“Etica afacerilor” sau “etica in afaceri”, indiferent cum dorim sa o numim (desi fiecare dintre cele doua sintagme ne directioneaza catre un anume sens), trimite la doua lucruri diferite: primul reprezinta domeniul care se studiaza in universitati si nu numai; cel de-al doilea, delimiteaza campul de reflectie si actiune din lumea afacerilor care se preocupa de aspectele etice ale actiunilor actorilor implicati. In ambele cazuri, limbajul este acelasi, iar mare parte din el s-a dezvoltat, a evoluat in spatiul anglo-saxon. Din acest motiv, cei care se ocupa cu etica afacerilor in Romania au fost nevoiti sa adapteze terminologia specifica de provenienta englezeasca intr-un context lipsit de resorturile necesare pentru o atare adaptare, intr-un spatiu intelectual lipsit de experienta necesara, fara o istorie a reflectiei si problematicii specifice. Aceasta adaptare a fost mai degraba o aproximare. La o astfel de chestiune am sa ma refer aici.
Termenul din limba engleza “stakeholders” a pus cateva probleme celor care s-au apropiat de etica afacerilor. Iar, dupa cateva ezitari pe care nu am de gand sa le amintesc aici, echivalentul romanesc care pare a se fi impus este cel de “grupuri cointeresate”. Insa eu nu sunt deloc multumit de aceasta formula si, prin urmare, voi incerca sa va conving ca exista o varianta mult mai buna.
Argumentul cel mai des invocat pentru alegerea sintagmei “grupuri cointeresate” a fost aceea ca daca s-ar fi mers pe varianta “grupuri de interes” ar fi avut o conotatie negativa puternica in spatiul romanesc, lucru de nedorit in contextul eticii in afaceri.
—
Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2007/12/04