‘Dreptul de a fi uitat’ pe Internet: aspecte etice şi juridice

În urmă cu un an, Curtea Europeană de Justiție a hotărât în cazul Google vs Spania faptul că date personale pot fi șterse din URL-urile indexate în motorul de căutare. Pe tema deciziei a pornit ulterior o mediatizare intensă și de multe ori eronată. Numeroase voci spun că această hotărâre a instituit un “drept de a fi uitat” și că ar permite ștergerea de conținut de pe Internet.

Pe de altă parte, un articol cu privire la dreptul de a-ți fi șterse datele personale este inclus în noua propunere de Regulament privind datele personale al Uniunii Europene, care se află în dezbaterea instituțiilor europene. Mai multe informații despre aceste aspecte sunt disponibile pe http://privacy.apti.ro/.

Vino miercuri 6 mai 2015, începând cu orele 16.00, să dezbatem împreună dacă într-adevăr vorbim de un drept de a fi uitat pe Internet și ce aspecte juridice și etice implică.

Evenimentul va avea loc în Sala Schuman din clădirea ASE din Str. Căderea Bastiliei și este organizat de Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics împreună cu Asociația pentru Tehnologie și Internet, Facultatea de Marketing din cadrul ASE și Marketer Club. Invitații și o descriere mai amplă a evenimentului vor putea fi consultate pe site-ul www.etica-aplicata.ro.

Participarea la eveniment este liberă. Pentru orice informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la adresa Simona Mehedințu.

Evenimentul face parte din activitățile proiectului Protecția datelor personale este un drept fundamental!, implementat de Asociația pentru Tehnologie și Internet, împreună cu ActiveWatch și Fundația pentru o Societate Deschisă. Proiectul își propune să crească gradul de informare și implicare legat de acest subiect, în condițiile unei lipse de informații utile în limba română despre dreptul la viață privată și protecția datelor cu caracter personal.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Vizitează-ne: http://privacy.apti.ro/.

[educatie] O întrebare legitimă pentru toţi foştii miniştri ai Educaţiei şi Cercetării

Zilele acestea, mediul academic românesc freamată de zor întrucât s-au găsit unii să introducă indicele Hirsch (h-index) în evaluarea performanţei universitare. Foarte multe cadre didactice şi foarte mulţi cercetători cârcotesc prin birouri şi prin săli de curs, pe Facebook sau prin cafenele, dar aproape nimeni nu merge mai departe. Cum am putea să contestăm măsurile gândite de mai marii Ministerului Educaţiei şi Cercetării sau instituţiilor care se ocupă ‘cu bunul mers’ al sistemului de învaţămant superior?! Dacă faci asta, te vei afla în situaţia acelui membru al Dumei de Stat care a votat împotriva anexării Crimeei şi după un an de zile s-a trezit că risca să ajungă la închisoare dacă rămânea în Federaţia Rusă.

Aceasta nouă nebunie cu indicele Hirsch nu a fost niciodata analizată cu rigoare ca să ştim ce impact ar urma să aibă la nivelul universităţilor şi institutelor de cercetare. Nimeni nu a discutat-o sau dezbătut-o în prealabil. Ea a picat din cer peste mediul academic, iar oamenii trebuie să se conformeze. Puţini sunt cei care au scos în evidenţă problemele de evaluare care duc la aberaţii majore în măsurarea performanţei (aici şi aici). Să ne amintim cumva de acel craiovean care a reuşit să facă KO sistemul Google (h-index)?!

Nimeni nu spune că nu este nevoie de evaluare indepedentă, obiectivă, profesionistă a producţiilor ştiinţifice din România, mai ales când pe baza ei se promovează sau se primesc finanţări. Problema nu e aici, ci cum facem să nu ucidem cercetarea ‘românească’, contrar celor care afirmă că ar trebui să gândim global, că cercetătorii români ar trebui să concureze cu cercetătorii străini. Totuşi, învăţământul superior şi cercetarea din România se desfăşoară în limba română, cu români (şi puţini străini), iar cursurile se ţin în limba română, profesorii fiind nevoiţi să vorbească în “Romgleză”.

Însă toate acestea sunt insignifiante când eşti orbit de ideologia “internaţionalizării”. Tot ce contează e “cum scoţi cercetarea autohtonă în lume”, “cum eliberezi universităţile româneşti de ‘coloşi cu picioare de lut’ sau dinozauri”, “cum scapi de tendinţa ‘localizaţionistă'” ş.a.m.d.

În tot acest iureş ideologic pus în mişcare de cei care vor să revoluţioneze sistemul academic românesc, eu ma întreb dacă nu cumva riscăm să pierdem foarte multe lucruri pentru că suntem orbiţi de ideile noastre “internaţionalizante”. Oare nu riscăm să pierdem limbajul tehnic apropriat în limba română? Oare nu riscăm să pierdem chiar mecanismele prin care am putea să evaluăm cercetarea românească fiindcă cedăm acest proces unor sisteme externe? Cum vor putea concura revistele româneşti, adesea finanţate doar cât să publice 100 de exemplare, cu revistele străine ce beneficiază de bani atât pentru echipa redacţională, cât şi pentru recenzenţi? Oare înainte de a stabili un sistem care descurajează publicarea în limba română nu ar fi trebuit să încurajăm editurile universitare să se dezvolte? Sau de ce o carte publicată în Bulgaria, Polonia sau Franţa ar fi mai valoroasă decât una publicată la Bucureşti ori la Oradea?

Aceste întrebări nu sunt menite să respingă această nevoie de a conecta cercetarea românească la cercetarea din alte spaţii culturale şi ştiinţifice, mai avansate. O respingere sau o susţinere ar trebui să vină în urma unei analize serioase a implicaţiilor măsurilor deja implementate. Doar aşa am putea să fim împăcaţi că, peste ani, nu ni se va reproşa că am distrus cercetarea românească.

Până atunci, însă, eu am o întrebare legitimă, zic eu, pentru toţi foştii miniştri ai Educaţiei şi Cercetării. Şi anume, eu, care vreau să scriu un articol de analiză, să o numim “ştiinţifică”, pentru o audienţă românească, pe o temă de actualitate, despre contextul românesc şi european, unde pot să trimit un astfel de produs al muncii mele de cercetare? Ţin să precizez că tema este extrem de importantă pentru România întrucât urmează să fie elaborată o lege (deşi au existat 7 propuneri legislative până acum pe subiectul în cauză) ce, teoretic, ar trebui să ţină seama de concluziile analizei respective. Aşadar, eu unde public în româneşte fără să fiu descalificat din punct de vedere academic?!

Eşecul reformării Consiliilor de etică din spitalele publice

În decembrie 2014, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru care urmează să schimbe modul cum funcţionează consiliile de etică din spitalele publice. O analiză atentă realizată de Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics arată că documentul cu pricina este redactat de angajaţi ai ministerului care nu au nici o legătură cu managementul integrităţii.

Propunerea legislativă a Ministerului Sănătăţii vine să modifice un ordin mai vechi despre componenţa şi atribuţiile consiliului de etică din spitalele publice, şi anume Ordinul 1209/2006. Deşi lăudabilă în esenţă o astfel de iniţiativă, maniera în care a fost pusă ea în practică este plină de inepţii: de la erori de natură terminologică până la prevederi contradictorii ori lipsite de logică, de la introducerea unor instrumente nefuncţionale până la greşeli de gramatică. În cele ce urmează, voi prezenta patru argumente pentru care ministrul Sănătăţii, domnul Nicolae Bănicioiu, ar trebui să retragă cu totul propunerea legislativă şi să apeleze la specialişti în managementul integrităţii care să redacteze un nou document.

Citeste mai mult: http://adevarul.ro/sanatate/medicina/esecul-reformarii-consiliilor-de-etica-din-spitalele-publice-1_54cf794a448e03c0fd35771d/index.html

Chapeau, Dan Perjovschi!

Sunt multi romani, jurnalisti sau nu, care scriu zilele acestea peste tot si confunda problema limitelor libertatii de exprimare cu cenzura sau auto-cenzura, eliminand cu totul conceptul de “responsabilitate”. Lucian Mandruta, Patrick De Hillerin, Arhi si altii promoveaza, la fel ca in ianuarie 1990, o libertate de exprimare maximala, unde oricine poate spune orice. Nu cred ca exista asa ceva. Sunt limite morale si juridice de care un jurnalist trebuie sa tina seama, chiar si cand este miop din punct de vedere moral.

Totusi, nu am de gand sa ma apropii de acest subiect aici, acum. Doar vroiam sa punctez: Chapeau, Dan Perjovschi! Pentru declaratia de azi de la RFI: “Eu sunt pentru libertatea de exprimare, dar cu responsabilitate!”

Later update (pentru a nu da nastere unor comentarii idioate): a sustine ca libertatea de exprimare vine la pachet cu responsabilitate nu inseamna ca jurnalistii si caricaturistii de la Charlie Hebdo sunt “vinovati” pentru faptul ca “au starnit” nebunia acelor teroristi. A sustine un astfel de punct de vedere este o ineptie.

Specia “lucianus mandrutza” nu are un singur element

Atacul terorist de la Paris a nascut vii pasiuni printre internauti, iar toate vedetele sau “vedetutele” de carton umed s-au intrecut in a emite idiotenii pe banda rulanta. E normal sa se intample asa. Este pe atat de normal, pe cat de natural, caci ei reactioneaza precum animalele: “incalzite” de emotii puternice, de dorinte irationale (vezi Aristotel), de pasiuni (pathe).

Asa ca specia “lucianus mandrutza” nu are cum sa fie o specie cu un singur element (ca sa nu spun direct “animal”). Pentru moment, insa, sa vedem ce sticlete scapa pe gura cel care a dat numele speciei:

“O mare si grea intrebare dupa crimele de azi de la Paris: trebuie sa renunti la cultura ta ca sa faci pe plac culturii altora? // Altfel spus, de ce libertatea ta trebuie sa fie inlantuita de prejudecatile unor oameni care nici macar nu te-au intrebat cand s-au asezat langa tine la masa? // Orice s-ar intampla, eu cred ca Europa a ajuns prea departe cu toleranta. Ca a permite unor culturi care darama biserici si ucid crestini sa-si ridice moschei si sa faca legea pe continentul nostru e deja o idee sinucigasa. // Si mai cred ca cei 11 morti de azi inseamna de fapt sfarsitul emigratiei non-europene in Europa. Sigur, sunt multi musulmani onesti si pasnici. […] // Pentru ca cele doua culturi sa nu se indrepte insa spre confruntare si dezastru, e randul acum ca musulmanii sa iasa in fata, sa ceara scuze si sa se dezica de componenta razboinica a religiei lor. // Vor face asta? Sau vor astepta primele legi europene care ii vor trimite pe compatriotii lor acasa de unde au venit (desi unii sunt nascuti in Europa)?” (Sursa: Facebook)

Totusi, premiul saptamanii va fi luat nu de catre reprezentantul de seama al speciei, ci de un mare guru al business-ului romanesc:

“There are more than 3 milion muslims in France. I’d like to see several hundred thousand of them marching on the streets of France for tolerance, freedom of speech and of conscience and against the murderous jihadists. Either this, or fuck off back where you came from!” (Sursa: Facebook)

Sunt sigur ca intoleranta religioasa va putea fi stopata daca vom instala niste bariere speciale pe aeroport sau in port astfel incat musulmanii sa nu mai calce in Franta sau in Anglia. De asemenea, vom reusi sa oprim instigarea la ura rasiala daca primaria nu va mai da autorizatie de constructie pentru o noua moschee, daca ar fi cozi speciale la supermarket pentru intoleranti, daca la restaurant am fi intrebati daca acceptam sa stea langa noi un non-european.

Hai sictir, intolerantilor!

Habarnismul la putere

Fiecare tara are habarnistii sai. Unele mai mult decat altele. Romania e campioana olimpica si intergalactica la habarnism de performanta. De curand a fost dat publicitatii topul habarnismului universal, iar Romania se mentine pe prima pozitie. Seful Ligii Habarnistilor a declar in exclusivitate pentru HabarnuamTV: “Suntem liderii incontestabili ai habarnismului de mai bine de doua decenii. Sa se puna americanii acum cu noi si ii vom spulbera. Pana si martienii au abandonat competitia.”

Adio, BRD!

As putea sa-ti scriu o scrisoare lunga si plicticoasa despre cat de greu mi-a fost sa comunic cu tine in ultimii 2 ani de zile, ca de fiecare data cand sunam in agentie stateam cate 30 de minute ca sa-mi raspunda cineva din frontdesk, despre faptul ca ai cele mai mari comisioane sau despre cum mi-ai luat 60 de lei si i-ai constituit parte din veniturile bancii desi contul firmei nu mai era activ. Insa aleg sa-ti spun “Adio!”. In urmatoarele 30 de zile voi mai avea doar cateva operatiuni bancare cu tine si renunt definitiv si irevocabil. Deja mi-am deschis conturi la o institutie bancara concurenta, care nu ma pune pe ‘hold’, care nu ma jecmaneste precum un hot la drumul mare. Iti spun “Adio!” si atata. Stiu ca nu vei da faliment si ca asta, ipotetic vorbind, ar putea periclita major sistemul bancar romanesc, insa mi-ar placea sa te controleze cineva in ceea ce priveste modul cum iti tratezi clientii.

De ce ‘bucuria’ in jurul lui #10felix este deplasata?

Sunt tare curios ce ar crede un strain care ar vedea ca i se umple newsfeed-ul de la Facebook cu manifestari de bucurie in jurul condamnarii unui concetatean din partea multor romani din lista lui. Ar crede ca acestia se bucura fiindca au scapat de un dictator sau de un criminal in serie prins cu chiu cu vai si care acum a primit ce merita?! Sunt curios ce au crezut strainii care au vazut stirea condamnarii lui Voiculescu pe canalele lor de stiri. “Uite ca functioneaza statul de drept si la amaratii aia!” sa fie fost ideea nascuta in capsorul lor?!

Nu ma (mai) intereseaza politica si nici cine este dezbracat si biciuit in piata mare a orasului, ci faptul ca o astfel de sentinta nu ar trebui sa fie tratata altfel decat cu o curiozitate de moment dat fiind faptul ca unul dintre inculpati a fost membru al Parlamentului Romaniei. Si cu toate acestea, multi oameni din lista mea de pe Facebook au ales sa comenteze negativ la adresa inculpatului sau doar sa salute sentinta data de judecatori. Mai mult, oameni din presa romaneasca, asta cat a mai ramas, si din politichia damboviteana au tinut neaparat sa exclame intr-un cor al mierlelor ametite de lumina soarelui la apus ca “justitia isi face treaba”, ca “statul de drept a invins”, ca “astazi s-a facut dreptate” s.a.m.d.

Dupa cum spunea bunul meu prieten Codru Vrabie, poate nu ar trebui sa ne inbatam cu apa rece. Justitia romana nu merge mai bine sau mai prost fiindca astazi “Profesorul” a fost condamnat la 10 ani de inchisoare sau pentru ca, in acelasi dosar, Dr. Menci a primit 8 ani in loc de 6 ani, cat fusese condamnarea din prima instanta. Mai mult decat atat, “marea coruptie” nu e combatuta prin masura “confiscarii extinse”, ci printr-un cumul de factori unde mecanismul amintit este ultimul, nu al doilea sau al treilea. Din pacate, la ora actuala, desi ne aflam in fata unui val de condamnari definitive in diverse dosare de coruptie la cel mai inalt nivel, ele nu schimba cu nimic proasta guvernare a actului de justitie (a se vedea numarul de judecatori corupti care au ajuns in spatele gratiilor) si nici practicile represive deprinse in perioada comunista de varii institutii si autoritati care se ocupa cu respectarea legii in Romania (a se vedea atitudinea procurorilor DNA fata de cetateni care nu au o forta financiara si sociala care sa le permita sa se protejeze de grave incalcari ale drepturilor omului — by the way, anchetarea cetatenilor ore in sir, pana a doua zi dimineata, este un abuz, unul menit sa smulga o confesiune, sa smulga neconcordante in declaratii etc., un abuz practicat in regimurile represive).

Condamnarea lui Voiculescu si masura confiscarii extinse cu bataie inspre postul de televiziune fondat de acesta sunt teme care vor fi extrem de dur exploatate in perioada urmatoare si mai ales in campania pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni. Dar ele nu au nici o legatura cu coruptia, ci cu luptele politice intre oameni si gasti cu influenta economica majora. Putem vorbi despre prevenirea coruptiei de-abia cand incepem sa facem ceva la firul ierbii, in legatura cu comportamentul celor care populeaza institutiile publice centrale si locale. Momentan suntem inca in stadiul in care vrem sa dam bine la MCV, nu sa facem ca lucrurile sa functioneze bine pe plan local.

Din alta perspectiva, condamnarea lui Voiculescu si a celorlalti inculpati in dosarul “Telepatia” nu va conduce la “destructurarea”, ca sa folosim termenii procurorilor si politistilor, gruparii din jurul fostului politician. Conturile acestuia si ale acolitilor lui vor alimenta in continuare gurile care pupa unde trebuie si mainile indesate in locurile potrivite. Tot asa cum o vor face si conturile opozantilor sai politici.

PS: Mi s-a parut naucitoare declaratia Angelei Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene, care a fost citata de pesurse.ro. Din punctul ei de vedere, este important “efectul educativ al actului de justitie”, lucru care va conduce la transformarea coruptiei intr-un “fenomen inacceptabil social”. (1) Rolul educativ al justitiei este o chestiune invechita, de drept de sec XIX, care s-a demonstrat a fi inexistenta prin prisma multor factori (in special factori sociali si economici). (2) Fenomenul coruptiei a fost “inacceptabil social” tot timpul in Romania, chiar daca un procent mai mic sau mai mare din populatie a crezut ca e eficient sa ramai cu 999 de lei dupa ce statul te-a prins luand o mita si te-a bagat la inchisoare 12 luni.

Hoteluri infecte din Romania de care e musai sa te feresti

Mi-a fost dat sa trec prin multe hoteluri din Romania. De la 2 stele la 5 stele, de la hotelurile de pe litoralul romanesc (un eufemism pentru un petec de pamant plin de gunoaie de pe marginea unei balti) pana la cel mai vestic punct al Romaniei, de la nord la sud, de la Vaslui sau Iasi pana la Craiova si Timisoara. Fiindca in ultimele 6 saptamani am ajuns sa fac de 3 ori toxi-infectie alimentara mancand sau petrecand noaptea la hoteluri care nu-si merita denumirea, nu doar stelele, fiindca una dintre colege s-a ales cu un herpes de toata frumusetea de la prosoape, fiindca am avut situatii in care le-am explicat direct si deschis directorilor/administratorilor de hoteluri ca am fost inselati cu privire la conditiile de cazare sau capacitatea/formatul salilor de conferinta, am decis sa incep o lista neagra a acelor cladiri care nu merita sa fie inscrise nici in circuitul turistic, nici in cel al evenimentelor de business.

Disclaimer: daca ii trece cuiva prin cap faptul ca m-ar putea da in judecata pentru ca ii fac de ras sandramaua, trebuie sa stie ca nu vorbesc fara dovezi. Mai mult, multora dintre hotelurile mentionate mai jos le-am scris in caietul de reclamatii si sugestii, iar problemele cu care m-am confruntat eu nu au fost remediate. By the way, voi refuza orice oferta din partea firmelor de organizare de evenimente care includ aceste hoteluri si ma gandesc serios la un mecanism pe care sa-l recomand institutiilor publice din Romania pentru a se proteja de situatiile prin care eu si multi altii au trecut.

Sa incepem:

  • Hotel Belvedere*** (Predeal, Jud. Brasov) – mancarea este foarte proasta si restaurantul arata ca acum 30 de ani, iar sali de conferinte sunt improprii organizarii de evenimente (atat sala mare de vis-a-vis de “spa” — stalpi pe mijloc, accesul in situatii de urgenta este dificil –, cat si fosta braserie, unde miroase a mancare de la bucataria hotelului).
  • Hotel Best Western*** (Zalau, Jud. Salaj) – hotelul functioneaza intr-o cladire din perioada comunista, cu camere extrem de mici de iti rupi picioarele si “frumos mirositoare”, iar sala de conferinta este o fosta sala de mese (probabil), cu scaune incomode, stalpi pe mijloc, aparate insuficiente pentru a mentine o temperatura adecvata in incapere. Internetul nu functioneaza decat in hol, la receptie.
  • Hotel Muntenia*** (Pitesti, Jud. Arges) – camerele nu sunt dotate decat selectiv cu aer conditionat, iar pretul este urias pentru conditiile din camera, mancarea este execrabila si sala de conferinte este improprie pentru evenimente atat pentru cum arata cat si pentru faptul ca aparatul de aer conditionat nu face fata. Atentie la parcare.
  • Hotel Olimp*** (Cluj-Napoca, Jud. Cluj) – este cel mai nasol hotel ever, cu camere putind a tutun si a hazna. Hotelul este de fapt un fost depozit de materiale de constructii. Mancarea nu este comestibila, iar sala de conferinte reprezinta pentru ei de fapt o reamanajare a unei sali de restaurant pe care o folosesc pentru nunti. Mi-a fost scarba sa ma spal in baia ai infecta. Plus ca e foarte departe de centrul orasului.
  • Hotel Perla*** (Mamaia, Jud. Constanta) – camere mici si jegoase la propriu, mancare proasta si servire execrabila (majoritatea ospatarilor sunt elevi de liceu, de 16, 17 ani), baia arata infect, cu cadita de la dus “colorata” de mizerie, prosoape cu pete, frigiderul care ar trebui sa stea drept mini-bar este gol iar peretii sunt varuiti si te murdaresti de indata ce te atingi de ei. Nu exista locuri de parcare. Internetul nu functioneaza.
  • Hotel Racova*** (Vaslui, Jud. Vaslui) – este un hotel comunist infect, unde mancarea este foarte proasta iar sala de conferinte nu are nimic in comun cu descrierea de pe site (are stalpi pe mijloc si tot felul de elemente care o micsoreaza din punct de vedere al spatiului util.

Despre documente oficiale si pagini de Internet

De curand, intr-un context extrem de formal si proceduralizat, am auzit din gura unui om care se pretinde specialist in proceduri si management ca “informatiile despre componenta unui anumit departament se gasesc pe site”. Un altul, coleg de-al celui dintai, a afirmat ca expresia “x” este utilizata de o anumita institutie publica pe site-ul acesteia si, prin urmare, ea este parte din limbajul tehnic al acelei institutii. Cum domnii respectivi nu disting intre contexte diferite, tin sa fac eu o precizare pentru ei si toti cei care se vor fi aflat intr-o situatie similara: limbajul tehnic nu este cel de pe site-ul unei institutii, chiar daca e posibil ca el sa fie folosit si acolo, ci acela din documentele oficiale ale institutiei respective. De exemplu, cand cineva vorbeste despre “large undertakings”, degeaba se uita pe site-ul Parlamentului European sau Consiliului ca sa inteleaga la ce se face referire si ulterior sa foloseasca materialul publicat acolo drept dovada intr-o disputa legala. Conceptul de “large undertakings” este definit din punct de vedere juridic in Directiva 2013/34/EU si numai sensul de acolo conteaza.

Sursa: http://randomherouk1.deviantart.com/art/Slipknot-Clown-007-199225354

Cat priveste prima situatie, pagina de Internet a unei institutii nu poate sta drept document oficial al acelei institutii. Astfel ca, daca Popescu invoca pagina de Internet in care se spune ca in departamentul X exista 3 directii, nu decurge in mod necesar si ca acele 3 directii chiar exista. Ceea ce conteaza este doar organigrama acelei institutii. Este singurul document oficial din punct de vedere legal, aprobat printr-o decizie institutionala si devenit parte din documentele fundamentale ale organizatiei.

E greu sa pretinzi ca esti expert in domeniu cand tu nu esti in stare sa distingi aceste planuri — documente oficiale si pagini de Internet.