refer aici la pregatirea profesionala — daca inginerii sunt jurnalisti sau nu! –, care e de fapt o falsa problema. Nu, ci la respectarea unor norme etice si profesionale.
Pe de alta parte, inexistenta regulilor jocului face ca oricine sa poata reclama conducerea jocului sau sa impuna forma sa. De exemplu, una e sa ai o regula clara la nivelul bransei prin care sa poti sanctiona, chiar si prin intermediului unui simplu blam profesional, “jurnalistii” care nesocotesc limitele vietii publice si filmeaza o politiciana facand sex cu sotul in patul propriu sau pozandu-i chiloteii in timp ce se da jos din masina si alta e ceea ce se intampla acum in circul mediatic romanesc. Acesta este motivul pentru care publicatii de genul “Cancan”, “Click”, “VIP”, “Atac la persoana”, “Libertatea”, ori “Romania Mare” nu pot fi sub nici o forma acuzate ca nu respecta regulile jocului. E simplu! — acele reguli nu exista, ei nu au ce sa respecte.
Revenind, daca vrem ca un jurnalist sa informeze corect asupra faptelor, atunci ii vom cere sa fie obiectiv si echidistant (pe langa spiritul de analiza critica si de detectiv cu care trebuie musai sa fi fost dotat de la natura) in demersurile sale. Dar obiectivitatea si echidistanta nu sunt usor de obtinut cand jurnalistul are convingeri politice ferme si nu ezita sa si le faca publice alaturi de informatia pe care o prezinta.
Dar ce inseamna a fi obiectiv si echidistanta. In cazul acesta, o definitie nu ne-ar fi de ajutor, ci poate mai degraba o explicitare. Poate ar trebui ca dincolo de principii si de reguli, un viitor cod de etica pentru jurnalisti sa fie insotit si de un material care sa contina studii de caz, explicatii, exemplificari, toate in vederea unei mai bune intelegeri a prevederilor codului.
De exemplu, obiectivitatea ar putea fi explicitata ca o maniera in care jurnalistul relateaza sau comenteaza niste fapte fara a se lasa influentat de pareri si convingeri proprii, de interpretari subiective ale faptelor. Dar obiectivitate inseamna si sa analizezi critic faptele pentru a discerne ce anume reprezinta un interes public si ce nu. Dupa cum relatarea despre numarul de depresiuni din celulita Elenei Udrea aflata pe plaja din Mamaia, printre pet-uri si mucuri de tigara, nu serveste vreunui interes public.
A fi echidistant inseamna a trata un subiect dintr-un unghi care nu permite inclinarea balantei inspre o pozitie sau alta, inspre o opinie sau alta. Ca si cum atunci cand s-a votat bugetul Romaniei pe 2009, jurnalistii s-au documentat serios inainte de a relata faptele si au prezentat atat argumentele pro, cat si pe cele contra respectivului document.
Doar satisfacand aceste doua criterii putem ajunge la independenta, care se refera mai degraba la modul cum se raporteaza jurnalistul la faptele respective. De exemplu, daca intr-un scandal ar fi implicat un politician corupt, care-l plateste pe jurnalist ca sa nu scrie de rau despre actiunile sale, atunci este evident ca materialele de presa ale respectivului jurnalist nu vor prezenta faptele ca atare, ci o versiune mistificata a acestora. Sau daca patronul ii cere unui jurnalist sa nu publice o stire despre un politician al carui amic este, atunci independenta jurnalistului este afectata printr-un act de cenzura editoriala. Iar cum exista cenzura editoriala, exista si auto-cenzura, adica starea in care un jurnalist perverteste faptele pentru ca, de exemplu, simte o teama extraordinara ca va fi dat afara de la ziar (dar patronul nu i-a cerut niciodata sa nu publice vreun material).
Concluzionand, recuzarea lui TRU de catre comitetul redactional al “Cotidianului” a fost perfect justificata in conditiile in care acesta si-a anuntat intentia de a candida pe listele unui partid. Cred ca s-ar fi impus o decizie asemanatoare cu mult mai devreme, in urma unei analize obiective a materialelor publicate de TRU in paginile publicatiei amintite. Dar o astfel de analiza obiectiva nu a avut cum sa vina tocmai pentru ca prieteniile erau mai puternice decat simtul moralitatii sefilor de la “Cotidianul”, dupa cum insusi Doru Buscu a mentionat in raspunsul sau la ultimul editorial al lui TRU.
–
Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/09
