Despre oportunitatea de a face afaceri profitabile in Romania

Trebuie sa avertizez de la bun inceput ca nu voi spune nimic de bine despre guvernele Romaniei de pana acum. De fapt, nu voi spune nimic precis despre ele, ci doar ca am avut un lung sir de guverne cu incompetenti in multe pozitii cheie. De la Ilie Serbanescu, vesnicul “maestru” intr-ale economiei la tembelizor si esecul numarul 2 in materie de condus un minister de specialitate, pana la celebrul Ialomiteanu, zis si ‘prostu’ satului’ pentru ca nu era in stare sa reproduca ceea ce il puneau consilierii sa invete pe de rost inainte de conferintele de presa.

Dar de ce sunt atat de acid? Pai, fiindca oportunitatea de a face afaceri profitabile in Romania este pur si simplu pe moarte. Si ma voi referi aici la lucruri simple, care tin de povara pe care trebuie sa o duca in carca un antreprenor.

Prima piedica in a face afaceri profitabile in Romania o reprezinta momentul zero al oricarei firmei, si anume infiintarea. Este de-a dreptul hilar ca un guvern sa se astept ca un investitor sa vina si sa investeasca in Romania de vreme ce intr-o tara vecina, adica Bulgaria, la infiintare trebuie sa aiba capital de doar 1 Euro si obtinerea tuturor actelor de infiintare dureaza doar o zi. E vorba aici de un cost mult prea mare pe care un investitor ar trebui sa-l plateasca doar ca sa-si obtina actele principale pentru sandrama, si acest cost nu include doar timpul efectiv pierdut prin fata unor ghisee sau la notar, ci banii pe care ii lasa la notar/avocat, la hotelul la care trebuie sa stea pana ies actele, la taxiurile cu care se misca printr-un oras sau altul, la banca, la institutiile statului care ii elibereaza ba rezervarea de nume, ba nu stiu ce alt document. Pana si la nenorocitele alea de “xeroxuri” private care sunt in cardasie cu angajatii de la Registrul Comertului, respectiv agentiile ANAF, trebuie sa cotizeze caci, nu-i asa, un formular completat electronic, cu semnatura digitala, nu este bun.

Nu-mi dau seama cum de au tupeu unii politicieni sa vorbeasca despre atragerea investitiilor straine fara o minima eficientizare a serviciilor publice. Iar pentru asta este nevoie ca institutiile statului sa cunoasca ele insele disciplina si regandirea modului in care functioneaza.

A doua piedica la care vreau sa ma refer este “stufozitatea”, conceptul imi apartine, Codului Fiscal si a tuturor legilor care reglementeaza activitatea unei firme. Este imposibil unui investitor sa stie, de exemplu, ce formulare trebuie sa depuna lunar sau trimestrial la ANAF, la fel cum ii este imposibil sa stie ce institutii publice ii vor calca pragul (lipsa de predictibilitate este o alta piedica!). Iar aici nu este vorba de “angajarea unor specialisti”, “avocati”, “contabili” etc., ci despre modul in care un antreprenor mai mic sau mai mare, un investitor mai mic sau mai mare se raporteaza la costurile tranzactionale asociate acestui cadru legal stufos: cand legea este vaga, confuza sau excesiv de incarcata de modificari si paramodificari in ceea ce priveste obligatiile contribuabilului, atunci risti sa gresesti foarte usor desi tu esti bine intentionat, risti sa te trezesti cu amenzi si “controale inopinante” cu functionari de bine. Pe de alta parte, cum sa vorbesti de disciplina fiscala cand tu, institutie publica, esti pusa in situatia de a nu cunoaste toate modificarile care se aduc de la o saptamana la alta unei legi?! Cum spunea cineva de la Ministerul de Justitie, “avem aproximativ 18 mii de legi in Romania” … “iar asta ne ocupa tot timpul”. In loc sa fac business, eu fac hartii si raspund la intrebarile unui contopist pus pe rotunjit veniturile.

A treia piedica este reprezentata de fiscalitate si parafiscalitate. In Romania, nivelul taxelor este urias nu doar pentru un investitor sau un om de afaceri local, ci inclusiv pentru cetatean. Iar politicienii se mira de ce avem o cota de colectare a taxelor si impozitelor atat de mica. Cand la un salariu net de 1559 lei un angajator cheltuieste in total 2817 lei, atunci nu-ti mai vine sa faci afaceri in Romania deloc. La Bulgari, vecinii nostri de care ziceam mai devreme si cu care ne aflam in aceeasi oala a UE, nivelul cheltuielilor cu taxele pentru angajat a ramas acelasi de vreo 6 ani de zile si cum mult sub nivelul din Romania (vezi info din 2011 aici).

Nu e de mirare de ce in ultimii 10 ani de zile au plecat din Romania catre Bulgaria sau Moldova mai multe companii mari. De exemplu, Kraft Foods si-a mutat fabrica de ciocolata de la Brasov la vecinii nostri de peste Dunare. HBC Hellenic si-a mutat o parte din productie in Moldova. La fel au procedat multe alte companii. Va mai amintiti de valul de mutari inclusiv a firmelor mici in Bulgaria dupa venirea la guvernare a piticului rozaliu in 2009? Am ajuns in situatia in care unele companii opereaza in Romania din Bulgaria, de la Ruse. Si-au mutat pana si flota de masini acolo pentru a nu plati statului roman taxe ‘de protectie’, caci cu asta seamana ele.

Zilele trecute, un om de afaceri din agricultura romaneasca, care are o parte din business inregistrat in Bulgaria, comenta public ca e posibil ca si Dacia-Renault sa-si mute capacitatile de productie din Romania. Ceea ce este perfect adevarat, mai ales daca luam in considerare declaratia unui mahar de la Dacia-Renault care se intalnit saptamana trecuta cu actualul premier si care afirma in conferinta de presa ca fabrica Dacia din Romania este in competitie cu cea din Maroc. Sau daca luam in considerare stirea care a aparut la vreo 2 zile si in care se spunea ca productia Dacia Logan se va muta pana la urma in Maroc, urmand ca fabrica Dacia din Romania sa ramana cu alte modele. Oare nu la fel a procedat si Nokia cand s-a retras din Romania? Oare nu si cei de la Nokia au venit in Romania cu un an inainte de a inchide fabrica de la Jucu si s-au intalnit cu o anume doamna consilier?

A patra dificultate consta in costurile determinate de fiscalitate si care cresc pe orizontala. O companie sau o firma mica/medie nu trebuie sa raspunda doar poverii fiscale proprii, ci si poverii fiscale a furnizorilor sai. De exemplu, daca vrei sa oferi propriilor angajati un card medical special, cu servicii medicale suplimentare sau simple la un spital privat, atunci costul respectiv implica si povara fiscala a acelui furnizor de servicii medicale. Pretul acelui card ar fi mult mai mic daca si povara fiscala ar fi mult mai mica. Iar cu cat povara e mult mai mica, cu atat profitul va creste, desi si dorinta de a veni in Romania a unui investitor strain va creste (NB: de-ar fi atat de simplu ar fi bine — vezi restul dificultatilor!)

Insa fosta consiliera a piticului rozaliu, celebra pentru justificarea introducerii impozitului forfetare in 2009 si uciderii micilor intreprezintator, da astazi lectii de macroeconomie la tembelizor. Nimic despre politicile publice paguboase din 2009-2011, nimic despre erorile pe care le-a facut guvernul din care a facut parte, nimic despre responsabilitate ministeriala pentru ministrii sub mandatul carora costurile pentru proiectele de infrastructura au crescut cu peste 3 ori, nimic despre numarul de companii care s-au retras din Romania in aceeasi perioada mentionata sau numarul de someri rezultat din aceste retrageri. Acum, singurul lucru pe care il stie sa faca este sa acuze e ca actualul guvern nu face locuri de munca, de parca menirea unui guvern, a oricarui guvern, ar fi sa scoata din palarie locuri de munca.

A cincea dificultate o reprezinta grava incompetenta din institutiile statutului. De la guvernul Romaniei care face strategii aiuristice pana la primariile locale, unde un aviz de constructie poate ajunge sa fie un spin in coasta in loc de un lucru normal. Iar cand vrei sa investesti 1 milion de euro intr-o fabrica de incaltaminte parca nu-ti arde sa pierzi timp si bani pentru a face munca unui functionar care nu-si face treaba bine sau care in mod deliberat nu-si face treaba bine pentru a lua o spaga.

A sasea dificultate vine mai degraba sub forma unei absente, si anume absenta infrastructurii rutiere. Pana si eu, ca reprezentant al unei firme mici resimt aceasta problema cand vine vorba de a merge la un training la Oradea: imi este imposibil sa plec cu o zi inainte de un eveniment caci lipsa autostrazii duce la acumularea unei oboseli ce se diminueaza de-abia dupa 2 zile. Asa ca ma vad nevoit sa iau o noapte de cazare in plus ca sa pot sa imi fac treaba cum trebuie. Ce inseamna asta? Pai mai multi bani scosi din buzunarul firmei. Acum imaginati-va ce inseamna sa faci in 9 ore un drum Constanta-Nadlac (experimentul celor de la “Romania, te iubesc!”) cu un tir, exact cat faci de la granita Ungariei cu Romania pana in Germania. Deja incepi sa vezi cifre multe in plus la costurile cu motorina, cu cazarea si chenzina soferului etc.

Ma opresc aici momentan si va invit si pe voi sa indicati alte dificultati.

PS (aparent, fara nici o legatura!): Citesc pe blogul lui Cristian Dinu de la ReadForward despre standul Romaniei de la Targul de Carte de la Frankfurt, adica acel loc in care lumea buna a editurilor din lumea intreaga merge ca sa faca afaceri cu carti, imagini, idei.

Evit în general să vorbesc de rău despre alții din respect pentru ce le iese uneori bine și din teama de a nu greși judecându-i incomplet. În schimb de această dată nu are rost să mă mai ascund după deget: standul României este un mare căcat alb. Un soi de grajd gol cu niște mese în mijloc și rafturi pe margine, încadrate de două roll-up-uri cu design făcut în Word, câte unul la fiecare poartă. Un grajd populat de două entități: un tânăr neras îmbrăcat într-un polar grena cu blugi și pantofi de parc, respectiv o tovarășă cu șal și coc, altfel destul de distinsă intelectuală. Vizitatorii sunt rari și neinteresați.