Romania este, daca nu stiati, un exportator de solutii software de eLearning. Mai mult decat atat, invatamantul preuniversitar romanesc are o solutie de eLearning implementata de cativa ani buni. Pe de alta parte, foarte multe cadre didactice au beneficiat de training in acest domeniu prin programele de formare ale CCD-urilor, companiilor care produc astfel de solutii, dar si diverse alte programe, cu fonduri europene sau private. Si cu toate acestea, eLearning-ul inseamna in Romania 3 lucruri: prezentari in PowerPoint, imagini de pe net puse in fisiere Word si blogging. Uneori se mai intampla sa existe si un al patrulea lucru, si anume wikis.
Aceasta lipsa de dezvoltare a eLearning-ului isi are originea in multe chestiuni cu iz mioritic si nu cred ca poate fi identificata o entitate responsabila de ineficienta metodelor de predare-invatare bazate pe noile tehnologii. Eu insumi am fost implicat in mai multe initiative care au presupus mobilizarea cadrelor didactice si elevilor in utilizarea tehnologiei in predare-invatare si de fiecare data am observat ca dincolo de training, de timpul acordat proiectului, eLearning-ul se prezinta ca un fel de cenusareasa: o vrem, dar ne scapa.
Sunt si scoli unde eLearning-ul si/sau Blended Learning-ul reprezinta o constanta. Insa acestea sunt atat de putine incat nu fac diferenta in marea masa de elevi si profesori. Dintr-un alt punct de vedere, chiar daca eLearning-ul ar fi utilizat pe scara larga, cred ca lipseste ingredientul esential pentru a face educatie intr-un mod eficace. Acest ingredient este rareori adus in dezbatere si este hulit de majoritatea cadrelor didactice pentru ca le submineaza autoritatea si pentru ca le determina sa treaca intr-o zona care nu este deloc confortabila (in conditiile unor salarii jignitoare). Acest ingredient este autonomia elevului.
eLearning-ul permite dezvoltarea acestei autonomii, nu aparitia ei. eLearning-ul este o viziune in care sunt integrate niste instrumente, niste tehnologii, in educatie; dar ea nu este o viziune despre cum ar trebui sa invete si cum sa interactioneze elevul cu cunostintele aflate la dispozitia sa. Uitam adesea ca tanarul, fie el elev sau student, trebuie sa fie invatat sa invete prin contact direct: prin exemplu, prin persuasiune, prin dezbateri, prin experiment, prin comunicare etc. eLearning-ul nu te invata sa inveti, ci iti inlesneste acest proces, te apropie de cunoastere. eLearning-ul nu-ti spune mai mult despre cum sa inveti decat iti spune un manual de chimie organica sau de matematica despre acest lucru. Ele iti pot facilita deprinderea autonomiei in invatare doar daca sunt gandite cu acest scop si daca structura lor permite elevului sa-si croiasca propriul parcurs prin cunostintele structurate de care are nevoie pentru a intelege despre ce este vorba la disciplina respectiva.
In aceasta logica ar trebui inteles si faptul ca eLearning-ul si orice alta forma de invatare care presupune prezenta tehnologiei nu pot fi axate doar pe competente. Nu poti gandi un sistem educational sau o disciplina doar in functie de competente. Pana si tinichigiul are nevoie de cunostinte, de informatii, de detalii tehnice, de intelegerea unor procese etc. Aceasta imbecilitate profesata in ultimii 10, 15 ani in Romania, si anume ca ar trebui sa ne folosim de eLearning mai mult pentru a dezvolta competentele elevilor, denota grava incompetenta a celor care o sustin.
Pentru a intelege de ce am folosit un termen atat de dur, puteti sa va imaginati ca un tanar elev de la Liceul Economic Viilor, care se pregateste sa devina cofetar, ar invata doar cum sa bata oualele si sa puna diferite creme in mixer si sa le combine. Pentru a transmite aceste informatii, profesorul i-ar prezenta elevului un fisier PowerPoint in care un individ prezinta ingredientele foarte frumos si fiecare pas tehnologic in parte, ca la final sa-i arate produsul finit. Acel tanar va ucide la propriu oamenii daca va ajunge vreodata sa lucreze intr-o cofetarie fiindca nu intelege procesele chimice care au loc atunci cand prepara o prajitura. Nu este suficient sa stii ca se pune praf de copt sau ulei intr-o compozitie, ci si de ce, ce se intampla cu produsul tau daca nu-l dai la rece etc. E ca si cum un chimist ar stii doar sa combine diferite substante intre ele dupa un retetar, dar fara sa stie ca un acid nu se impaca prea bine cu o baza.
Dar lista imbecilitatilor pe care care le-am auzit sau citit in legatura cu rolul eLearning-ul in educatie nu se opreste aici. De altfel, cred ca in Romania exista mai multe mituri in legatura cu eLearning-ul decat cu diferitele tehnici clasice de predare-invatare. Poate si pentru ca in a doua jumatate a anilor ’90, dar mai ales la inceputul anilor 2000, eLearning-ul era marea speranta in reformarea sistemului educational romanesc, presupus “ineficient”.
Acest spirit mioritic de a intelege si de a ne raporta la eLearning este la fel de vinovat de esecul educatie romanesti ca si nenumaratele schimbari de ordin legislativ in materie de educatie, ca si haosul generat de ordinele de ministru stupide si adesea contradictorii, ca si slaba pregatire si absenta programelor serioase de formare continua a cadrelor didactice la nivel de institutie de invatamant, nu la nivel national. Pana cand nu vom deschide ochii ca sa vedem ca eLearning-ul a progresat atat de mult incat conceptul in sine a devenit anacronic, nu vom inregistra nici un progres in modul cum se desfasoara educatia in scolile si universitatile romanesti.