Citesc si aud foarte des exprimari de genul: “valorile noastre sunt rectitudinea / corectitudinea, onestitatea si etica”. Sau “integritatea presupune corectitudine si etica”. Trebuie sa recunosc ca primul cuvant care imi vine in minte este “ineptie”. Exprimarile de genul acesta sunt ineptii. Ele denota o crasa incultura, nu doar absenta unei expertize morale. Insa unii le gasesc justificate in conditiile in care “specialistii” nu prea se inghesuie in a pune ordine in aceste concepte.
Blogul nu este un loc adecvat pentru a elimina astfel de confuzii, dar este potrivit pentru a le semnala. Si asta in ciuda tuturor inteligentilor care imi lasa comentarii si ma trimit inapoi la scoala dar fara sa ofere nici macar o referinta bibliografica.
Revenind, totusi, la confuzia amintita, ea este ineptie pentru ca etica se refera la comportamentul uman, care uneori poate fi caracterizat ca fiind corect sau onest. Cu alte cuvinte, afirmatia “Ionel are un comportament etic” este sinonima cu “Ionel are un comportament corect din punct de vedere moral / etic” si partial sinonima cu “Ionel este un om corect/onest”. Sau, altfel spus, Ionel nu poate fi un om corect/onest si in acelasi timp neetic.
Sa fiu ceva mai explicit. Comportamentul etic sau moral, indiferent de cuvantul pe care doriti sa-l utilizati, este un comportament corect din punct de vedere etic / moral, iar cel neetic este incorect din punct de vedere moral / etic. Rolul termenului “corect”, in aceasta situatie, este acela de a semnala valoarea comportamentului din perspectiva etica, tot asa cum functioneaza valorile de adevar in logica propozitionala (e.g., “Adevarat” indica faptul ca propozitia “Ionel este militar” corespunde realitatii, in timp ce “~Adevarat” / “Fals” trimite la absenta corespondentei intre propozitia “Ionel este medic” si realitatea asumata). As spune ca, in acest caz, cuvantul “corect” este un marker al “valorii morale” si nimic mai mult.
Cu toate acestea, “corectitudinea” este un concept plurisemantic. De exemplu, vorbim despre corectitudine gramaticala (e.g., respectarea unor norme care reglementeaza utilizarea limbii romane), despre corectitudine profesionala (e.g., respectarea normei prin care un consultant de management trebuie sa informeze clientul cu privire la limitarile expertizei sale), despre corectitudine tehnica (e.g., respectarea unor standarde tehnice atunci cand realizam o piulita fluture cu ajutorul unei pile). Pe aceasta linie, corectitudinea morala, deci un tip de corectitudine, poate include onestitatea (e.g., a nu insela partenerul de afaceri, a nu prezenta informatii neverificate ca fiind certitudini, a recunoaste o greseala — i.e., sinceritate), dreptatea (e.g., a fi corect in recompensarea angajatilor la final de an, a oferi oportunitati egale angajatilor indiferent de sex, religie sau culoarea parului) s.a.m.d.
Din aceasta explicatie, oricat de schematica ar fi ea, mai decurge un lucru: etica nu poate fi o valoare. Cum ar fi sa spunem “valoarea noastra morala esentiala este etica”?! Suna tamp, nu-i asa?! Onestitatea sau corectitudinea pot fi valori morale / etice, dar adesea cele doua se confunda. Ca atare, a le utiliza simultan, fara alte explicatii, poate sa reprezinte pentru unii o exprimare pleonastica.