Nu as vrea sa intru in vreo polemica pe aceasta tema, chiar daca se vor gasi multi care sa ma apostrofeze, care sa-si schimbe parerea despre mine, care sa ma huleasca pe la colt de strada sau sa ma “rastigneasca” prin cine stie ce cotlon de Internet. Insa vreau sa pun o intrebare, una care, recunosc, vine dintr-o frustrare personala.

Intrebarea cu pricina este extrem de simpla si nu are nevoie de nici un fel reactie umorala. Vreau sa intreb de ce sunt mai buni cei care au facut facultatea in strainatate decat cei care au facut facultatea in Romania?! De ce ar trebui sa fie mai de usoara angajarea unuia care a fost la studii intr-o alta tara decat cea a unuia care si-a muncit coatele prin bibliotecile romanesti, pe bancile universitatilor mioritice?! De ce sa prefer, la angajarea intr-o universitate romaneasca, un lector care a fost ceva timp prin strainatate in detrimentul unuia care a stat mai mult in Romania?

Auzim cu totii, zilnic, ca sistemul educational romanesc este la pamant, ca profesorii nu se preocupa de soarta studentilor sau ca sunt corupti, ca avem multi “cumularzi” si cate si mai cate. Nimeni nu nuanteaza, toate universitatile sunt tratate in bloc. Se cer publicatii ISI si sunt acuzate universitatile de incompetenta fiindca nu au astfel de tiparituri, dar nimeni nu spune cat de relevanta este publicarea unui material cotat ISI, intr-o limba straina, pentru societatea romaneasca, pentru mediul academic local, pentru economia nationala. Se cer proiecte de cercetare cat mai multe si, evident, in afara granitelor, dar nimeni nu ia in calcul rezultatele activitatii didactice cu studenti romani.

Am cunoscut 2 sisteme universitare din afara granitelor si pot sa spun cu mana pe inima ca aproximativ 50% din colegii mei din Romania erau cu mult peste media tuturor studentilor de la Filosofie, de la ambele universitati in care am activat. (Restul de 50% erau la acelasi nivel cu colegii lor straini.) Si atunci ma intreb, de ce ar trebui sa fie discriminat la angajare un absolvent de Universitatea din Bucuresti sau Universitatea Babes-Bolyai in fata unuia care a studiat la LSE, Harvard sau Toulouse3?! De ce nu pot exista criterii obiective?! Sau dorim si aici manelizare?! Nu tot sistemul universitar romanesc este la pamant, nu toate scolile din Romania dau rateuri, nu toti profesorii romani sunt jalnici. Gala Premiilor in Educatie organizata de Fundatia Dinu Patriciu ne arata an de an ca se poate. Si totusi ne incapatanam sa preferam absolventii de prin strainaturi de parca universitatile romanesti ar fi codasele Terrei.

Nu-mi explic aceasta preferinta nici din perspectiva faptului ca foarte multi colegi de generatie sau mai tineri decat mine care, dupa facultate, si-au gasit usor un loc in mediul academic din strainatate sau in cel de afaceri. Universitatile romanesti dau rateuri, dar aia ii accepta cu bratele larg deschise. Sa fie oare doar un exercitiu de imagine din partea acelor necunoscuti care vor sa dea bine ajutand niste bieti romani, sau este vorba mai degraba de o imbecila generalizare practicata in scopuri ideologice?!

Sunt voci, in special celebra consiliera a pigmeului de la Palatul Victoria, care sustin ca nu e nimic rau in a incerca sa lupti din interiorul sistemului pentru schimbare. Chiar de ai sta in sistem un an sau cinci, daca esti un “profesionist” vei lupta pana iti indeplinesti obiectivul personal. Acestora, eu le raspund ca este o problema. Si chiar una grava. Este o problema de moralitate — a sustine prin prezenta ta mandatul unui presedinte imoral este de o gravitate similara cu tacerea care se instaleaza intr-un autobuz atunci cand o fata este buzunarita de un hot drogat.

Insa politicienilor nu le pasa de asa ceva. Nici celor cu state vechi in politichia romaneasca, nici celor mai tineri, care-si construiesc singuri statui si-si inventeaza bunici intelepti, de vita nobila. Ochelarii lor de cal nu le permit sa vada decat intr-o singura directie, cea a comandantului de nava. Numai ei sunt specialisti, numai ei stiu cum stau lucrurile cu adevarat, numai ei detin cunoasterea; cu alte cuvinte, ei sunt feti frumosi, iar noi, ceilalti, care refuzam compromisul, niste defetisti.

Aud pe site-ul ISO, la sectiunea despre ISO26000: “A sustainable world depends on what we do about human rights, the environment and ethical behavior…” (ISO). Deci sa’nteleg ca minunata Carta a Drepturilor Omului nu vorbeste despre ethical behavior ci despre “human rights”!?! =))

–

Stiu, vor fi unii destepti care vor dori sa-mi trozneasca una peste ochi ca m’am luat de ISO. Insa ii rog sa puna mana sa citeasca macar 2, 3 carti de etica, d’alea introductive, ca sa inteleaga cum e cu morala si istoria drepturilor omului inainte de a-si da cu parerea.

Dispunerea standurilor, ca si in anii trecuti, a condus la o imbulzeala care facea imposibila vizualizarea rafturilor sau meselor cu carti. De asemenea, lipsa indicatiilor privind numarul standurilor, un fel de harta a targului, a facut sa semene intreaga scena cu o padure foarte deasa de brazi. Trebuia sa-ti faci poteca printre crengi ca sa ajungi la editura care te interesa. Din acest punct de vedere, aceasta editie a Targului Gaudeamus a semanat mai mult a talcioc decat a festival dedicat tipariturilor.

Dar nici editurile nu au fost mai breze. Marirea preturilor pentru a compensa reducerile oferite mi se pare cea mai marsava chestiune. Alaturi de faptul ca reducerile de pe site erau mult mai mari decat cele de la targ. Atunci de ce sa mai merg la eveniment?!

Un alt lucru care m-a deranjat la edituri a fost acela ca oferta de carte era mult mai mica decat in librarii. De exemplu, editura Publica a participat cu mai putine titluri decat au zilele acestea pe piata. Nu stiu ce strategie a adoptat aceasta editura, dar cu siguranta nu a fost castigatoare fiindca, cel putin eu, nu am de gand sa le cumpar cartile la pretul din librarii. De ce as da 20 sau 25 de Euro pe o carte tradusa cand pot sa-mi cumpar originalul cu 10 sau maximum 15?!

Cat despre invitatul special din acest an, nu pot sa spun decat ca m-a dezamagit profund. Oferta de carte pusa la dispozitie cititorilor romani de catre Italia (Ambasada Italiei si Centrul Cultural Italian) a fost patetica. In afara de cateva romane mai vechi sau mai noi, nu gaseai nimic pe rafturile standului principal. Poate ca ratiunea a fost mai degraba sa ii faca cunoscuti pe cei 5 autori tradusi in limba romana la diverse edituri de aici. Insa ma intreb ce rasunet sa fi avut o lansare cu 10 sau 15 oameni in public?!

‎”… the issue regarding labour laws in Thailand is not a lack of texts or a lack of compliance with international standards but rather a difficulty to enforce the existing rules. As new laws do not seem useful to solve this matter, Thailand has decided to take advantage of the quite recent social ethic responsibility demands.”

(Source: http://www.ialsnet.org/meetings/labour/papers/Taweejamsup-Thailand.pdf)

I have a question: what does it mean “social ethic responsibility demands”?! (I know, I am mean person, again.)

S-a vorbit adesea in presa despre “epurarile” din MECT care s-au facut odata cu instalarea lui Funeriu pe fotoliul ministerial si sub protectia aberentelor legi ale guvernului Boc privind taierile de salarii si reducerea numarului de functionari publici. Insa nu s-a vorbit niciodata despre faptul ca subiectele pentru examenele nationale sunt facute de specialisti care isi primesc banii pentru munca lor dupa un an de zile de la predare, iar banii sunt la nivelul a 50 de Euro.

Tupeul fantastic al ministrului Funeriu de a cere calitate la catedra in conditiile unei plati mizere nu poate sta drept reforma. Nu poti pretinde unui om sa lucreze doua saptamani in ianuarie 2009 si sa-l platesti in februarie 2010. O va face o data, de doua ori, dar cu siguranta ca a treia oara nu-si va mai da silinta. Nu suntem sclavii MECT si nici ai elevilor. Si profesorii au copii de hranit si imbracat, si profesorii trebuie sa se imbrace, si profesorii trebuie sa-si plateasca benzina sau biletele de tramvai, si profesorii trebuie sa bea o cafea pe zi sau sa-si cumpere un pachet de servetele.

Cu atat este mai rusinos cand le ceri expertilor sa-ti faca subiectele pentru Bacalaureat si nu le pui la dispozitie nici un fel de instrument. Pretinzi ca subiectele sa fie facute unitar, dar nu organizezi nici o intalnire pentru a discuta metodologia, nici un workshop pentru a explica modul cum se editeaza fisierele, nici un roundtable ca sa vezi daca nu cumva trebuie schimbata metoda.

Evident ca se vor gasi multi care sa argumenteze ca de fapt disparitia celor trei publicatii are legatura mai degraba cu tendinta globala a presei de a trece de la formatul tiparit la cel online. Probabil ca asa ar sta lucrurile daca in Romania am putea vorbi de: (1) un public larg care sa frecventeze presa scrisa (a se vedea tirajele presei centrale!); (2) daca am avea o audienta care sa fie inclinata sa citeasca presa mai degraba in online decat pe hartie (a se vedea cifrele legate de cat de multi romani citesc presa in online si ce presa (de fapt, lead-uri din agregatoare)!); (3) daca s-ar fi facut ceva in sensul educarii populatiei sa valorizeze presa scrisa (a se vedea de ce presa scrisa supravietuieste in Italia, de exemplu); (4) daca am avea o presa profesionista (a se vedea mizeria din paginile publicatiilor centrale!) s.a.m.d. Pentru moment, raman la parerea ca disparitia unor publicatii de la noi nu are nici o legatura cu evolutia mass-media, ci exclusiv cu criza financiara prin care trec institutiile de media sau cu managementul deficitar de pana acum.

In aceste conditii, ma intreb daca vom asista in curand la moartea presei scrise din Romania? Sa ma astept ca oamenii sa nu mai stie sa scrie si sa citeasca fiindca s-au obisnuit prea mult cu limbajul oral? Ma intreb ce va insemna pentru omenire disparitia rubricii “Obituaries” din publicatiile de prestigiu? Cum va fi anuntata moartea lui Chomsky peste cativa ani (are 83 acum!)?

Tinand seama de contactul meu direct atat cu mediul corporatist cat si cu cel public, am impresia ca organizatiile din Romania sunt dominate de tensiuni. Tensiuni intre angajati, tensiuni intre manageri si subalternii lor, tensiuni intre secretare, femeile de serviciu si IT-isti, tensiuni la toate nivelurile si intre toate departamentele. Uneori zici ca este un camp minat peste care mai cade cate o cioara ametita.

Unii consultanti de management declama pe oriunde apuca: “Managerii sunt de vina fiindca nu sunt leaderi adevarati!”. Altii, mult mai abili in bla-bla-uri, pretind ca un astfel de climat poate fi schimbat printr-o infuzie de coaching, training “de leadership” si de team-building. Iar ca totul pachetul lor de servicii sa fie acoperit, mai intai se face o “analiza a capitalului uman”. La final, compania se alege cu mult training inutil si aceeasi lipsa de colegialitate. Poate coopereaza ceva mai bine departamentele, angajatii intre ei, dar colegialitatea este o chestiune stranie, necunoscuta.

Parerea mea este ca intreaga problema a relatiilor intra-organizationale este tratata mult prea simplist. Si de consultantii de management, dar si de manageri. Relatiile inter-umane sunt “multi-fatetare”, adica implica o multitudine de aspecte, aflate si acestea in diverse raporturi unele fata de celelalte. De exemplu, a discuta doar despre aspectele psihologice ale lipsei de colegialitate e ca si cum te-ai uita la o gaza vie si ai vedea doar culoarea ei. Insa trebuie luate in calcul si problemele de comunicare, si lipsa unor proceduri, si climatul etic, si stilul managerial, precum si multi alti factori de genul celor financiari si de ordin social.

Si cum ramane cu colegii? Pai e greu de spus. Badea nu se simtea coleg cu diverse ‘pokemoane’ (Asta sa fie femininul?!). Raduleasca nega si ea legatura cu Badea pornind de la apartenenta la acelasi trust media. Ciutacu, urmandu-l pe Badea, sau invers, era revoltat de pipitele care sprijineau decoru’ la Capatos in platou. Lipsa pregatirii jurnalistice pare ca juca un rol, la fel cum si functia in trust conta in apreciere. Altii, ceva mai umorali, insistau pe puterea cognitiva inferioara a opozantilor. La fel se intampla si in companii. Iar rezultatul: barfa si starea permanenta de stres. Unde duce asta?! Probabil ca la scaderea motivatiei, creativitatii si productivitatii.

Nu am un raspuns la aceasta chestiune. Ce stiu sigur e ca nimanui nu-i pasa ce se alege cu compania pentru care lucreaza daca se are la cutite cu “zburlita” de la Financiar sau Resurse Umane, daca sefu’ se uita urat sau isi ia angajatii in balon cu fiecare ocazie, daca aia de la Resurse Umane o freaca la ridiche p’ailalta de la Marketing s.a.m.d. Iar in lipsa colegialitatii, sandramaua e ca si pierduta.

Ce ma nedumireste in tot acesta scandal fals si incredibil de infantil este prezenta unui instinct de sinucigas pe care Opozitia l-a manifestat in mod sistematic in ultimii 3 ani. Dincolo de faptul ca pseudo-coalitia PSD-PNL mi se pare o strutocamila care nu va duce la nimic bun la fel cum s-a intamplat si cu PNL-PD sau PNTCD-PNL, exista un rezervor de incompetenta si lipsa de spirit politic la actualii reprezentanti ai celor doua partide politice care nu fac decat sa alunge electoratul. De ce as vota cu un PSD care-si sacrifica oamenii precum piesele de pe tabla de sah?! Sau de ce as vrea sa fiu condus de un PNL incolor si inodor, absent din orice disputa politica.

Nu ma intereseaza personajul Mircea Geoana, la fel cum nici Victor Ponta sau Crin Antonescu nu-mi genereaza un val de simpatie (poate doar de amaraciune!). Dar nu pot asista indiferent la un spectacol prost. Sunt un spectator angajat minimal, care da din picioare sau fluiera ori de cate ori sesizeaza derapaje. Iar acum era momentul fiindca am realizat ca, daca acesti pokemoni vor ajunge la guvernare, Romania va continua sa fie in situatia nasoala in care ne-a bagat actuala guvernare.

Pentru prima masa rotunda, “Privacy and Democracy. What kind of policies should we have for new and emerging technologies in the ICT sector?“, au confirmat Ştefan Apăteanu (Atlas Networking), Profesorul Vasile Baltac (Asociatia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii din Romania; World Information Technology and Software Alliance), Profesorul Ion Vezeanu de la Grenoble si Adrian Florea (Netcity).

La cea de-a doua, “Building an Ethics Infrastructure for Health Care Organisations“, Deputatul Tudor Ciuhodaru, Profesorul Mircea Leabu si Profesorul Florin Popescu, ambii de la UMF “Carol Davila”.

Vom face update in fiecare zi. Va asteptam la dezbateri!
Detalii suplimentare pe website: http://www.bcae.ro/2011_roundtable.php