2016 Romanian Ethics & Compliance Forum

Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics organizează în data de 11 februarie 2016 prima ediție a Romanian Ethics & Compliance Forum (RECF), un preambul  la lansarea oficială a European Ethics & Compliance Association şi la 2016 European Ethics & Compliance Forum. Forumul este găzduit de Unicredit Bank la sediul central din Bulevardul Expoziţiei nr. 1F.

Evenimentul va dura o singură zi şi va reuni circa 150 de experţi români şi străini din domenii precum Etică & Conformitate, Anti-Corupţie, Risk Management, Guvernare Corporativă, Anti-Fraudă etc. Tema acestei ediţii este “Managing Integrity Effectively”, iar forumul este împărţit în 4 secţiuni:

 

Ediția 2016 a Forumului se bucură de prezența a 16 keynote speaker-i, printre aceștia numărându-se Neil Farquhar (Product Manager Compliance, Bureau Van Dijk), Oana Raluca Bănăţeanu (Regional Compliance Officer, Siemens Romania), Neil McGregor (Managing Partner, McGregor & Partners; Vice-Președinte, Camera de Comerț Româno-Britanică), Doru Bulată (EximBank) și Livia Zamfiropol (Partner, DLA Piper România).

 

Evenimentul are loc cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, Ambasadei Olandei la Bucureşti, Camerei de Comerţ Româno-Olandeze, Camerei de Comerț Româno-Britanice, Camerei de Comerț Italiene pentru România, Asociaţiei Române a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente, Asociaţiei Registrul Român de Lobby, Asociaţiei Naţionale a Recrutorilor, Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Fraudei, Institutului Național de Control Intern din România, Centrului de Resurse Juridice, Funky Citizens, Bureau van Dijk, DLA Piper România, Unicredit Bank România, Siemens România, Bayer România, McGregor & Partners, Serban & Musneci Associates, Vernon | David.

Parteneri media: Legal Magazine, Avocatura.com, Social Responsibility Magazine, Lemon Studio.

Participanţii vor primi cate un exemplar din primul număr al Ethics & Compliance Magazine, prima revistă din Europa dedicată domeniului, şi vor beneficia de o reducere de 10% din taxa de participare la 2016 European Ethics & Compliance Forum.

Membrii camerelor de comerţ bilaterale şi asociaţiilor profesionale partenere beneficiază de o reducere de 40% din taxa de participare.

 

Persoana de contact:

Simona Mehedinţu
Program Coordinator
simona.mehedintu@etica-aplicata.ro

Prevenirea fraudelor începe chiar din Departamentele de Anti-Fraudă și Conformitate

Prima lecție în domeniul conformității sau anti-fraudei, indiferent de locul în care ne-am afla pe planetă, este cea a prevenției. Este la fel ca în medicină, unde a preveni o boală e considerat a fi mai benefic pe termen scurt, mediu și lung, decât a trata una. În termeni de business, această idee este redată sub forma eficienței în raportul dintre costurile unui program de prevenire și costurile implicate și asociate unei fraude sau ilegalități. Cu alte cuvinte, e mai eficient să cheltuim 500.000 lei anul acesta cu activitatea unui departament specializat în anti-fraudă decât să fim vizitați de autorități, decât să apărem în presă că am avut o breșă, decât să primim o amendă pentru că nu ne-am luat toate măsurile de siguranță.

A gândi în termeni de eficiență financiară este specific mediului de afaceri. Tocmai din această cauză este aproape imposibil să argumentezi celor care se ocupă de combaterea și prevenirea fraudei sau de conformitate în genere, în marea lor majoritate juriști și economiști, că există un fundament moral mult mai puternic. De fapt, după cum susțin mulți indivizi, moralitatea nu are ce căuta în business. Tot așa cum Machiavelli susținea că moralitatea nu are ce căuta în politică.

Sau, ca să privim și din cealaltă perspectivă, „pe inspectorul de la Anti-Fraudă nu-l interesează etica, ci legea.” Prin urmare, nici pe cei din companii nu-i interesează moralitatea, căci investigațiile nu țin seama de ea, ci de litera legii.

O astfel de viziune limitată este poate chiar mai nocivă decât un incident de fraudă. Este mai nocivă pentru că reprezintă expresia unei culturi organizaționale toxice, care evaluează exclusiv în funcție de eficiență economică. Ce este mai eficient din punct de vedere economic: să dăm afară 10 angajați pentru că există o scădere a volumului încasărilor sau să ne extindem portofoliul, să investim în diversificare? Să cheltuim 80.000 de Euro pentru a dezvolta un sistem integrat de managementul integrității sau să plătim despăgubiri de 50.000 de Euro celor care sunt afectați de activitățile companiei noastre? Să montăm un manșon de cauciuc la rezervorul mașinii produse de noi, care ne costă 11 dolari per unitate, și să salvăm vieți în cazul unor accidente sau să plătim despăgubiri familiilor celor care mor în accidente cauzate de problema de design de produs și amenzi autorităților, care sunt semnificativ mai mici (pinto)?

Elementul nociv este de dat de faptul că această eficiență stă drept fundament al legitimității deciziilor de business și erodează tocmai ideea de moralitate (What Money Can’t Buy). Se întâmplă, ar spune susținătorii acestui punct de vedere, ca o decizie de business să aibă și implicații morale, dar ea aparține în esență sferei amoralității, a ceea ce nu poate fi valorizat prin prisma corectitudinii și incorectitudinii morale. Exemplul cel mai bun în acest sens, pe care l-am invocat și cu alte ocazii, este cel al unui economist român care susținea la un eveniment academic că un contract între un angajator și angajat nu poate fi guvernat decât de voința părților și, in extremis, de lege; nu și de reguli morale. Cu alte cuvinte, nu am avea nici o problemă ca părțile să se angajeze într-o relație abuzivă de vreme ce au convenit asupra ei.

Adevărata revoluție a responsabilității organizațiilor, fie ele de business sau de altă natură, nu a început. Moda responsabilității sociale corporative (CSR-ul mult ridicat în slăvi) sau, mai nou, a sustenabilității a pierdut pe drum tocmai sensul moral al termenului de „responsabilitate”. O companie nu poate fi responsabilă în sens moral de vreme ce pune eficiența economică mai presus de moralitate, de vreme ce poate justifica o imoralitate ca un simplu accident, ca o fatalitate sau ca o întâmplare nefericită. Când angajatul unei companii se angajează în acțiuni pe care le numim generic „fraudă”, el ia o decizie morală, care presupune înșelarea încrederii, care presupune obținerea unor beneficii prin înșelăciune, prin lipsa onestității, prin disimularea adevărului, prin pervertirea unor instrumente în detrimentul cuiva și, totodată, în interesul propriu. Frauda, indiferent de ce spun juriștii, reprezintă în primul rând și în mod esențial un comportament imoral. Ea a devenit și ilegală întrucât a fost nevoie să existe o regulă instituționalizată și o entitate legitimă care să aplice măsuri punitive și corective, nu pentru că moralitatea e inferioară legii, pentru că nu ar avea ce să ofere.

Adevărata revoluție a responsabilității organizațiilor va începe atunci când cei din departamentele de Anti-Fraudă și de Conformitate, dar nu numai, vor înțelege această valență morală a fraudei și vor gândi comportamentul organizațional prin prisma complexității sale. Astăzi, suntem încă tributari unei gândiri segmentate, compartimentate, secvențiale: departamentele de Conformitate cu problematica lor, Controlul Intern cu specificitatea domeniului propriu, și similar pentru Anti-Fraudă, Audit Intern, Control Preventiv, Resurse Umane, Guvernare Corporativă și Responsabilitate Socială. Nu întâmplător există tensiuni sau lipsă de cooperare în multe organizații între aceste departamente. Acest lucru este vizibil și fără să îți petreci fiecare zi a săptămânii într-o organizație de business.

Adevărata revoluție a responsabilității organizațiilor va începe când top-management-ul însuși își va asuma leadership-ul moral și vor transmite pe verticală și pe orizontală semnale care să susțină comportamentele integre. Chiar dacă nu ne putem face iluzii că jocul duplicității va dispărea, scandalurile din ultimii ani, cazurile instrumentate pe diverse legislații anti-fraudă/anti-corupție, impun la o reflecție mai profundă asupra moralității în sfera afacerilor. Nu e suficient să fie aruncate pe piață concepte atractive precum „hazard moral” ca să se schimbe ceva. E nevoie de acțiune.

Pe 11 februarie 2016, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics organizează prima ediție a unui eveniment care și-a propus să fie un punct de referință pentru această schimbare la nivel de profesioniști. 2016 Romanian Ethics & Compliance Forum nu e despre cât de frumoase sunt companiile și despre cât de mult fac ele pentru a promova integritatea, ci despre o schimbare la nivelul comunității profesioniștilor în conformitate, etică în afaceri, anti-corupție, anti-fraudă, managementul riscurilor, guvernare corporativă, responsabilitate socială etc. Este despre un prim pas în direcția unei schimbări de viziune, înspre prevenție bazată pe evaluare morală, juridică, financiară etc.

Întrebarea este cine din mediul de afaceri românesc este pregătit pentru ea?

Biblioteca pentru hoti – doar doua cartuse

Dezbaterea publica cu privire la puscariasii care scriu carti pentru a isi reduce pedeapsa este una binevenita. In primul rand, avem nevoie sa stim daca sistemul functioneaza cum trebuie. Avem nevoie sa stim daca infractorii cu staif beneficiaza pe drept de o reducere a pedepsei sau, dimpotriva, continua sa aiba un comportament “anti-social”, intelegand prin asta si furtul intelectual (i.e., insusirea unui text). Avem nevoie sa stim daca sistemul de reabilitare, din care masura reducerii pedepsei pentru lucrari stiintifice face parte, functioneaza corect. Avem nevoie sa stim daca profesorii universitari sunt onesti atunci cand isi pun numele si titlul academic drept garantie pentru o lucrare scrisa de un infractor. Avem nevoie sa stim daca universitatile au anticorpii pentru a nu permite compromiterea propriilor profesori sau, daca acest lucru s-a intamplat, sa-i sanctioneze pe cei care si-au traficat titlul si pozitia academica. Si nu in ultimul rand, avem nevoie sa stim daca editurile care publica astfel de titluri merita sa fie incluse pe lista acelor edituri care conteaza in evaluarea stiintifica a cadrelor didactice.

In al doilea rand, aceasta dezbatere pare a fi despre principii in aceeasi masura in care este despre nume. Si trebuie sa fie despre principii pana la capat, nu doar cu jumatati de masura. In mod evident, trebuie sa incepem cu discutarea institutiei reabilitarii. Acceptam ca o persoana poate fi reabilitata mai usor daca scrie o lucrare stiintifica sau nu? Eu nu cred ca este imposibil ca acest lucru sa se intample, insa sunt sceptic ca fenomenul poate capata proportiile de acum, cu sute de lucrarii stiintifice scrise de, hai sa fim directi, infractori agramati si lipsiti de orice urma de bagaj intelectual.

Dar nu ne putem opri aici. Pasul urmator trebuie sa vizeze situatiile in care infractorul a incercat sa fenteze sistemul: cumpararea unui text pentru a beneficia de o reducere a pedepsei este cu siguranta un lucru reprobabil, iar cel dovedit ca a facut acest lucru nu poate ramane in inchisoare ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, nu-i asa? Este oportuna introducerea unei prevederi corective? De exemplu, daca ti-ai insusit un text pentru a scapa cu o luna mai repede de puscarie sa primesti un spor la pedeapsa initiala echivalent cu dublul sau triplul numarului de zile de reducere de care ai fi beneficiat conform cererii avocatilor tai.

*

A doua chestiune asupra careia vreau sa ma opresc este legata de editurile care au tiparit acele lucrari zise “stiintifice”. Cred ca subiectul acreditarii editurilor de catre Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) este la fel de important ca si tema plagiatului. Miza este uriasa: acces la promovari in sistemul universitar, acces la finantari din varii programe, reputatie institutionala s.a.m.d.

Realitatea este ca CNCS nu are nici o informatie actualizata pe site-ul propriu. Parca suntem in 1998, nu in 2015. Singura lista cu editurile recunoscute de CNCS (initial de catre CNCSIS, 2011) dateaza din 2013 (sic!). Cu alte cuvinte, putem sa admite fara prea multe probleme ca CNCS nu prea functioneaza din 2013. De exemplu, daca pentru stiinte umaniste nu exista nici un fel de informatie la zi la privire cu editurile recunoscute, pentru “Stiinte juridice” sau “Stiinte medicale” nu exista nici macar o litera sau o cifra pe acel site de doi bani. Ma intreb daca nu cumva trebuie sa se inceapa o ancheta cu privire la activitatea acestei institutii in ultimii 5 ani.

Lasand deoparte ce face sau, mai bine spus, nu face CNCS, ar fi curios cum de anumite edituri s-au abonat la colectia “Biblioteca pentru hoti”. De exemplu, o asa-zisa editura Sitech din Craiova a publicat 112 titluri (vezi lista completa).

Ceea ce mi se pare curios este faptul ca pe site-ul respectivei edituri nu figureaza nici macar un titlu din colectia “Biblioteca pentru hoti”. In schimb, pe prima pagina sta scris urmatorul text:

Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu, recunoscute de către CNATDCU, pentru Panelul 4 și precizate în Ordinul ministrului nr. 6560/dec. 2013 pentru domeniile: științe juridice, științe economice și administrarea afacerilor, sociologice, politice și administrative, științe ale comunicării, științe militare, informații și ordine publică, științe psihologice, ale educației, educație fizică și sport.

Conform acestui ordin, cărțile științifice din domeniile de mai sus, publicate la editura SITECH, vor putea fi evaluate în vederea promovării universitare.

Societate cu capital privat
Domeniul principal de activitate: editare cărți
Forma de organizare: SRL CUI: R3088903
Registrul Comerțului: J16/3071/1992

Primele doua paragrafe sunt extrem de interesante in contextul dezbaterii noastre. De exemplu, ni se spune ca editura in cauza “face parte din lista editurilor romanesti de prestigiu”. Daca este atat de prestigioasa, cum se face ca nu am auzit de ea? Mai mult, daca iei la rand toate librariile din Bucuresti sau din Craiova nu gasesti nici macar un titlu scos de aceasta editura?

Precizarea continua si ne indica faptul ca editura Sitech nu este doar printre editurile romanesti de prestigiu, ci printre cele de prestigiu care sunt “recunoscute de catre CNATDCU, pentru Paneul 4 si precizate in Ordinul ministrului nr. 6560/dec. 2013”. Daca esti riguros si cauti pe Internet ce este cu acel ordin de ministru, afli ca este din 2012 si nu contine nici o lista cu edituri, ci doar criterii pentru conferirea titlurilor academice si gradelor profesionale de cercetare (vezi aici). Al doilea paragraf din citatul anterior ne releva de fapt si miza acestei induceri in eroare: atragerea unor musterii care intentioneaza sa promoveze in sistemul universitar.

Nu ma mira deloc modalitatea in care editura Sitech activeaza. Nici nu ar avea de ce. In urma cu 4 ani, prin facultatile Universitatii din Bucuresti, la avizierele publice, se promova o editura care se lauda ca poate scoate si cate un singur exemplar, fiind recunoscuta CNCSIS. Nu ma mira si pentru faptul ca editurile universitatilor din Romania, poate cu foarte mici exceptii, scot volume si reviste atat slabe incat niciodata nu le recomand studentilor sau colegilor mei.

Cum pot fi sanctionate astfel de pseudo-edituri?! E imposibil. Nu exista nici un mecanism legislativ sau institutional. Singura posibilitate la ora actuala ar fi ca CNCS sa se distanteze oficial de aceste edituri introducandu-le pe o lista neagra, dupa o analiza prealabila. Din nefericire, CNCS nu este doar nefunctionala, ci si totalmente compromisa de implicarea politicului in treburile cercetarii stiintifice.

Ar mai fi o posibilitate, si anume un puternic boicot din partea mediului academic. Cu toate acestea, o lista neagra cu astfel de impostori e o masura ineficienta. Mediul stiintific din Romania, editurile si editorii au nevoie de o institutie indepedenta care sa ofere “guidance” in materie de integritate in publicatiile stiintifice asa cum in Marea Britanie Committee on Publication Ethics (COPE) face acest lucru de ani buni.

Despre puscariasi, penibil si Marian Popescu

Am citit cu ceva timp in urma ca Marian Popescu, seful Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, cere eliminarea prevederii legale prin care detinutii pot beneficia de o reducere a pedepsei daca scriu lucrari stiintifice in perioada cat sunt incarcerati (sursa aici si aici). In dimineata asta, insa, aflu de la Florin Negrutiu ca Dl Marian Popescu este pe cale de a deveni eroul mediului academic romanesc pentru aceasta pozitie exprimata in spatiul public.

Cum nu-mi plac eroii, m-am apucat sa urmaresc cu atentie ce spune “personagiul” in cauza si sa vad in ce masura se sustin argumentele sale. Cu siguranta, domnia sa, un fost coleg la FJSC, cu care nu prea m-am intersectat si nu se va mai intampla, va spune ca eu incerc sa-i patez reputatia pentru ca ar fi girat in urma cu un an respingerea unei contestatii facuta chiar de mine. Dar, ca sa previn orice disputa personala, o sa-l rog sa citeasca inca o data chiar ce a scris dansul pe blogul propriu (paragraful care incepe cu “La facultate, lucrurile sunt, poate, mai dramatice.”).

Argumentele invocate de Dl Popescu sunt doar 3, mari si late:

(1) Girul pentru a scrie o carte vine de la un singur profesor universitar, ceea ce este anormal in contextul in care vorbim despre o lucrare stiintifica:

“Caracterul științific al unei lucrări este apanjaul lumii universitare și al lumii cercetării. Numai acolo se vorbește despre lucrare științifică și aceste două lumi, care își corespund una alteia, au filtrele proprii. Ca să publici o lucrare recunoscută nu poți să ai o singură persoană care spune, da, domn’e.” (Republica.ro)

In luna iulie, dansul incercase o pozitie mai nuantata:

“Am observat că este imperfect cadrul legal existent. Imperfecţiunea majoră se referă la modul în care este stabilit caracterul ştiinţific al unei lucrări. Elementele de legislaţie privind executarea pedepsei prevăd două condiţii: deţinutul îşi găseşte un profesor universitar care îi dă o recomandare sau îi scrie directorului penitenciarului că un anumit deţinut face o lucrare ştiinţifică şi al doilea element este că lucrarea trebuie publicată la o editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Ar trebui să existe filtre mult mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are un caracter ştiinţific.” (Sursa: Digi24)

(2) Nu exista filtre clare de evaluare a caracterului stiintific pentru aceste lucrari, iar asta conduce la o decredibilizare si o vulnerabilizare a mediului academic romanesc.

“Noi am propus câteva filtre. La analiza pe care am avut-o, Comisia de etică a ajuns la o concluzie mult mai simplă, şi anume că trebuie scoasă această prevedere privind faptul că poţi să ieşi cu 30 de zile mai devreme din detenţie pentru că ai publicat o lucrare ştiinţifică. Menţinerea ei nu face decât să vicieze în continuare relaţii consolidate, nu face decât să vulnerabilizeze, să decredibilizeze ideea de cercetare ştiinţifică” (Sursa: Digi24)

“Ar trebui sa existe filtre mult mai precise prin care se stabileste ca o lucrare are un caracter stiintific, in universitati se stie ce inseamna un parcurs stiintific.” (Susa: Hotnews.ro)

(3) Detinutii nu au acces la literatura de specialitate si scriu de mana, ceea ce reprezinta doua atrocitati:

“[…] cum poate avea acces la documentare deținutul, astfel încât să realizeze o lucrare de nivel științific, știut fiind faptul că trebuie să ai acces la baze de date, articole științifice, cărți, iar deținuții nu au voie să primească stickuri și scriu de mână?” (Republica.ro)

Nu am de gand sa ma erijez in aparatorul coruptilor, dar de dragul domeniului de care ma ocup — Etica Aplicata (de fapt, de cateva subdomenii) — nu pot sa merg mai departe ca si cand presedintele unei Comisii institutionale de Etica nu ar fi emis un punct de vedere. Este totusi, nu-i asa!, presedintele! Dar dincolo de ironie, hai sa vedem care sunt contra-argumentele mele. Tot pe puncte ca sa nu punem in dificultate spiritele ludice:

Ad 1 & 2) Domnul Popescu afirma ca minunatul cadru legal este imperfect intrucat un singur profesor universitar emite un punct de vedere cu privire la caracterul stiintific al unei lucrari. Totusi, e o diferenta majora intre “a da girul” pentru ca un detinut sa poata scrie o lucrare stiintifica in penitenciar, ca ulterior sa beneficieze de o reducere a pedepsei, si “a da girul” unei lucrari care se pretinde stiintifica. Banuiesc ca Domnul Popescu se refera la filtre de evaluare a unei lucrari stiintifice deja elaborate, care ajunge in Comisia ce analizeaza cererea detinutului de a fi eliberat mai devreme. Altfel, nu cred ca Domnul Popescu poate cere ca, din start, unui detinut sa i se refuze posibilitatea de a scrie lucrari, chiar si stiintifice, in penitenciar. Ma gandesc in mod special la faptul ca un astfel de demers poate fi incadrat printre acele masuri de reabilitare a detinutilor.

Pe de alta parte, nu cred nici ca Domnul Popescu ar avea ceva cu faptul ca un profesor universitar da girul pe o lucrare stiintifica scrisa de un detinut. Imi imaginez ca domnia sa, in calitate de presedinte al unei Comisii de Etica, va blama cumpararea girului, adica lipsa de integritate a profesorului si a detinutului/avocatului, si nu actiunea de a solicita unui profesor universitar un punct de vedere. Caci daca ar fi asa, si cazul pozitiv (a emite o opinie pozitiva pentru detinut) si cel negativ (a emite o opinie negativa) devin imorale in logica sa.

In al treilea rand, nu inteleg la ce relatii consolidate se refera Domnul Popescu in citatul anterior: sa fie cumva faptul ca, in cadrul unei comunitati academice, colegii isi gireaza lucrarile reciproc pentru ca la editura universitatii sa se mimeze o evaluare stiintifica? Sper ca nu!

In ceea ce priveste vulnerabilizarea si decredibilizarea ideii de cercetare stiintifica, nu sunt de acord ca o astfel de masura este de natura sa influenteze reputatia cercetarii romanesti mai mult decat o fac plagiatele din lucrarile de doctorat girate chiar de unii profesorii universitari, ori lucrarile stiintifice plagiate prin reviste obscure din Romania, ori penibilele prezentari de la conferinte internationale sau nationale organizate in Romania sau pe la universitati prietene. Ma tem ca mult mai tare decredibilizeaza cercetarea stiintifica un profesor universitar care isi citeste PPT-ul la o conferinta decat o fac Jiji si Motanul Felix.

De asemenea, stau si ma intreb cine gireaza un text care ajunge sa fie publicat la o editura din strainatate. De exemplu, la Elsevier sau Cambridge University Press. O fi un comitet, or fi criterii clare, o fi un recenzor platit. Sau cum este la edituri din Romania? Cine hotaraste? Mediul academic sau editorul ori patronul editurii? Realitatea e mult mai complexa decat ar putea sa o surprinda un raspuns de genul “Patronul!”. Cei care au publicat in strainatate sau care macar au incercat acest lucru, stiu ca decizia de publicare nu depinde neaparat de calitatea lucrarii. Asa cum discutam cu mai multe persoane pe acest subiect, deciziile ajung sa tina cont de locul unde preda acel autor, dimensiunea publica a autorului (o vedeta a mediului academic ar putea sa publice mai usor o carte decat un cercetator de laborator) etc.

Ad 3) Recunosc ca a doua parte a argumentului, si anume “detinutii … scriu de mana” este hilara, dar este si insignifianta in raport cu prima parte: “detinutii … nu au acces la baze de date, articole stiintifice, carti…”. Daca Domnul Popescu doreste sa discute acest aspect in profunzime, atunci eu propun sa ne intoarcem putin in timp, adica in perioada 1992-2007. Oare ar trebui sa reevaluam si acele lucrari stiintifice pe baza aceluiasi considerent? Imi aduc aminte de niste volume care aveau drept cele mai recente intrari bibliografice texte publicate inainte de 1970. Sau de un volum publicat sub 3 titluri diferite, la 3 edituri diferite, ce-i drept, in ani diferiti. Accesul la ANELIS este de data recenta, accesul la texte pe Internet are putin mai mult. Daca tot vrem sa fim integri, presupun ca o vom face pana la capat.

Ca sa fiu bine inteles, nu-mi doresc ca puscariasi sa iasa mai repede din inchisoare pentru ca au scris lucrari stiintifice. Dimpotriva, cred ca masurile decise de judecatori pentru cei acuzati de coruptie sunt prea blande. Dar as prefera sa nu ne mai lasam influentati de emotii si de prejudecati atunci cand judecam principii. Mai ales cand suntem presedinti de Comisii de Etica.

PS: Sper ca nu voi auzi inca o data discursul cu “strici imaginea universitatii” ca iau foc. Pentru ca: #LibertateDeExprimare #Constitutie #LogicaClasaAIXA #Integritate #DezbatereDeIdei

[maioresciene] Suntem goi şi o strigăm cu în gura mare

Sunt sigur că Titu Maiorescu habar nu avea că textul lui de la 1868 în care vorbeşte despre forma fără fond va fi la fel de actual şi la aproape 150 de ani de când l-a aşternut pe hârtie. Dar aceasta este o realitate cu care noi trebuie să ne confruntăm, nu Maiorescu. Pe el îl doare la bască, sau nici acolo, că forma fără fond a devenit un brand românesc.

Ce ne spune nouă astăzi această expresie? Probabil cel mai adesea ne trimite cu gândul la ineficienţă, neprofesionalism, mimetism. Gândiţi-vă cincisprezece secunde la romanul pornografic românesc şi textele marchizului transpuse într-o variantă macabră de sorginte hollywoodiană (a se vedea serialele de genul Rome, True Blood, Californication etc.). Gândiţi-vă zece secunde la toate acele legi pe care noi le-am preluat prin procesul de transpunere a acquis-ului comunitar fără să primim a se schimba ceva în mod real, fără a măsura ex-post impactul lor. Gândiţi-vă 5 secunde la toate acele formate de televiziune pe care le-au preluat pe bani grei trusturile media, dar fără a investi vreodată în producţii locale, în regizori români, în scenografi români, ori chiar în propriile vedete. Sau, dacă îmi este permis să vă sugerez, gândiţi-vă o secundă la toate acele cuvinte care dau bine în mediul de afaceri românesc dar fără nici o acoperire în realitate: un “public speaker” care vorbeşte despre orice, dar căruia îi lipsesc competenţele reale în domeniul pe care îl abordează; un training sau o consultanţă de “branding personal” pentru un tânăr absolvent de facultate sau chiar în cadrul serviciilor de orientare în carieră oferite de universitate, fără ca gigelul nostru să aibă substanţă ca să umple acel “brand”; “inovare” fără “novum”, doar prin localizare ş.a.m.d.

Nu m-aş îndepărtat de acest ultim exemplu. E mult prea cu “fainoşag” ca să nu stăruim în miezul lui, să-l demontăm şi să-l aruncăm apoi la tomberonul lucrurilor care ne enervează până acolo încât ne-am face jurnalişti la TNR doar ca să relatăm din când în când de la faţa locului, adica din meandrele concretului.

Şi ca să nu pedalăm pe o bicicletă medicinală până facem spume, vă ofer un citat de rumegat cu niscaiva turtă dulce şi un tub de pastă de dinţi.

Ca public speaker am pus intotdeauna pret pe capacitatea de a inspira si de a fi memorabil prin continut!

Ce ne spune autorul acestui comentariu memorabil, din ţara lu’ Hăiţbuck?! Ăăăăăă, că ca public speaker e mai important cum transmiţi decât ce transmiţi?! Dacă publicspeakerul este ciubotă, dar reuşeşte să impresioneze pe cineva, cine credeţi că este prostul?!

Un alt citat, acelaşi autor:

Îmi propun să armonizez experiența mea de leadership cu cea de public speaker, pentru a te transforma într-un lider care să aibă speech-uri remarcabile şi de impact. Un lider conduce prin forța cuvintelor sale, prin puterea lor de a creiona un viitor! Împinge-ți propriile limite dincolo de zona ta de confort, vei fi fericit(ă) să descoperi că POȚI!

Hăiţ! Mă Cocoşilă, ia zi, mă, cum e cu “armonizarea experienţei tale de leadership cu cea de public speaker” ca “să mă transformi” pe mine “într-un lider (sic!) care să aibă speech-uri remarcabile şi de impact”?!

Ca să nu fiu bănuit de vreo prejudecată, vă propun să vedem cum se prezintă un alt publicspeaker neaoş:

Acum 4 ani, după ce am fost disponibilizat din jobul pe care îl aveam atunci, mi-am adus aminte cât de mult îmi doream să fac ceva din pasiune. Şi în acel moment mi-am pus o întrebare pe care ţi-o recomand doar dacă eşti pregătit(ă) să-ţi dai viaţa peste cap:
„
Ce fac eu acum cu viaţa mea? Ce m-ar împlini cu adevărat? ”

Răspunsul l-am găsit în dezvoltarea personală, de care eram interesat de mai mulţi ani dar numai la nivel teoretic. Diferenţa a fost că de această dată, după ce am ascultat un program audio a lui …, chiar am aplicat acele lucruri!

Am început să mă instruiesc din ce în ce mai mult, participând la evenimente live cu mari traineri internaţionali …

La aceste evenimente am practicat activităţi dinamice care mi-au crescut foarte mult încrederea în propriile forţe, cum ar fi fire-walking (mersul desculţ pe cărbuni încinşi), arrow-breaking (se rupe o săgeată cu zona cea mai moale, de sub gât) şi board-breaking (se sparge cu mâna goală o placă din lemn de 2,5 cm).

Astfel am ajuns să îmi dezvolt încrederea şi abilităţile de comunicare şi să îi ajut şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru.

Era să scap nişte cuvinte din romanele mai sus amintite, dar m-a emoţionat titlul acestui blog. Aşa că, mă Ioane, ia spune-ne tu nouă cum vine asta: fuseşi tu disponibilizat şi după ce ai ascultat un program audio şi ai mers pe cărbuni încinşi ai devenit publicspeaker?! Păi aşa ne fură, mă, vorba? Dacă dai cu “karata”, tu crezi că o să scoţi oul din sticlă, mă?!

Să vă fie cu băgare de seamă, nu toţi cei care antrenează oamenii să îşi depăşească tracul sunt de nivelul ăsta. Sunt unii mai cu felinarul la poartă, dar rari sunt taică, rari. Iar onestitatea, că de o etică profesională nici nu poate fi vorba, caracterul, sunt la fel de importante ca la orice om de afaceri serios: dacă îl manifeşti, eşti recunoscut, dacă nu, atunci te lauzi că eşti bazat şi dai tunuri.

[social-isme] Prostia e tot un fel de sărăcie

Ziua de 1 decembrie a fost pentru mulți feisbuchiști prilej de a-și etala mimetismul socio-intelectual, preluând și etalând ideea că ziua națională nu trebuie să fie marcată printr-o defilare militară, că o națiune nu e formată doar din soldați, polițiști și alte categorii de „forțe”. Unii chiar au oferit exemple de națiuni unde ziua națională nu e cu paradă militară. Alții, s-au plâns că ar fi vrut să vadă că astăzi sunt sărbătoriți „oamenii muncii intelectuale”. Nu vreau să intru într-o polemică pe acest subiect; sunt suficienți talibani care să o ia personal.

În schimb, vreau să scot în evidență un alt lucru, și aume că cei care nu trăiesc pe și prin feisbuc sunt niște cetățeni mult mai buni, frumoși, calzi și destoinici decât cei dintâi. De exemplu, la Iași, cetățenii patriei mioritice au dat o mână de ajutor autorităților locale în strângerea cocardelor, panglicilor și steagurilor tricolore. După ce au primit două sarmale și niște mămăliguță, recunoscători, ieșenii au pus umărul la curățarea orașului lor de simbolurile naționale. Doar cum era să lase orașul împopoțonat în felul acesta, iar recuzita să se piardă ca urmare a intemperiilor? Cârcotașii, de pe margine, i-au acuzat pe acești harnici ieșeni de vrute și nevrute, dar oamenii destoinici ai patriei nu s-au lăsat invinși și nici măcar intimidați de camerele de filmat ale reporterilor aflați în urbea lor în această zi de sărbătoare.

Nu e deloc curios faptul că anumite posturi de televiziune s-au întrecut în a oferi maratoane de emisiuni-circ în această zi sfântă de 1 decembrie. Ce ar putea ele să ofere, dacă circ nu? Poporul asta cere; ratingul așa se face; banii de acolo vin. Imaginați-vă cum ar fi o emisiune fără madame tatoiú, mitică de la ligă, anti-cioloșeni și pro-cioloșeni, anti-comuniști și pro-arseniebocanaiști. Trist. Ce ar mai înțelege acei ieșeni destoinici … și frumoși … din viața lor, din viața urbei lor? Cum ar mai putea ei să meargă la servici(u e opțional) nemaiavând motive de dispute interminabile la țigară și cafea? Ce ar mai discuta acei pensionari în tramvaie, pe băncile din Copou, la cozile de la mălaiul și uleiul european, de la medicii de familie ori de la moaștele Sfintei Filofteia?

[politic-oase] Întrebarea zilei, 12 noiembrie 2015

Zilele acestea, diverse publicații, posturi de televiziune și bloggeri dau tot felul de liste cu nume pentru viitorul cabinet condus de Dacian Cioloș (e.g., aici și aici). Unele nume sunt date ca sigure, altele reprezintă doar propuneri. În toată această nebunie, se pot observa câțiva ONG-iști care apar și dispar cu regularitate. Doi sunt de la Expert Forum: Laura Ștefan și Sorin Ioniță. Alții, de prin tot felul de ONG-uri mai puțin cunoscute. Unii s-au trezit parașutați pe acele liste, alții s-au … simțit bine că apar acolo. Unii s-au simțit vizați de diverse instituții pentru că apar pe acele liste, alții … poate chiar au o relație ínstituțională cu acele ínstituții.

Întrebarea zilei este de ce țin mortiș unii ONG-iști să conducă ministere sau agenții guvernamentale?! Oare nu le este mai bine în sectorul non-profit?! Sau procedează și ei precum politicienii, adică puși pe căpătuială?!

2016_strada-la-cotroceni

Actualizare: Mai mulți ONG-iști au fost invitați să facă parte din Guvernul Cioloș în calitate consilieri de stat. Unii au refuzat după ce au cântărit bine opțiunile, alții au dat-o în gard cu responsabilitatea față de patrie/nație, cu oferta de nerefuzat, cu posibilitatea de a pune în practică ceea ce ei au predicat ani de zile etc. Însă mă întreb și eu pe mai departe: oare care e diferența între cei care au acceptat din astfel de motive și pretenția de a servi interesul național marca UNPR-gabriel oprea?!

[anti-coruptie] Despre coruptie si anti-coruptie in Romania

Am spus de cateva ori pana acum ca fenomenul coruptiei in Romania poate fi asemanat fara nici o problema cu prelucrarea prin aschiere: strungarul se apuca sa faca dintr-o ‘bila’ un frumos cap de galerie si prelucreaza lemnul pana nu mai ramane nimic din el, iar apoi ia rumegusul rezultat acasa ca sa-l foloseasca pe post de umplutura la izolatia brazdei din gradina caci “oricum se arunca”. Din bila nu mai ramane nimic sau aproape nimic, dar el, strungarul, se alege cu rumegusul. Asa si la noi: prin abuzuri repetate, prin influente ilicite si prin conflicte de interese de toate felurile, un ministru sau un director de institutie publica devalizeaza pana la epuizare fondurile institutionale. Zona de infrastructura ne ofera nenumarate exemple. Asa a fost cu investitiile in autostrazi, dupa care nici macar autostrazile nu au ramas. De exemplu, pe A3, desi lucrarea principala s-a finalizat, nici macar nu s-au facut iesirile care ar fi legat autostrada de localitatile limitrofe (inclusiv Bucuresti); e ca si cum nu ar fi. Mai mult decat atat, acum, la finalul lui 2015, un prim-ministru a decis din pix taierea unor sume alocate anterior unor proiecte pe fonduri europene doar pentru ca el nu crede ca vor fi facute pana la finalul anului. Un alt exemplu, de data aceasta din zona educatiei, este reprezentat de programul de construire de sali de sport in locuri unde scolilele aveau toaleta in curte sau erau lipsite de populatie scolara. Diverse firme au supt la fondurile ministerului condus de un ministru suspect de coruptie, iar in urma au ramas cel mult niste cladiri inutile; multe din lucrari sunt inca in conservare, dupa cum relateaza presa.

Anti-coruptia in Romania e la fel precum coruptia: mai bine ascundem strungul sau il blocam sudand o bara pe undeva decat sa-i profesionalizam pe cei care il folosesc. Mai bine ne ascundem in spatele unor proceduri si legi strambe, caci, nu-i asa, “e mai bine sa avem legi strambe sau imperfecte decat deloc”. Eu inca nu ma dumiresc de ce am nevoie de codurile de conduita in fiecare institutie de vreme ce unii cred ca Legea 7/2004 reprezinta reperul atotcuprinzator al comportamentului functionarilor publici. Sau de ce avem nevoie de consilieri de etica de vreme ce singurul lor rost este sa completeze tot felul de Excel-uri (mai noi o baza de date online) iar 99% dintre ei oricum nu sunt in stare sa conceapa si sa livreze un program anual de training de conformitate (caci codurile de conduita oricum nu vorbesc despre etica, despre integritate, ca sa folosim un sinonim, ci despre conformitate) sau macar sa ofere consiliere.

Anti-coruptia este un basm, chiar daca sunt cativa oameni care se zbat sa faca putin mai mult, mai bine si cu impact. Este un basm pentru ca exista o mare masa de gigei care inca simt nevoia de a le fi frica de lege, de “bratul lung” al legii (“unde-i lege nu-i tocmeala”, “daca nu exista o lege, nu va fi respectata”, “daca nu avem o prevedere legala si o procedura aferenta, oamenii nu vor misca in front”), de institutii si judecatori in sensul cel mai larg cu putinta. E precum frica de streang sau frica de nuia: speram ca simpla vedere a funiei atarnand de o creanga sau simpla vedere a unei nuiele sa schimbe atitudinea si comportamentul indivizilor, dar in realitate nu sunt nici suficiente, nici necesare. Speram ca frica sa pazeasca pepenii, dar nimeni nu explica oamenilor de ce trebuie sa fie integri, de ce asta ii poate afecta direct.

Nu facem decat sa ne furam caciula.

2016 Romanian Ethics & Compliance Forum

The Romanian Ethics & Compliance Forum (RECF), February 11, 2016, is the first regular event taking place in Romania for Ethics & Compliance professional comunity. The 2016 Edition will bring together approximately 100 participants from various industries and 12 keynote speakers, experts in Ethics & Compliance, Anti-Fraud, Anti-Corruption, Risk Management and Non-Financial Reporting. If you join today, you will get a 30% discount of the regular participation fee.

RECF 2016 comes after the 1st Romanian Compliance Conference (“The Risks and Costs of Non-Compliance”; February 7, 2012; Romanian Banking Institute, Bucharest), hosted by Bliss Romania, and Business Ethics and Compliance Conference 2013 (“Public Policies Stimulating Business Ethics and Compliance”; February 27, 2013; Romanian Chamber of Commerce and Industry, Bucharest) organized by Center for Legal Resources.

The 2016 Edition is being organized by the Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics on behalf of the European Ethics & Compliance Association, which will be officially launched at the end of this year, and as a preamble to 2016 European Ethics & Compliance Forum (November 10-11, 2016).

Several embassies, bilateral chambers of commerce and NGOs are supporting this edition. British Embassy Bucharest, the Netherlands-Romanian Chamber of Commerce and Center for Legal Resources are the first to join our efforts to promote integrity in Romanian business sector and strengthen the Ethics & Compliance professional community.

This event is opened to anyone who fits in any of the following categories:
• Ethics & Compliance Officers – Chief Ethics & Compliance Officers
• Compliance Officers – Compliance Specialists
• Anti-Money Laundering Specialists
• Fraud Prevention Officers
• Risk Officers – Risk Consultants
• Internal Control Specialists
• Integrity Officers – Anti-Corruption Officers
• Ethics Counselors
• Auditors (Risk / Ethics & Compliance / Compliance)
• Human Resources Officers
• Compliance Lawyers
• Financial Experts
• Personnel of national offices for Money Laundering Prevention, Anti-Corruption Fighting, Justice, Social Responsibility, Labour and Equal Opportunities, Fiscal Administration
• Social Responsibility Specialists – Sustainability Specialists – Community Affairs Specialists – Philanthropy Specialists
• Social Auditors – Supply Chain Auditors
• Independent consultants in any of the above fields

Every participant will receive the 1st issue of the “Ethics & Compliance Mag” (ECMag), a specialized magazine with close circulation. ECmag cannot be found in stores, in libraries or on the Internet.

[politic-oase] PNL si (i)reala ipocrizie a lu’ Madame Andreea Paul Vass

Nu pot spune ca sunt dezamagit de faptul ca Partidul National Liberal s-a unit cu Partidul Democrat Liberal, zis si “Partidu’ lu’ Basescu”. Nu sunt dezamagit caci PNL-ul m-a dezamagit cu mult timp in urma, cand a acceptat sa faca aliante de conjuctura tocmai impotriva valorilor liberale. Insa nu pot sa nu recunosc ca ma jeneaza enorm discursurile ipocrite ale majoritatii reprezentantilor acestui partid. Andreea Paul Vass e unul dintre cele mai sinistre personaje. De exemplu, azi dadea lectii de corectitudine morala si de gandire economica in direct la RFI. Comenta masura ceruta de ponta de a dubla salariile medicilor pe fondul riscului declansarii unei posibile greve generale in sistemul de sanatate romanesc.

Dar nu trebuie sa uitam nici o clipa cine este aceasta tovarasa parlamentar. Si anume ca a fost arhitectul basist al taierii cu 25% a salariilor pentru toti bugetarii, ca a fost arhitectul a nenumarate masuri fiscale si economice care au saracit atat mediul de afaceri (celebra taxa de protectie mascata de guvernul basescu-boc-poc sub denumirea neoficiala de “impozit forfetar”), cat si populatia (a se vedea si pozitia individei cu privire la indemnizatia pentru cresterea copilului). Sa nu uitam ca la un moment dat, intr-o comisie parlamentara, il intreba pe directorul ANRP cand se vor plati sumele restante catre societatile de evaluare, adica si catre firma familiei sotului sau (detalii aici sau aici).

Aceasta tovarasa nu se sfia sa atace, in 2010, pe blogul personal, postul de televiziune realitatea tv pentru un amarat de titlu (prost titlu, ce-i drept!). Numai ca mintea cu nerusinare in argumentatia sa:

“Realitatea TV titreaza incorect: “Minus 25% pentru copil”, preluand o postare de pe acest blog. Alocatia pentru copii si pentru persoanele cu handicap raman neatinse. Indemnizatia pentru cresterea copiilor, care reprezinta o forma de venit salarial pentru mame, scade procentual.” (Sursa)

Indemnizatia pentru cresterea copilului nu este “o forma de venit salarial pentru mame”, ci un “beneficiu de asistenta sociala” care se acorda in perioada de crestere a noului-nascut in anumite conditii si pe baza contributiei anterioare a mamei, respectiv tatalui (pentru situatia in care tatal este cel care intra in concediu de crestere). A se vedea detalii aici. Cu alte cuvinte, indemnizatia respectiva este o forma de asistenta sociala pe care statul are obligatia sa o acorde tocmai pentru faptul ca ne ia taxe si impozite.

Sunt curios daca Madame andreea paul vass se tine de indemnul pe care ea insasi il reda in postarea de pe blog din care am citat anterior, si anume ca ar fi de acord ca parlamentarii sa contribuie cu indemnizatiile lor la diminuarea datoriei publice:

“Sustin, in schimb, din toti rarunchii demersul petitiei prin care parlamentarii sa contribuie masiv cu indemnizatiile lor la diminuarea datoriilor actuale.”