Gala Premiilor in Educatie – Intalnire juriu septembrie 2009

Cateva poze facute de organizatorii Galei Premiilor in Educatie. Roxana Colisniuc si Tincuta Baltag merita toata stima noastra pentru organizarea impecabila. Acum nu ramane decat sa fim asaltati, si Fundatia Dinu Patriciu si membrii juriului, de dosare de candidatura. Nutresc speranta ca oamenii cu adevarat valorosi se vor simti incurajati de acest proiect si vor participa. Nu de la statul roman trebuie sa asteptam recunoasterea valorii noastre, ci de la comunitatea in care traim si ‘functionam’, in care scriem, ne pregatim si careia ii daruim o parte din efortul nostru. Iar Fundatia Dinu Patriciu incearca, prin Premiile in Educatie si prin celelalte proiecte, sa contribuie putin la aceasta recunoastere.

8322_138146116620_105130986620_3091280_2347754_n

8322_138146226620_105130986620_3091299_727774_n

8322_138146206620_105130986620_3091296_5805601_n

8322_138146221620_105130986620_3091298_7839217_n

8322_138146201620_105130986620_3091295_617403_n

8322_138146141620_105130986620_3091285_1483282_n

8322_138146111620_105130986620_3091279_7324108_n

8322_138146086620_105130986620_3091275_6167918_n

8322_138146076620_105130986620_3091273_295042_n

8322_138146041620_105130986620_3091266_3012610_n

Modificari aduse regulamentui BNR privind cunoasterea clientilor

In Monitorul Oficial Partea I, nr. 626, din 22 septembrie 2009, au fost publicate modificarile aduse Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei privind masurile pe care bancile care activeaza in Romania trebuie sa le ia pentru cunoasterea clientilor in vederea combaterii spalarii banilor.

Ca atare, Regulamentul BNR nr. 9/2008 va fi modificat de catre Regulamentul Nr. 16/2009 in modul urmator:
Art. 8 (persoane fizice)
– la pct. f, in loc de nationalitate, noul Regulament prevede cetatenia (in vechea varianta, mentionarea nationalitatii reprezenta un act de discriminare si putea fi interpretata in maniera selectiva de catre o banca);
– la pct. h, s-a inlocuit “functia publica importanta detinuta, daca este cazul” cu “functia publica importanta detinuta, in cazul clientilor care sunt rezidenti in strainatate, daca este cazul” (ceea ce reprezinta in opinia o restrictionare a masurilor de combatere a spalarii banilor fiindca sunt vizati doar clientii rezidenti in strainatate, nu si clientii rezidenti in Romania);
– la pct. i, s-a inlocuit “numele beneficiarului real” cu “numele beneficiarului real, daca este cazul” (aici avem de-a face cu o precizare corecta caci in unele situatii putem sa nu avem un beneficiar altul decat persoana care detine contul).
Art. 9 (persoane juridice)
– la pct. g, s-a inlocuit “numele beneficiarului real sau, in situatia prevazuta la art. 22 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 656/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, informatii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real” cu “numele beneficiarului real, daca este cazul, sau, in cazul persoanelor juridice, altele decat societatile comerciale, sau al altor entitati ori constructii juridice care administreaza si distribuie fonduri, informatii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real”.

Faptul ca Banca Nationala opereaza astfel de modificari ma face sa cred ca institutia respectiva chiar se intereseaza de sistemul bancar romanesc si nu se opreste doar la nivelul declaratiilor Guvernatorului, consilierilor dansului ori celorlalte persoane din conducere. Pe de alta parte, faptul ca BNR nu solicita bancilor din Romania sa raporteze in mod constant si consistent pe marginea masurilor de “Etica si Conformitate”, rezumandu-se doar la partea de “Conformitate” ma indeamna sa fiu inca sceptic cu privire la institutiile financiare de la noi si programele lor de “responsabilitate sociala corporativa”. Caci, nu-i asa, filantropia si protectia mediului dau bine la publicul needucat din Romanika.


Surse suplimentare:
* Regulamentul BNR Nr. 9/2008
* Regulamentul BNR Nr. 16/2009

Profilul trainerului profesionist

Despre piata romaneasca de training se spune in genere ca este inca in dezvoltare. Ultimele studii arata ca potentialul este atat de mare incat intrarea unor noi jucatori mari pe piata nu ar reusi sa acopere cererea de formare profesionala si dezvoltare individuala si organizationala. Aceasta situatie face ca efectele actualei crize sa nu reuseasca sa “educe” suficient cererea astfel incat companiile sa scape de sub vraja unor traineri inspirationali si sa le caleze pe cresterea reala a performantei angajatilor prin profesionalizarea lor.

Totodata, companiile, sau mai precis cei responsabili de training, au cazut de prea multe ori victima mitului ca un trainer bun poate face ca si cel mai slab pregatit cursant sa atinga obiectivele propuse, chiar din sala de training, indiferent de domeniul abordat. Nimic mai fals. Rolul acestui mit este sa dovedeasca competenta celui care-l angajeaza in discutiile cu un potential client sau cu un confrate. Dar realitatea e ca nu poti invata J2EE pe cineva care nu vrea sa lucreze/sa se antreneze in afara orelor de training, care nu face cat de putin reverse engineering cu materiale gasite pe net. La fel cum nu poti invata cum sa vanda masini pe cineva care nu combina un training de vanzari cu alte traininguri, de negociere, comunicare in afaceri etc., si nu exerseaza cat mai mult – ca un actor care se pregateste pentru un rol – in afara salii de training.

In acelasi spirit, oricat de puternica ar fi o companie de training, de la noi sau de aiurea, nu ma poate convinge de competenta trainerilor de 20-70 de ani care nu citesc decat trei, cinci carti pe domeniu sau invata strict metoda companiei respective, tot asa cum nu ma poate convinge nici de competenta asa-zisilor traineri care nu au in spate decat experienta in domeniu si cunostiintele acumulate in facultate.

Distinctia importanta aici este nu cea dintre traineri „adevarati” si traineri „falsi, dupa cum mitul anterior amintit lasa sa se inteleaga, ci aceea dintre traineri competenti – sau profesionisti – si traineri incompetenti. Caci competenta este scalabila, exista criterii dupa care o identificam, in timp ce imaginea de trainer „adevarat” este o chestiune subiectiva, pe care o simtim in functie de contactul cu acesta sau cu imaginea din piata. Iar imaginea din piata nu reflecta intotdeauna realitatea competentelor, ci experientele subiective ale unor indivizi.

Un trainer competent insumeaza mai multe caracteristici, dintre care unele sunt esentiale, adica tin de natura unui trainer, iar altele sunt accidentale, dar e bine sa le ai. Dintre cele esentiale, KSA-ul (in limba engleza, Knowledge-Skills-Attitudes) specific domeniului de training este cel mai important. Asta inseamna nu doar ca ai facut o facultate, ca ai citit o carte, doua, noua, ca ai fost la randul tau la un training si ai participat la un eveniment de afaceri. Eu vorbesc despre consistenta si consecventa, adica un plan de dezvoltare personala prin care trainerul (in devenire permanenta) urmareste prin tot ceea ce face sa se perfectioneze in domeniul abordat. KSA-ul elementar se obtine in facultate; KSA-ul intermediar, prin alte programe de formare, propriile lecturi, participari la conferinte de specialitate etc.; iar KSA-ul avansat prin experienta in utilizarea instrumentelor dobandite.

Experienta este o alta caracteristica esentiala a unui trainer. Dar nu experienta generala sau la nivelurile de jos, ci cat mai mult pe diagonala. Cu alte cuvinte, daca vrei sa tii un curs de Etica in serviciile publice sau un training pentru consilierii de etica (incorect denumiti „consilieri etici”) nu poti sa ai experienta doar in realizarea codurilor de etica, ci e esential sa stii cum trebuie sa arate un program de training de etica intr-o organizatie, cum se face auditul de etica, ce alte instrumente de etica trebuie sa fie implementate acolo.

De asemenea, un trainer trebuie sa aiba si setul de KSA specific formarii adultilor. Nu te poti numi trainer daca nu stii cum ar trebui sa arate un program de training, daca nu ti-ai insusit sau eventual format pe cont propriu o metoda de training. E ca si cum un contabil, care are experienta „contabiliceasca” si ceva KSA in domeniu, tine un curs de contabilitate avansata; dar el nu are habar cum sa structureze continutul, pe ce si cum sa puna accentul, cum sa comunice eficient cu cursantii, cum sa ceara feedback si cum sa-i implice mai mult, ori cum sa alcatuiasca un test de evaluare finala.

Limba in care se tine trainingul este, la randul ei, o componenta sine-qua-non. Daca avem de-a face cu un limbaj tehnic, atunci lucrurile sunt si mai complicate. Cum ar fi daca un programator Java, care a invatat pe cont propriu cum sa realizeze un portal de plati on-line, sa nu stie ce inseamna „persistenta” in limbajul Java sau sa vorbeasca despre „persistence” fara a-i putea gasi echivalentul in limba romana.

Pe de alta parte, trainerul nu trebuie doar sa stapaneasca limba si limbajul tehnic, ci si sa fie un bun comunicator si o persoana sociabila. Una e sa ai de-a face cu un trainer morocanos, alta sa lucrezi cu un trainer jovial, deschis spre dialog, receptiv la parerile cursantilor.

Dincolo de cele enumerate, exista si caracteristici accidentale, care depind de contextul in care se afla la un moment dat un trainer sau altul. De exemplu, prezenta unui trainer intr-o vasta retea de experti in domeniul de training ii poate asigura acestuia o mai mare baza de teme de reflectie. De asemenea, comunitatea de experti ii poate oferi un sprijin in imbunatatirea unor materiale de training prin dezbateri pe marginea lor.

Un alt exemplu de caracteristica accidentala este accesul la o biblioteca actualizata cit mai des cu informatii, carti, articole etc. In anumite domenii, trainingurile necesita informatii la zi. Cum ar fi ca un training despre Codul Fiscal romanesc sa nu ia in calcul ultimele modificari operate de Ministerul Finantelor?! Dar aceasta presiune nu exista si in cazul unui training de creativitate, unde accentul nu se pune pe informatia up-to-date, ci pe dezvoltarea unor competente specifice.

Poate parea fortata o astfel de imagine, dar, in realitate, acesta este profilul trainerului profesionist. Efortul de a se imbunatati permanent este linia directoare dupa care ar trebui sa se ghideze si comunitatea de traineri de la noi, indiferent cat de mare este cererea. Nu e suficient sa citim literatura soft din domeniul caruia ne dedicam, ci sa patrundem cat mai mult in substanta lucrurilor, sa intelegem mecanismele interne ale problemelor specifice si sa gasim metode cat mai clare de a le explicita.


Publicat pe http://www.newschannel.ro/
Data publicarii: 2009/09/07

The Logic Museum

I keep hearing many people saying the on-line materials should not be used in university classes nor in research. These individuals, from my perspective, are not worthy listening at because they are not up-to-date with information in their fields of interest. This attitude might have been useful 5 or 10 years ago, when there were less than 1 percent of what we have available today. But I cannot think we can continue this way. Look at what British Library or any other big library posts online. The French Gallica is another good example. If I am right, today, we cannot do research without taking into consideration latest advancements in our research areas made available within the virtual space. When you ask where you can find the latest edition of Proclus’ commentaries, indistinctly the answer is “on the Internet”. For this reason, I am going to refer here to those materials I find most useful. And the first link to take before you is the one regarding “The Logic Museum”.

Although it is a Yahoo website, at http://uk.geocities.com/frege@btinternet.com/index.htm you may access texts or fragments of Logic which were never published or translated into English (e.g., Apuleius’ Commentary on “Peri hermeneias”, a fragment of Petrus Hispanus “Summa logicales” and so on). Copyright must be acknowledged to E.D.Buckner.

For those interested in Aristotelian logic, here is an interesting XVII century manuscript (available from British Library): http://image.ox.ac.uk/show?collection=bodleian&manuscript=msdigby117

Etica profesionala – Despre jurnalisti

Ati aflat de scandalul iscat in jurul concedierii lui Traian Razvan Ungureanu (TRU) de catre mai marii “Cotidianului”? Daca nu, atunci nu ati pierdut nimic. Daca da, pacat de timpul pierdut cu lecturarea diverselor comentarii pe marginea evenimentului, cu lecturarea opiniilor fostilor colegi ori cu lecturarea comentariilor oamenilor de bine sau de mai putin bine dornici sa se afle si ei in treaba.

N-am timp sa ma ocup de caz in sine, ci doar de problema eticii profesionale in spatiul jurnalistic. Si asta pentru ca la noi — da, la noi in Romania! — nu a existat niciodata o dezbatere serioasa pe marginea normelor morale, profesionale ori juridice care sa stabileasca limitele in care jocul poate fi jucat.

Jurnalistii nostri si reprezentantii organizatiilor care ii reprezinta au preferat sa mimeze dezbaterea, rezumand de fiecare data intreaga discutie la comentarii sterile in jurul acceptarii sau neacceptarii unei legi a presei. Niciodata, insa, nu au initiat si sustinut o dezbatere pe aceasta tema.

Imi aduc aminte ca in urma cu vreo cativa ani eram in biroul Cristinei Guseth de la Freedom House si discutam despre posibilitatea unui proiect care sa vizeze tocmai problema moralitatii jurnalistilor romani. Dintre toate ideile puse atunci pe hartie nici una nu a ajuns sa capete contur. Pe de alta parte, aflasem ca anumiti jurnalisti, reuniti sub umbrela unui ong, primisera deja un sprijin consistent din partea Ambasadei SUA la Bucuresti pentru un proiect menit sa-i familiarizeze pe cei din bransa cu deontologia profesionala. Nu-mi amintesc ca acest proiect sa fi avut vreun rezultat in afara a doua, trei conferinte cu studentii prin Bucuresti si prin tara.

Prima mea intrebare — fiindca intentionez sa scriu mai multe texte despre etica profesiunii de jurnalist — este legata de nevoia de a desparti intre cei care au aspiratii politice si ‘mimeaza’ independenta jurnalistica si cei care intr-adevar ‘functioneaza’ (sic!) ca jurnalist independent. De prea multe ori ne-am aflat in situatia in care un X sau un Y au promovat un partid sau o personalitate in detrimentul oricarei norme a bunului simt ori independentei editoriale. TRU este doar cel mai recent caz de acest fel, dar ultimul pe o lista mult prea lunga. Ca atare, este jurnalistul profesionist (spre deosebire de cel amator, care scrie la gazeta comunei ori a scolii) subiect al vreunei norme morale sau profesionale care sa-i certifice statutul de independent atunci cand scrie despre o chestiune cu miza politica?

Am formulat intrebarea in mod special asa deoarece cred ca este necesar sa distingem intre trei termeni care sunt folositi in aceasta discutie, dar niciodata in mod consecvent, si anume intre echidistant, independent si obiectiv.

Un citat din ultimul editorial al lui TRU poate arunca in lumina confuzia atat de des intalnita intre cei trei termeni:

[…] Cotidianul susţine că un candidat sau un parlamentar nu mai pot scrie într-un ziar. Ideea a prins la destui cititori care cred că ziarul se bazează, cu adevărat, pe ceva.

Ziarul nu se bazează pe nimic. De ce nu pot un membru de partid, un candidat, un parlamentar să facă presă? De ce poate cineva avea opinii la Bruxelles dar nu în Cotidianul? E adevărat că un editorialist care devine politician trece în alt regn şi începe să vâneze nevinovaţi? Ce se întâmplă cu editorialistul dacă se căsătoreşte? Dar dacă trece la budism, ţine cu Rapid, e homosexual sau colecţionează rulmenţi? De ce nu poate un ziarist să rămână ziarist? Simplul fapt că aşa vrea Cotidianul nu e de ajuns. Pot dnii. Buşcu, Lucescu, Fumurescu, Rogozanu, Ursu să găsească un argument real? Istoria presei româneşti le stă împotrivă. Parlamentarii-ziarişti au fost un o realitate curentă în interbelic.

Şi presa occidentală e inamicul domnilor amintiţi. În Anglia, unde se face, probabil, cel mai bun jurnalism din lume, aproape nu există (scuzaţi expresia!) cotidian fără editorialişti parlamentari. Însă, în Anglia, nimeni nu cultivă confuzia între obiectivitate şi opinie. Obiectivitatea păzeşte ştirile şi atât. Opinia e liberă, trăieşte din interpretare şi nu se măsoară cu rigla. […]

E adevarat ca de cele mai multe ori nu mai deosebim in desisul padurii trunchiurile copacilor pentru ca ne-am chiorat prea mult la imaginea de ansamblu, dar deprinderea aceasta nu trebuie lasata neschimbata pentru ca duce la orbire. Din acelasi motiv e nevoie si de o curatare a limbajului, de fiecare data cand sensurile cuvintelor incep sa-si piarda din proprietati in desisul limbajului comun.

Axioma elementara cu care cred ca noi toti ar trebui sa fim de acord este aceea ca intre calitatea de jurnalist si cea de politician nu trebuie sa existe semnul de egal pentru simplul motiv ca misiunile celor doua pozitii sunt diferite, chiar daca uneori ele conlucreaza pentru a-si atinge obiectivele. Una e sa scrii la gazeta si sa fii in slujba unei corecte informari a publicului tau, si alta e sa promovezi ideii, proiecte si politici in numele unui ideal politic si sa-ti asumi o postura de promotor activ al acestora.

Dintr-o alta perspectiva, imbinarea celor doua in spiritul aceleasi persoane nu cred ca incalca regula atata vreme cat politicianul nu-si asuma rolul de jurnalist (ori invers) si isi declina calitatea in mod public. Altfel ne aflam in fata unei intentii vadite de a manipula prin intermediul materialelor de presa. Asa se face si ca Adrian Nastase sau vreun politician din Anglia pot avea o rubrica permanenta sau nu intr-un cotidian, dar fara a aduce atingere posturii de jurnalist, pe care ei nu o servesc. Adrian Nastase nu semneaza in calitate de jurnalist, chiar daca vreun individ cu un grad de cultura mai scazut l-ar numi astfel. El scrie in calitate de politician si isi promoveaza propriile idei politice chiar si atunci cand isi critica opozantii.

Jurnalistul, in schimb, are un cu totul al statut. Daca faptul ca un politician scrie la gazeta este intamplator, in cazul jurnalistului, el isi face meseria. Asadar, meseria respectiva ii impune anumite canoane profesionale, fara de care credibilitatea sa este pulverizata la primul text iesit de sub tiparnita. Iar ca sa iti pastrezi credibilitatea, adica pentru ca oamenii care te citesc sa creada ca relatarea cazului de mita electorala este adevarata, trebuie sa respecti regulile jocului.

Problema reglementarii sau auto-reglementarii acestui domeniu profesional este exact cea a stabilirii regulilor. In lipsa lor, oricine poate fi jurnalist. Este suficient sa ai un spirit creativ si o scriitura inteligibila ca sa te angajezi pe post de “jurnalist”. Si nu ma refer aici la pregatirea profesionala — daca inginerii sunt jurnalisti sau nu! –, care e de fapt o falsa problema. Nu, ci la respectarea unor norme etice si profesionale.

Pe de alta parte, inexistenta regulilor jocului face ca oricine sa poata reclama conducerea jocului sau sa impuna forma sa. De exemplu, una e sa ai o regula clara la nivelul bransei prin care sa poti sanctiona, chiar si prin intermediului unui simplu blam profesional, “jurnalistii” care nesocotesc limitele vietii publice si filmeaza o politiciana facand sex cu sotul in patul propriu sau pozandu-i chiloteii in timp ce se da jos din masina si alta e ceea ce se intampla acum in circul mediatic romanesc. Acesta este motivul pentru care publicatii de genul “Cancan”, “Click”, “VIP”, “Atac la persoana”, “Libertatea”, ori “Romania Mare” nu pot fi sub nici o forma acuzate ca nu respecta regulile jocului. E simplu! — acele reguli nu exista, ei nu au ce sa respecte.

Revenind, daca vrem ca un jurnalist sa informeze corect asupra faptelor, atunci ii vom cere sa fie obiectiv si echidistant (pe langa spiritul de analiza critica si de detectiv cu care trebuie musai sa fi fost dotat de la natura) in demersurile sale. Dar obiectivitatea si echidistanta nu sunt usor de obtinut cand jurnalistul are convingeri politice ferme si nu ezita sa si le faca publice alaturi de informatia pe care o prezinta.

Dar ce inseamna a fi obiectiv si echidistanta. In cazul acesta, o definitie nu ne-ar fi de ajutor, ci poate mai degraba o explicitare. Poate ar trebui ca dincolo de principii si de reguli, un viitor cod de etica pentru jurnalisti sa fie insotit si de un material care sa contina studii de caz, explicatii, exemplificari, toate in vederea unei mai bune intelegeri a prevederilor codului.

De exemplu, obiectivitatea ar putea fi explicitata ca o maniera in care jurnalistul relateaza sau comenteaza niste fapte fara a se lasa influentat de pareri si convingeri proprii, de interpretari subiective ale faptelor. Dar obiectivitate inseamna si sa analizezi critic faptele pentru a discerne ce anume reprezinta un interes public si ce nu. Dupa cum relatarea despre numarul de depresiuni din celulita Elenei Udrea aflata pe plaja din Mamaia, printre pet-uri si mucuri de tigara, nu serveste vreunui interes public.

A fi echidistant inseamna a trata un subiect dintr-un unghi care nu permite inclinarea balantei inspre o pozitie sau alta, inspre o opinie sau alta. Ca si cum atunci cand s-a votat bugetul Romaniei pe 2009, jurnalistii s-au documentat serios inainte de a relata faptele si au prezentat atat argumentele pro, cat si pe cele contra respectivului document.

Doar satisfacand aceste doua criterii putem ajunge la independenta, care se refera mai degraba la modul cum se raporteaza jurnalistul la faptele respective. De exemplu, daca intr-un scandal ar fi implicat un politician corupt, care-l plateste pe jurnalist ca sa nu scrie de rau despre actiunile sale, atunci este evident ca materialele de presa ale respectivului jurnalist nu vor prezenta faptele ca atare, ci o versiune mistificata a acestora. Sau daca patronul ii cere unui jurnalist sa nu publice o stire despre un politician al carui amic este, atunci independenta jurnalistului este afectata printr-un act de cenzura editoriala. Iar cum exista cenzura editoriala, exista si auto-cenzura, adica starea in care un jurnalist perverteste faptele pentru ca, de exemplu, simte o teama extraordinara ca va fi dat afara de la ziar (dar patronul nu i-a cerut niciodata sa nu publice vreun material).

Concluzionand, recuzarea lui TRU de catre comitetul redactional al “Cotidianului” a fost perfect justificata in conditiile in care acesta si-a anuntat intentia de a candida pe listele unui partid. Cred ca s-ar fi impus o decizie asemanatoare cu mult mai devreme, in urma unei analize obiective a materialelor publicate de TRU in paginile publicatiei amintite. Dar o astfel de analiza obiectiva nu a avut cum sa vina tocmai pentru ca prieteniile erau mai puternice decat simtul moralitatii sefilor de la “Cotidianul”, dupa cum insusi Doru Buscu a mentionat in raspunsul sau la ultimul editorial al lui TRU.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/09

Etica si industria luxului

In ultimul timp am cam neglijat acest blog fie pentru ca m-am ocupat cu diverse training-uri, fie pentru ca am scris pe forumul programului de training “Ethics and Compliance Officer“. Astazi fac o exceptie fiindca am dat peste un articol in International Herald Tribune (aici) care a facut sa mi se zburleasca toti neuronii.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/25

Etica in afaceri, CSR, Dezvoltare durabila, Cod de etica

Am observat in ultimul timp un interes crescand si in Romania pentru responsabilitate sociala si … , in paralel, semnificativ mai scazut, pentru etica in afaceri. In genere, acesta e un lucru bun, mai ales ca noi nu avem o istorie in ceea ce priveste managementul responsabil. Insa de aici si pana la faptul ca anumiti indivizi si individe pretind ca detin monopolul asupra cunoasterii este cale lunga.

Ceea ce ma face intr-adevar sa ma indoiesc de capacitatea lor de a intelege etica in afaceri, responsabilitatea sociala corporativa, dezvoltarea durabila, cum se face un cod de etica sau de conduita, nu este aceasta pretentie naiva, ci ‘impotenta’ lor de a construi un demers propriu si adecvat contextului. Ei citesc, citesc multa literatura de Business Ethics, multa literatura de CSR si Sustainable Development, dar se opresc la ce spun altii. Un consultant care pretinde ca te poate ajuta sa realizezi un raport anual de CSR si iti spune sa pui la sectiunea “Principiile etice ale organizatiei” sintagma “Guvernare corporativa” nu este altceva decat un impostor. Oare cum ar trebui sa arate un principiu etic?!

“Guvernarea corporativa” nu e un principiu, sa ne fie cu iertare, ci o sintagma care descrie: 1) un domeniu de investigatie, 2) un segment dintr-o organizatie care se refera la toate acele aspecte ce tin de conducerea acelui complex de persoane, procese, relatii, proceduri si micro-sisteme, si 3) o disciplina academica (la fel ca “Istoria filosofiei grecesti antice” intr-o facultate de filosofie).

Pe de alta parte, viziunea lor minimalista sau minimalizanta ma sperie. E adevarat ca CSR-ul a capatat in ultimii zece ani aripi de vultur, dar asta nu inseamna ca imaginea promovata este si cea mai de dorit. Daca se strang leader-ii mondiali la Davos sau la Rio si vorbesc despre responsabilitatea companiilor nu inseamna ca ei propun o solutie viabila. La fel se intampla si cu recomandarileOECD. Declaratiile si documentele pe care le ascultam sau citim dupa astfel de evenimente reprezinta o anumita vointa politica si arareori punctul de vedere rezultat in urma dezbaterilor dintre specialisti si factorii implicati (si nu ma refer aici la stakeholderi).

As prefera ca Romania sa aiba o piata a ideilor ajunsa la maturitate, ca specialistii sa fie capabili de dezbatere si nu doar de cum sa dea bine. Insa realitatea este dureroasa pentru ca ea nu exprima nimic din aceasta dorinta. CSR-ul e vandut in continuare ca regina balului sau cireasa de pe tort, ca si cum ar insuma toate rolurile Eticii si Conformitatii, adica ale formei institutionalizate ale Eticii in afaceri.

O ultima remarca
E ingrozitor sa vezi astfel de personaje, care, dincolo de incapacitatea de care vorbeam, nu au pic de experienta organizationala dar pretind ca inteleg procesele interne ale unei organizatii si impactul pe care il pot avea activitatile unei companii asupra stakeholderilor sai.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/26

Cartile pe care NU le recomand – “Audit intern si guvernanta corporativa”

Daca dupa ’89 ne-am plans ca inainte de momentul respectiv nu a exista libertatea de a publica orice am fi dorit, acum, la finele primului deceniu din secolul XXI, ne plangem de un diletantism generalizat. Majoritatea productiilor romanesti aparute dupa Revolutia din ’89, fie ca vorbim de cartea de specialitate, fie de beletristica, nu se remarca prin absolut nimic. Poate doar prin incompetenta strident afisata, prin plagiatul dureros de frecvent si prin lipsa oricarei competitii reale (competitia presupune dezbatere, nu acuze).

De curand mi-am cumparat o carte tiparita de Editura Universitara sperand ca voi afla mai multe despre auditul intern si guvernarea corporativa. Dincolo de titlul atragator, nu am gasit nici un lucru care sa ma faca sa cred ca am de-a face cu niste specialisti in domeniu. Cei trei autori, Ana Morariu, Gheorghe Suciu si Flavia Stoian — un profesor universitar, un lector si un preparator — au dat masura lipsei de experiente in domeniu si pe ceea a expertizei in compilarea surselor. Am dat 40 RON degeaba, in conditiile in care literatura despre audit intern este in Romania, cred eu, inca la inceput.

La cele 467 de pagini cate numara volumul cu pricina, doar 73 de pagini (pp. 179-252) sunt despre guvernarea corporativa. Unde intre pp. 235-252, gasim o propunere de “Cod de guvernare corporativa” (sic! diferenta titlu volum, titlu cod). Prin urmare, autorii expediaza in numai 56 de pagini, un domeniu intreg, despre care s-au scris mii de carti si zeci de mii de articole.

Ca atare, NU recomand

Anca Morariu & Gheorghe Suciu & Flavia Stoian — Audit intern si guvernanta corporativa; Editura Universitara, Bucuresti, 2008.

Audit-intern-si-guvernanta-...---mare


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/06

Spionarea angajatilor sau monitorizare stricta?

In “Cotidianul” din 27 februarie 2009 a fost publicat un articol intitulat “10.000 de romani, spionati la munca prin programe de monitorizare“. Titlul tradeaza o confuzie omniprezenta in presa cotidiana si de business din Romania, intre spionarea angajatilor la locul de munca si monitorizarea activitatii acestora.

Managerul poate monitoriza când începe angajatul activitatea, cât timp stă pe un document sau fişier de serviciu şi cât pe unul personal, dacă şi cât timp se joacă sau discută pe chat (fără să stocheze şi discuţia în sine), dar şi ce face în timpul orelor suplimentare şi dacă se justifică plata acestora.

Articolul cu pricina nu prezinta vreo statistica ingrijoratoare asa cum am tinde sa credem citind titlul mentionat, ci continutul sau reprezinta o reclama mascata la un soft de monitorizare a activitatilor angajatilor. Insa nu asta ma intereseaza. Intrebarea mea este daca monitorizarea stricta a angajatilor este un comportament corect fata de proprii angajati sau nu.

In mod normal, limbajul folosit la nivelul comun nu face diferenta intre spionarea angajatilor si monitorizarea lor. In lipsa unei educatii, in lipsa unei constructii mentale clare, oamenii obisnuiti nu le disting. In realitate, cele doua, spionarea si monitorizarea, reprezinta activitati total diferite, realizate uneori cu aceleasi mijloace. De exemplu, una e sa urmaresti in toaleta biroului ceea ce face un angajat folosindu-te de camere de filmat, si alta este sa urmaresti un angajat aflat la casieria bancii, apeland tot la o camera de filmat.

Ca atare, ceea ce distinge cele doua activitati este limita pana la care acestea se desfasoara. Spionajul presupune urmarirea angajatilor fara ca acestia sa cunoasca acest lucru si indiferent de situatia in care se afla. De exemplu, spionezi un angajat daca ii asculti telefoanele fara ca el sa stie asta, daca il urmaresti atunci cand merge la toaleta ori cand face anumite operatii la locul de munca, iarasi in lipsa unei comunicari a faptului respectiv. Scopul spionajului nu este in mod necesar nelegitim. De exemplu, poti spiona — eventual si cu ajutorul institutiilor statului — atunci cand ai informatii sau suspiciuni ca angajatul respectiv este implicat in activitati de spionaj industrial. In acest caz, vorbim de contra-spionaj. Sau poti spiona telefonul unui angajat care lucreaza ca sofer pentru transporturi speciale la o banca, al carui telefon este cumparat de firma , iar motivul il reprezinta minimizarea unui risc imediat — cum ar fi riscul ca angajatul sa fuga cu banii firmei.

Spre deosebire de spionarea angajatilor, monitorizarea reprezinta o activitatea comunicata in prealabil subiectilor sai, a carei menire este sa ajute la minimizarea riscurilor imediat si mai indepartate, sa elimine comportamentele ilegale, imorale si incorecte la locul de munca. De exemplu, poti monitoriza foarte strict activitatile angajatilor pe Internet sau in spatiul de lucru folosindu-te de software special pentru aceste activitati, de camere de filmat, de mecanisme interne de supraveghere incrucisata (i.e., fiecare angajat capata si responsabilitatea de a raporta comportamentele neadecvate la locul de munca sau cele care pun in pericol organizatia, colegii si bunurile).

Dintr-o alta perspectiva, monitorizarea poate fi mai stricta sau mai lejera. De exemplu, intr-o firma de webdesign, programatorii pot fi monitorizati mai putin cu privire la site-urile pe care le viziteaza fiindca orice informatie legata de web-designing, chiar si de pe site-urile cu continut pornografic, ii pot ajuta sa-si dezvolte mai bine propriul produs. Bineinteles, aici este o limita care foarte usor o pot trece acesti angajati daca viziteaza asemenea site-uri. Dar nu este exclus ca respectivii programatori sa gaseasca elemente de securitatea pe astfel de pagini de Internet pe care sa le implementeze in site-urile realizate de ei. De aceea, performanta trebuie masurata prin alte mijloace decat simpla analiza cantitativa a timpului petrecut intr-un birou sau la un calculator. Prin urmare, pe acei programatori ii vom evalua la produs final, sau finalizare de etape intermediare, la numar de linii de cod (nu neaparat cat mai multe, ci cat mai eficiente — un numar mai mic de erori), la facilitati dezvoltate, la nivel de inovatie etc.

Dar, daca avem de-a face cu o banca sau cu un fond de investitii, este normal ca monitorizarea sa fie mai stricta. La fel ca si in cazul unui firme care produce iaurturi. Te intereseaza mai mult actiunile acelor persoane in interiorul organizatiei decat daca acestia ar lucra intr-o firma de distributie de piese de schimb pentru autovehicule de mare tonaj.

Concluzionand, cele doua, i.e., spionarea angajatilor si monitorizarea lor, sunt necesare, insa trebuie dozate si utilizate in functie de profilul organizatiei care doreste sa le foloseasca. Ele sunt doua instrumente prin care se poate proteja imaginea unei companii, la fel cum ele pot contribui si la formarea unei culturi organizationale mai solide daca sunt bine gandite. Totodata, monitorizarea angajatilor nu trebuie sa lipseasca din evaluarea performantelor angajatilor.

O dificultate serioasa apare atunci cand ai externalizat anumite servicii si nu mai poti efectua nici o activitate de monitorizare, iar riscurile operationale si de securitatea datelor iti cresc exponential. De exemplu, o banca ajunsa in stadiul in care apeleaza la outsourcing pe parte de secretariat si servicii tehnice (e.g., securitate IT, realizare/emitere carduri) risca sa-si strice imaginea ca urmare a unor chestiuni minore ce capata proportii uriase pe supply chain. De aceea se considera ca o astfel de banca isi creste riscul operational cu peste 15%.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/03

Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate

Lucrez de ceva vreme la un Handbook pentru Responsabilii de Etica si Conformitate din Europa si una dintre problemele cele mai mari cu care m-am confruntat a fost aceea de a explica faptul ca responsabilitatea sociala corporativa nu este o chestiune separata de celelalte procese ale unei organizatii, indiferent care ar fi arhitectura acesteia. Acest lucru este dificil de explicat pentru ca, in contextul actual la nivel european, sunt foarte multe voci care, lipsite sau nu de o pregatire dubla in domeniul eticii in afaceri si business managementului, confunda responsabilitatea sociala cu ceea ce se numeste ethics & compliance management. Cu alte cuvinte, perceptia multora dintre cei care scriu despre acest subiect este ca responsabilitatea reprezinta conceptul central, iar fiindca “responsabilitatea sociala corporativa” se refera la responsabilitatea unei organizatii fata de mediu, fata de comunitate si fata de proprii angajati, ar trebui ca acesteia sa i se acorde un statut mai inalt.

Pentru a-si sustine ideea respectiva, acei autori sau “specialisti” se ascund in spatele unor definitii pe care le citeaza de la alti autori. Numai ca a oferi colectii de definitii, chiar si cu scurte explicatii ale lor, nu e altceva decat un semn al amatorismului. Nu definitiile lipsesc, ci ‘operationalizarile’ lor.

In al doilea rand, responsabilitatea este intr-adevar un concept care ar trebui sa aiba rolul central in toate procesele de business. Dar faptul ca sintagma “responsabilitate sociala corporativa” are in componenta sa acest termen nu implica faptul ca responsabilitatea sociala este mai importanta decat managementul de etica si conformitate.

Formula corecta si care poate functiona eficient la nivelul organizatiilor, fie ele companii, ong-uri sau institutii publice, este aceea in care responsabilitatea sociala este privita in pozitia propriei ei, adica drept parte a managementului de etica si conformitate, care, alaturi de alte componente de business, intra sub conceptul mai general de guvernare corporativa.

Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate
Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate

Momentan nu intru in detalii deoarece ma tem ca argumentele mele vor fi preluate de cine stie ce individ care vrea sa parvina pe scara academica inainte ca eu sa reusesc sa le public in volumul la care lucrez. De altfel, nici imaginea de mai sus nu este redata in intregime. Managementul de etica si conformitate comporta multe alte segmente decat cele trei exemple sugerate acolo.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/01/30