Despre colegi si colegialitate

Adesea se intampla ca noii colegi sa fie vorbiti numai de bine. Insa, dupa cel mult o luna, ceea ce fusese frumos, interesant, atragator … dispare. Ce sunt colegii?! Ce inseamna colegialitatea?! Greu de spus intr-o cultura a zicalei cu capra vecinului.

Tinand seama de contactul meu direct atat cu mediul corporatist cat si cu cel public, am impresia ca organizatiile din Romania sunt dominate de tensiuni. Tensiuni intre angajati, tensiuni intre manageri si subalternii lor, tensiuni intre secretare, femeile de serviciu si IT-isti, tensiuni la toate nivelurile si intre toate departamentele. Uneori zici ca este un camp minat peste care mai cade cate o cioara ametita.

Unii consultanti de management declama pe oriunde apuca: “Managerii sunt de vina fiindca nu sunt leaderi adevarati!” Altii, mult mai abili in bla-bla-uri, pretind ca un astfel de climat poate fi schimbat printr-o infuzie de coaching, training “de leadership” si de team-building. Iar ca totul pachetul lor de servicii sa fie acoperit, mai intai se face o “analiza a capitalului uman”. La final, compania se alege cu mult training inutil si aceeasi lipsa de colegialitate. Poate coopereaza ceva mai bine departamentele, angajatii intre ei, dar colegialitatea este o chestiune stranie, necunoscuta.

Parerea mea este ca intreaga problema a relatiilor intra-organizationale este tratata mult prea simplist. Si de consultantii de management, dar si de manageri. Relatiile inter-umane sunt “multi-fatetare”, adica implica o multitudine de aspecte, aflate si acestea in diverse raporturi unele fata de celelalte. De exemplu, a discuta doar despre aspectele psihologice ale lipsei de colegialitate e ca si cum te-ai uita la o gaza vie si ai vedea doar culoarea ei. Insa trebuie luate in calcul si problemele de comunicare, si lipsa unor proceduri, si climatul etic, si stilul managerial, precum si multi alti factori de genul celor financiari si de ordin social.

Si cum ramane cu colegii? Pai e greu de spus. Badea nu se simtea coleg cu diverse ‘pokemoane’ (Asta sa fie femininul?!). Raduleasca nega si ea legatura cu Badea pornind de la apartenenta la acelasi trust media. Ciutacu, urmandu-l pe Badea, sau invers, era revoltat de pipitele care sprijineau decoru’ la Capatos in platou. Lipsa pregatirii jurnalistice pare ca juca un rol, la fel cum si functia in trust conta in apreciere. Altii, ceva mai umorali, insistau pe puterea cognitiva inferioara a opozantilor. La fel se intampla si in companii. Iar rezultatul: barfa si starea permanenta de stres. Unde duce asta?! Probabil ca la scaderea motivatiei, creativitatii si productivitatii.

Nu am un raspuns la aceasta chestiune. Ce stiu sigur e ca nimanui nu-i pasa ce se alege de compania pentru care lucreaza daca se are la cutite cu “zburlita” de la Financiar sau Resurse Umane, daca sefu’ se uita urat sau isi ia angajatii in balon cu fiecare ocazie, daca aia de la Resurse Umane o freaca la ridiche p’ailalta de la Marketing s.a.m.d. Iar in lipsa colegialitatii, sandramaua e ca si pierduta.

1 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.