Etica in afaceri, CSR, Dezvoltare durabila, Cod de etica

Am observat in ultimul timp un interes crescand si in Romania pentru responsabilitate sociala si … , in paralel, semnificativ mai scazut, pentru etica in afaceri. In genere, acesta e un lucru bun, mai ales ca noi nu avem o istorie in ceea ce priveste managementul responsabil. Insa de aici si pana la faptul ca anumiti indivizi si individe pretind ca detin monopolul asupra cunoasterii este cale lunga.

Ceea ce ma face intr-adevar sa ma indoiesc de capacitatea lor de a intelege etica in afaceri, responsabilitatea sociala corporativa, dezvoltarea durabila, cum se face un cod de etica sau de conduita, nu este aceasta pretentie naiva, ci ‘impotenta’ lor de a construi un demers propriu si adecvat contextului. Ei citesc, citesc multa literatura de Business Ethics, multa literatura de CSR si Sustainable Development, dar se opresc la ce spun altii. Un consultant care pretinde ca te poate ajuta sa realizezi un raport anual de CSR si iti spune sa pui la sectiunea “Principiile etice ale organizatiei” sintagma “Guvernare corporativa” nu este altceva decat un impostor. Oare cum ar trebui sa arate un principiu etic?!

“Guvernarea corporativa” nu e un principiu, sa ne fie cu iertare, ci o sintagma care descrie: 1) un domeniu de investigatie, 2) un segment dintr-o organizatie care se refera la toate acele aspecte ce tin de conducerea acelui complex de persoane, procese, relatii, proceduri si micro-sisteme, si 3) o disciplina academica (la fel ca “Istoria filosofiei grecesti antice” intr-o facultate de filosofie).

Pe de alta parte, viziunea lor minimalista sau minimalizanta ma sperie. E adevarat ca CSR-ul a capatat in ultimii zece ani aripi de vultur, dar asta nu inseamna ca imaginea promovata este si cea mai de dorit. Daca se strang leader-ii mondiali la Davos sau la Rio si vorbesc despre responsabilitatea companiilor nu inseamna ca ei propun o solutie viabila. La fel se intampla si cu recomandarileOECD. Declaratiile si documentele pe care le ascultam sau citim dupa astfel de evenimente reprezinta o anumita vointa politica si arareori punctul de vedere rezultat in urma dezbaterilor dintre specialisti si factorii implicati (si nu ma refer aici la stakeholderi).

As prefera ca Romania sa aiba o piata a ideilor ajunsa la maturitate, ca specialistii sa fie capabili de dezbatere si nu doar de cum sa dea bine. Insa realitatea este dureroasa pentru ca ea nu exprima nimic din aceasta dorinta. CSR-ul e vandut in continuare ca regina balului sau cireasa de pe tort, ca si cum ar insuma toate rolurile Eticii si Conformitatii, adica ale formei institutionalizate ale Eticii in afaceri.

O ultima remarca
E ingrozitor sa vezi astfel de personaje, care, dincolo de incapacitatea de care vorbeam, nu au pic de experienta organizationala dar pretind ca inteleg procesele interne ale unei organizatii si impactul pe care il pot avea activitatile unei companii asupra stakeholderilor sai.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/26

Cartile pe care NU le recomand – “Audit intern si guvernanta corporativa”

Daca dupa ’89 ne-am plans ca inainte de momentul respectiv nu a exista libertatea de a publica orice am fi dorit, acum, la finele primului deceniu din secolul XXI, ne plangem de un diletantism generalizat. Majoritatea productiilor romanesti aparute dupa Revolutia din ’89, fie ca vorbim de cartea de specialitate, fie de beletristica, nu se remarca prin absolut nimic. Poate doar prin incompetenta strident afisata, prin plagiatul dureros de frecvent si prin lipsa oricarei competitii reale (competitia presupune dezbatere, nu acuze).

De curand mi-am cumparat o carte tiparita de Editura Universitara sperand ca voi afla mai multe despre auditul intern si guvernarea corporativa. Dincolo de titlul atragator, nu am gasit nici un lucru care sa ma faca sa cred ca am de-a face cu niste specialisti in domeniu. Cei trei autori, Ana Morariu, Gheorghe Suciu si Flavia Stoian — un profesor universitar, un lector si un preparator — au dat masura lipsei de experiente in domeniu si pe ceea a expertizei in compilarea surselor. Am dat 40 RON degeaba, in conditiile in care literatura despre audit intern este in Romania, cred eu, inca la inceput.

La cele 467 de pagini cate numara volumul cu pricina, doar 73 de pagini (pp. 179-252) sunt despre guvernarea corporativa. Unde intre pp. 235-252, gasim o propunere de “Cod de guvernare corporativa” (sic! diferenta titlu volum, titlu cod). Prin urmare, autorii expediaza in numai 56 de pagini, un domeniu intreg, despre care s-au scris mii de carti si zeci de mii de articole.

Ca atare, NU recomand

Anca Morariu & Gheorghe Suciu & Flavia Stoian — Audit intern si guvernanta corporativa; Editura Universitara, Bucuresti, 2008.

Audit-intern-si-guvernanta-...---mare


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/06

Spionarea angajatilor sau monitorizare stricta?

In “Cotidianul” din 27 februarie 2009 a fost publicat un articol intitulat “10.000 de romani, spionati la munca prin programe de monitorizare“. Titlul tradeaza o confuzie omniprezenta in presa cotidiana si de business din Romania, intre spionarea angajatilor la locul de munca si monitorizarea activitatii acestora.

Managerul poate monitoriza când începe angajatul activitatea, cât timp stă pe un document sau fişier de serviciu şi cât pe unul personal, dacă şi cât timp se joacă sau discută pe chat (fără să stocheze şi discuţia în sine), dar şi ce face în timpul orelor suplimentare şi dacă se justifică plata acestora.

Articolul cu pricina nu prezinta vreo statistica ingrijoratoare asa cum am tinde sa credem citind titlul mentionat, ci continutul sau reprezinta o reclama mascata la un soft de monitorizare a activitatilor angajatilor. Insa nu asta ma intereseaza. Intrebarea mea este daca monitorizarea stricta a angajatilor este un comportament corect fata de proprii angajati sau nu.

In mod normal, limbajul folosit la nivelul comun nu face diferenta intre spionarea angajatilor si monitorizarea lor. In lipsa unei educatii, in lipsa unei constructii mentale clare, oamenii obisnuiti nu le disting. In realitate, cele doua, spionarea si monitorizarea, reprezinta activitati total diferite, realizate uneori cu aceleasi mijloace. De exemplu, una e sa urmaresti in toaleta biroului ceea ce face un angajat folosindu-te de camere de filmat, si alta este sa urmaresti un angajat aflat la casieria bancii, apeland tot la o camera de filmat.

Ca atare, ceea ce distinge cele doua activitati este limita pana la care acestea se desfasoara. Spionajul presupune urmarirea angajatilor fara ca acestia sa cunoasca acest lucru si indiferent de situatia in care se afla. De exemplu, spionezi un angajat daca ii asculti telefoanele fara ca el sa stie asta, daca il urmaresti atunci cand merge la toaleta ori cand face anumite operatii la locul de munca, iarasi in lipsa unei comunicari a faptului respectiv. Scopul spionajului nu este in mod necesar nelegitim. De exemplu, poti spiona — eventual si cu ajutorul institutiilor statului — atunci cand ai informatii sau suspiciuni ca angajatul respectiv este implicat in activitati de spionaj industrial. In acest caz, vorbim de contra-spionaj. Sau poti spiona telefonul unui angajat care lucreaza ca sofer pentru transporturi speciale la o banca, al carui telefon este cumparat de firma , iar motivul il reprezinta minimizarea unui risc imediat — cum ar fi riscul ca angajatul sa fuga cu banii firmei.

Spre deosebire de spionarea angajatilor, monitorizarea reprezinta o activitatea comunicata in prealabil subiectilor sai, a carei menire este sa ajute la minimizarea riscurilor imediat si mai indepartate, sa elimine comportamentele ilegale, imorale si incorecte la locul de munca. De exemplu, poti monitoriza foarte strict activitatile angajatilor pe Internet sau in spatiul de lucru folosindu-te de software special pentru aceste activitati, de camere de filmat, de mecanisme interne de supraveghere incrucisata (i.e., fiecare angajat capata si responsabilitatea de a raporta comportamentele neadecvate la locul de munca sau cele care pun in pericol organizatia, colegii si bunurile).

Dintr-o alta perspectiva, monitorizarea poate fi mai stricta sau mai lejera. De exemplu, intr-o firma de webdesign, programatorii pot fi monitorizati mai putin cu privire la site-urile pe care le viziteaza fiindca orice informatie legata de web-designing, chiar si de pe site-urile cu continut pornografic, ii pot ajuta sa-si dezvolte mai bine propriul produs. Bineinteles, aici este o limita care foarte usor o pot trece acesti angajati daca viziteaza asemenea site-uri. Dar nu este exclus ca respectivii programatori sa gaseasca elemente de securitatea pe astfel de pagini de Internet pe care sa le implementeze in site-urile realizate de ei. De aceea, performanta trebuie masurata prin alte mijloace decat simpla analiza cantitativa a timpului petrecut intr-un birou sau la un calculator. Prin urmare, pe acei programatori ii vom evalua la produs final, sau finalizare de etape intermediare, la numar de linii de cod (nu neaparat cat mai multe, ci cat mai eficiente — un numar mai mic de erori), la facilitati dezvoltate, la nivel de inovatie etc.

Dar, daca avem de-a face cu o banca sau cu un fond de investitii, este normal ca monitorizarea sa fie mai stricta. La fel ca si in cazul unui firme care produce iaurturi. Te intereseaza mai mult actiunile acelor persoane in interiorul organizatiei decat daca acestia ar lucra intr-o firma de distributie de piese de schimb pentru autovehicule de mare tonaj.

Concluzionand, cele doua, i.e., spionarea angajatilor si monitorizarea lor, sunt necesare, insa trebuie dozate si utilizate in functie de profilul organizatiei care doreste sa le foloseasca. Ele sunt doua instrumente prin care se poate proteja imaginea unei companii, la fel cum ele pot contribui si la formarea unei culturi organizationale mai solide daca sunt bine gandite. Totodata, monitorizarea angajatilor nu trebuie sa lipseasca din evaluarea performantelor angajatilor.

O dificultate serioasa apare atunci cand ai externalizat anumite servicii si nu mai poti efectua nici o activitate de monitorizare, iar riscurile operationale si de securitatea datelor iti cresc exponential. De exemplu, o banca ajunsa in stadiul in care apeleaza la outsourcing pe parte de secretariat si servicii tehnice (e.g., securitate IT, realizare/emitere carduri) risca sa-si strice imaginea ca urmare a unor chestiuni minore ce capata proportii uriase pe supply chain. De aceea se considera ca o astfel de banca isi creste riscul operational cu peste 15%.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/03/03

Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate

Lucrez de ceva vreme la un Handbook pentru Responsabilii de Etica si Conformitate din Europa si una dintre problemele cele mai mari cu care m-am confruntat a fost aceea de a explica faptul ca responsabilitatea sociala corporativa nu este o chestiune separata de celelalte procese ale unei organizatii, indiferent care ar fi arhitectura acesteia. Acest lucru este dificil de explicat pentru ca, in contextul actual la nivel european, sunt foarte multe voci care, lipsite sau nu de o pregatire dubla in domeniul eticii in afaceri si business managementului, confunda responsabilitatea sociala cu ceea ce se numeste ethics & compliance management. Cu alte cuvinte, perceptia multora dintre cei care scriu despre acest subiect este ca responsabilitatea reprezinta conceptul central, iar fiindca “responsabilitatea sociala corporativa” se refera la responsabilitatea unei organizatii fata de mediu, fata de comunitate si fata de proprii angajati, ar trebui ca acesteia sa i se acorde un statut mai inalt.

Pentru a-si sustine ideea respectiva, acei autori sau “specialisti” se ascund in spatele unor definitii pe care le citeaza de la alti autori. Numai ca a oferi colectii de definitii, chiar si cu scurte explicatii ale lor, nu e altceva decat un semn al amatorismului. Nu definitiile lipsesc, ci ‘operationalizarile’ lor.

In al doilea rand, responsabilitatea este intr-adevar un concept care ar trebui sa aiba rolul central in toate procesele de business. Dar faptul ca sintagma “responsabilitate sociala corporativa” are in componenta sa acest termen nu implica faptul ca responsabilitatea sociala este mai importanta decat managementul de etica si conformitate.

Formula corecta si care poate functiona eficient la nivelul organizatiilor, fie ele companii, ong-uri sau institutii publice, este aceea in care responsabilitatea sociala este privita in pozitia propriei ei, adica drept parte a managementului de etica si conformitate, care, alaturi de alte componente de business, intra sub conceptul mai general de guvernare corporativa.

Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate
Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate

Momentan nu intru in detalii deoarece ma tem ca argumentele mele vor fi preluate de cine stie ce individ care vrea sa parvina pe scara academica inainte ca eu sa reusesc sa le public in volumul la care lucrez. De altfel, nici imaginea de mai sus nu este redata in intregime. Managementul de etica si conformitate comporta multe alte segmente decat cele trei exemple sugerate acolo.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/01/30

O problema de limbaj: stakeholders

“Etica afacerilor” sau “etica in afaceri”, indiferent cum dorim sa o numim (desi fiecare dintre cele doua sintagme ne directioneaza catre un anume sens), trimite la doua lucruri diferite: primul reprezinta domeniul care se studiaza in universitati si nu numai; cel de-al doilea, delimiteaza campul de reflectie si actiune din lumea afacerilor care se preocupa de aspectele etice ale actiunilor actorilor implicati. In ambele cazuri, limbajul este acelasi, iar mare parte din el s-a dezvoltat, a evoluat in spatiul anglo-saxon. Din acest motiv, cei care se ocupa cu etica afacerilor in Romania au fost nevoiti sa adapteze terminologia specifica de provenienta englezeasca intr-un context lipsit de resorturile necesare pentru o atare adaptare, intr-un spatiu intelectual lipsit de experienta necesara, fara o istorie a reflectiei si problematicii specifice. Aceasta adaptare a fost mai degraba o aproximare. La o astfel de chestiune am sa ma refer aici.

Termenul din limba engleza “stakeholders” a pus cateva probleme celor care s-au apropiat de etica afacerilor. Iar, dupa cateva ezitari pe care nu am de gand sa le amintesc aici, echivalentul romanesc care pare a se fi impus este cel de “grupuri cointeresate”. Insa eu nu sunt deloc multumit de aceasta formula si, prin urmare, voi incerca sa va conving ca exista o varianta mult mai buna.

Argumentul cel mai des invocat pentru alegerea sintagmei “grupuri cointeresate” a fost aceea ca daca s-ar fi mers pe varianta “grupuri de interes” ar fi avut o conotatie negativa puternica in spatiul romanesc, lucru de nedorit in contextul eticii in afaceri.

Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2007/12/04