Vad ca Antena3 se afla din nou in cautarea brandului de tara. Vrea sa ocupe o zi de emisie cu aceasta tema. Probabil ca mai este un Ghita, un Dorel sau Ion prin varf de munte care nu s-au lamurit ce pierdere de timp este o discutie despre brandul de tara in contextul in care tara, asta cat mai este, se confrunta cu probleme majore.
Tema, in opinia mea, nu reprezinta decat o pedalare in gol. S-a tot vorbit despre ea si de fiecare data fara rezultate pentru ca nici nu pot exista rezultate. Brandul de tara este o iluzie buna de vandut unor guvernanti prosti, dar nu si un instrument care sa genereze valoare pentru o tara. Brandurile sectoriale, cum este brandul pentru turism sau cel pentru industrie, sunt cele care intr-adevar au forta sa starneasca o atentie oarecare din partea cuiva. Unui brand de tara nu-i poti atasa un obiectiv clar, insa in cazul brandurilor sectoriale poti sa faci acest lucru. De exemplu, in cazul brandului pentru zona de turism, obiectivul este reprezentat de cresterea numarul de turisti straini si romani gazduiti in unitatile de cazare din Romania pe parcursul unui sezon. Poti avea un brand pentru turismul de business, daca intr-adevar ai avea locuri de acest gen, cum e cazul cu Dubai sau Londra care isi promoveaza serviciile asociate organizarii de evenimente business. Sau poti sa ai un brand sectorial care sa se adreseze sectorului de business si al carui obiectiv sa fie cresterea numarului de firme infiintate de investitori straini in parcuri industriale din Romania intr-un an de zile. Asa procedeaza Serbia si China.
Brandul de tara este o nastrusnicie despre care s-au scris carti in Romania iar unii au devenit profesori universitari cu acele volume. Este o nastrusnicie atat de mare incat a ajuns sa dea nastere unor monstri prin anumite guverne. De exemplu, Udrea a tinut mortis sa fie autoarea morala a unui “brand de tara” in care tot ce conta era o sigla, niste materiale promotionale si cateva spot-uri video. Saracuta de ea nu stia ca a platit pentru un brand de turism. Dar multi au tinut mortis sa spuna ca e un brand de tara. Anterior se concepuse un brand de tara cu Dracula, dar si acela era tot un brand sectorial.
Ceea ce avem nevoie astazi nu este o noua reclama frumoasa, un nou ambalaj, mai frumos, ci o modernizare rapida a Romaniei. Dar nu o modernizare impotriva cetateanului, impotriva naturii ori impotriva mediului economic. Insa Antena 3 se ocupa mai degraba cu pedalatul in gol decat cu lucrurile reale