In urma cu cateva zile, afland total intamplator despre organizarea Bookfest 2012 de la RFI, am publicat un mesaj scurt pe contul propriu de Facebook. In mesajul respectiv nu faceam altceva decat sa cer argumente pentru care sa merg la targul de carte. Mai multi oameni cu capul pe umeri mi-au raspuns si, tinand cont de editiile anterioare, am inceput sa discutam daca se merita sau nu sa ma risc sa iau teapa inca o data.
Printre comentariile oamenilor cu capul pe umeri s-au strecurat si cele ale unui individ care a tinut in mod special sa para inteligent si a sfarsit prin a ma jigni. Intr-o diatriba total ilogica, presarata cu argumente ad hominem, respectivul, cica director de editura, afirma urmatoarele:
Tu habar nu ai, dar HABAR nu ai despre NIMIC din piata de carte din Romania, dar spargi seminte in fata blocului si o arzi pe interesantul si boemul ca Bookfest e prea mic pentru tine!
Pentru ca daca noi publicam esentialul nisatului, el nu va da 200 de lei pe o carte, ci o va trage la copiator la iubita lui la serviciu si ma va obliga pe mine sa nu o mai public pentru pierd.
Esti mare in capul tau! Habar nu ai de carti de niciun fel dar dai verdicte! Pentru filozofie, cauta, te rog pe site la noi colectia “in nuce”.
Nu am de gand sa discut despre individ, fiindca nu cred ca merita sa-i acord atentie unuia care nu e capabil sa poarte un dialog, sa dezbata in jurul unei idei. Ce vreau eu sa comentez este editia Bookfest 2012 si piata de carte din Romania ‘despre care habar nu am’. Dar sa le iau in ordinea inversa.
1. Se spune adesea ca, in Romania, cartea nisata nu se vinde. Studentii nu cumpara carti, ci le fotocopiaza. Profesorii imprumuta cartile de la biblioteca. Oamenii obisnuiti nu arunca cu banii aiurea pe carti de specialitate. Prin urmare, editurile nu se inghesuiesc sa publice in aceasta directie… Total fals! Exista in Romania edituri nisate, care publica numai carte de specialitate si, printr-o strategie mai mult sau mai putin corecta, vand acea carte. Este exemplul editurilor ce publica la greu carti de drept. Si vand! Problema, insa, este ca, pe piata cartii din Romania, numarul volumelor de specialitate este insignifiant in raport cu nevoia. Iar ca sa masuram nevoia, eu va dau un exemplu cu care ma confrunt eu in mod direct.
In anul universitar 2010-2011, eu am folosit la seminarul de Etica de la FJSC traducerea Stellei Petecel la “Etica nicomahica” a lui Aristotel. Cartea a fost tiparita la editura IRI, in 1998 (editia a II-a), insa ea s-a epuizat relativ repede si a ajuns sa coste destul de mult prin anticariate. Studentii mei au intentionat sa o cumpere si mi-au solicitat mai multe informatii despre locurile unde ar putea sa o gaseasca. Unii au reusit sa dea peste cate un exemplar mai “curatel” prin anticariatele din provincie, insa marea masa a studentilor au fost nevoiti sa o fotocopieze de la biblioteca.
In 2011, am mers frumusel la Bookfest si la Gaudeamus si am incercat sa le transmit direct un mesaj celor de la editura IRI sa traga un nou tiraj. Le-am spus ca anual ar fi nevoie de circa 200 de exemplare numai la FJSC, si de inca vreo 100 la Facultatea de Filosofie, iar asta numai la Universitatea din Bucuresti. Ce credeti ca s-a intamplat?! Nimic. Cartea nu a fost retiparita, studentii din anul urmator au fost nevoiti sa procedeze ca si colegii lor. Pe langa cele 300 de volume, multe biblioteci sunt interesate sa inlocuiasca exemplarele degradate pe care le detin.
In lipsa unei strategii de dezvoltare pe termen lung, si nu de azi de ieri, editurile din Romania sunt dependente de incasarile imediate. Cartea de specialitate, ca sa se vanda, are nevoie nu de publicitate, ci de informare si timp. Editurile nu-si permit nici sa scoata brosuri pe care sa le distribuie gratuit prin universitatile din Romania, nici sa-si faca o baza de date cu specialisti carora sa le trimita cartea gratuit pentru recenzii si recomandari studentilor, nici sa scoata cartea de specialitate efectiv pentru ca nu pot sa blocheze o suma de bani importanta intr-un titlu care se vinde lent.
Ca totusi sa nu piarda cu totul piata cartii de specialitate, editurile din Romania apeleaza la un truc ieftin, murdar, si anume publica editii abreviate ale acestora. Exemplul cu colectia “in nuce” la care ma trimitea individul respectiv este elocvent: “Avutia natiunilor” a lui Adam Smith este “condensata” in 90 de pagini, in timp ce aceeasi carte, retradusa la editura Publica, are mai bine de 400 de pagini. De ce as da banii aiurea pe editia prescurtata?! Eu, ca specialist, am nevoie de toata cartea, nu de 2, 3 pagini din ea.
Spun ca este un truc murdar fiindca persoanele care cumpara aceste carti “prescurtate”, de regula tinerii, nu au habar de forma reala a lor si ajung sa se simta inselati de editurile care le publica. E ca atunci cand tu ceri un cornet de inghetata, iar domnisoara de la automatul de inghetata iti umple doar partea superioara a acestuia; apoi, mananci crema inghetatei si te trezesti ca in cornet nu este decat un mare gol. Asa si cu aceste “volumase”.
2. La Bookfest 2012 am ajuns mai degraba fiindca un prieten m-a invitat sa particip la lansarea de carte a fratelui sau, nu pentru a afla de existenta vreunei carti. De altfel, am plecat de acasa cu gandul sa-mi cumpar doar carti in limbi straine, carti de specialitate. Dezamagirea a fost la fel de mare ca si in anii precedenti: spatiu expozitional prost organizat, fara harti sau birouri de informare la fiecare intrare sau trecere dintr-un pavilion in altul, aer conditionat si cosuri de gunoi lipsa. De cum am intrat in primul pavilion, m-a lovit un damf de cantina muncitoreasca de pe vremea lu’ Nea Nicu.
Insa romanii au mers la targ si au cautat de zor sa-si cumpere carti. Chiar erau unii care plecau cu pungile pline. Spre deosebire de acestia, eu m-am intors acasa la fel cum am plecat, adica fara nici un titlu in buzunar, doar cu aparatul de fotografiat. Motivul este simplu: nu am avut ce sa-mi cumpar, nici macar carti in limbi straine. Iar aici ajung la o alta chestiune “dureroasa”, si anume “internationalul” din denumirea acestui targ.
Bookfest se numeste in varianta completa “Salonul international de carte Bookfest”. Partea rusinoasa este ca acest caracter international este dat de faptul ca o tara este invitata sa participe in calitate de expozant, fara prea multe titluri de vanzare, si nimic mai mult. Cu alte cuvinte, Bookfest este un “salon international de carte” cu un singur expozant strain. In urma cu cativa ani, participau la eveniment si edituri din Germania sau Ungaria, sau edituri germane si maghiare din Romania, dar nimic mai mult. In aceste conditii, ce carti de specialitate in limbi straine sa gasesc eu acolo?!
Anul acesta, tara invitata a fost Franta. Daca imi amintesc corect, este pentru a doua oara. Prima oara s-a intamplat pe la inceputurile acestui targ, pe cand era gazduit de etajele 4 si 5 de la Teatrul National (Sper totusi sa nu confund cu Gaudeamus!). Ma intreb cand vom avea si Statele Unite invitata, caci piata de carte de pe Noul Continent este uriasa. As vrea sa vina macar 3, 4 edituri din tara respectiva si sa aiba si titluri de vanzare, nu cum a fost Italia in 2011 cand erau niste vitrine cu traduceri si vreo 20 de titluri expuse anemic pentru cei interesati de autori italieni mai noi sau mai vechi.
3. Anul acesta am fost dezamagit si de editurile mari din Romania: numarul de titluri lansate este infim, iar lansarile insele sunt niste balarii in care trei, patru, zece macaci spun cate ceva. Nu exista nimic din ceea ce inseamna “eveniment”. Cum spun americanii, nu exista “show”, spectacol, culoare… Nu exista nimic care sa te atraga la o lansare de carte. Poate doar prezenta vreunui vip cultural, dar nimic mai mult.
Strict legat de acest aspect, Bookfest are si o alta deficienta majora, chestiune nereglementata de organizatori de la inceputuri si pana acum, si anume exista multe situatii in care lansarile sunt simultane. Iar aceasta simultaneitate se traduce in: cine are cei mai multi decibeli, care individ are plamanii mai puternici si vocea mai ascutita ca sa se faca inteles. E un talmes-balmes de nedescris care agaseaza participantul la targ, il streseaza si il indeparteaza.
4. An de an vad ca targul se degradeaza nu doar din perspectiva organizarii, ci si din perspectiva calitatii participantilor. Editurile invechite, prafuite, vin la targ cu “reduceri”. Insa reducerile respective sunt de fapt niste rahaturi. Fie titlurile sunt atat de vechi incat daca dai 5 lei astazi e ca si cum ai fi dat 15 lei in 2001, fie reducerea consta doar in TVA-ul la carte sau cei 5-30% platiti de editura pentru distributia cartii. Nu exista reduceri reale. Sunt doar un simulacru menit sa atraga … si ma abtin.
Dar chiar si in aceste conditii, editurile raman in continuare niste masinarii invechite, ruginite. Motivul este de aceasta data faptul ca nici o editura nu si-a prezentat oferta de carte electronica, nici o editura nu a venit sa-si lanseze volumele atat in format tiparit cat si in varianta pentru iPad sau Kindle. Dimpotriva, nici macar nu vor sa auda editurile romanesti de aceasta idee pentru ca, cred ei, daca scoti cartea in format electronic aceasta este si mai usor de copiat decat in situatia in care era tiparita. Ce nu stiu managerii “luminati” ai acestor edituri este ca variantele electronice ale cartilor tiparite vor scoate din joc business-urile cu fotocopiatoare din campusurile universitare. Asa s-a intamplat in SUA, asa s-a intamplat intr-o oarecare masura si in Italia.
Ca sa inchei apoteotic, va voi oferi un citat din acelasi individ ilustru:
Eu nu cred ca esti constructiv in niciun fel si te urmaresc de ceva vreme. Totul e un zoi care pute perfectiunii tale. Daca tu esti vreun fel de profesor e vai de cei pe care ii formezi! Nu e nicio mirare ca lumea cartii se duce in jos in romania!