Despre turnători sau despre sănătatea morală a unei societăți în derivă

În 1990, Gabriel Liiceanu, eliberat de frica de Securitate, a publicat celebrul „Apel către lichele”, prin care cerea tuturor celor care au susținut în mod direct regimul ceaușist să facă un pas în spate, să permită societății un moment de reconstrucție morală. Pe toți aceștia îi numea în mod corect „lichele”. Lichelele care turnau la Securitate, care își reclamau vecinii la Ilicit, care avuseseră funcții în structurile centrale sau locale ale partidului, guvernului și administrației publice, care se îmbuibaseră din beneficiile unui regim construit pe teroare, care „supseseră la țâța țării”.

Acel apel a sunat bine în urechile multor intelectuali, cuprinși de fiorul naivității post-revoluționare. Chiar și dușurile reci ale mineriadelor ori alegerea în funcții publice a unor foști nomenclaturiști nu părea să îi trezească încât să treacă de la vorbe aruncate în paginile unor ziare și cărți la fapte precum cele din fosta Germanie de Est, unde se interzisese chiar în 1989 accesul foștilor membri și colaboratori STASI la funcții publice sau de conducere. Au privit cum, sub ochii lor, uneori chiar cu complicitatea lor, țara și-a continuat drumul către culmile de înfăptuire și glorie ale socialismului.

La noi, au durat ani buni până când a fost înființat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și apoi până a reușit să obțină dosarele de la Securitate și alte servicii care au fost implicate în menținerea regimul de teroare ceaușist. Tot ani buni de zile, dosarele respective au fost cernute cu penseta, după ce în prealabil multe file și dosare dispăruseră fără urmă. Nimeni nu s-a gândit o clipă ca acele dosare trebuie să fie publice pentru orice cetățean interesat, nu numai pentru victime și cercetători. Nimeni nu s-a îngrijit „să dea drumul la dosare”, ci, dimpotrivă, a fost creat un sistem birocratic de verificare a dosarelor și de remitere a unor foi de „bună purtare” (a se citi „necolaborare”).

Acum, la 30 de ani de la momentul „Decembrie 1989”, nomenclaturiștii, securiștii, turnătorii și descendenții lor și-au întărit statutul social prin tot felul de mecanisme politice și de afaceri. Niciodată nu au pierdut din mână ușa la debaraua cu cașcaval; nici măcar atunci când încă mai exista paznic la debaraua respectivă. Cazul lui Băsescu este paradigmatic din acest punct de vedere.

După ani buni de negări publice, aflăm în urma unei sentințe a unor judecători de la Curtea de Apel București că fostul președinte post-decembrist a colaborat cu Securitatea pe când era în facultate, turnându-și doi colegi caporali. Însă lucrurile nu s-au închis așa, fiindcă Băsescu se dă victimă pe Facebook și la televizor, considerând că CNSAS a greșit când a dat verdict de colaborare.

Imagine folosită de Traian Băsescu în campania din 2018 pentru Parlamentul European. Preluare cont Facebook Traian Băsescu

Mulți se arată indignați de faptul că ne mirăm de acest verdict de vreme ce existau suspiciuni din urmă cu mai bine de două decenii. Mai fuseseră și alte acuze, dar pe care CNSAS nu le-a putut proba nici până astăzi. Poate un dosar ars de „prietenii” lui Băsescu, poate o protecție chiar în interiorul CNSAS. Nici nu mai contează de vreme ce Băsescu a fost de două ori președinte, de mai multe ori în Parlamentul și Guvernul României, iar acum este europarlamentar și se bucură de imunitate.

Acest verdict, de fapt, scoate în evidență faptul că mecanismele pe care le-am folosit până acum sunt complet greșite și că avem nevoie de o deschidere totală, transparentă a arhivelor fostei-Securități. Un moment T0 în care oamenii să scormonească la liber prin dosare și să-i identifice pe cei care au făcut poliție politică sau doar au colaborat cu instituția terorii comuniste. Cu toate riscurile aferente. Chiar și cu o răsturnare totală a valorilor societății românești.

Avem nevoie ca societatea românească să își dezvolte anticorpii la această putoare care vine din perioada comunistă și care copleșește cu putreziciunea ei statul de drept, democrația și libertățile și drepturile fundamentale ale cetățenilor. Avem nevoie de o schimbare totală, cu prețul zilei de azi. Altfel vom continua să avem rectori care au semnat acorduri de colaborare cu Securitate și care astăzi predică despre democrație și valori morale, vom continua să avem jurnaliști și analiști politici care ne țin lecții de democrație și etică profesională în prime-time, vom continua să ne conducă agramați și incompetenți, șantajabili cu „dosarul” lor sau al altora din familia lor.

Vă mai amintiți ce lacrimi de crocodil vărsa Stolojan la momentul conferinței de presă în care își anunța retragerea din cursa prezidențială în favoarea lui Traian Băsescu?! Multă lume se întreba dacă nu cumva Stolojan însuși fusese amenințat cu „dosarul”. Acum vedem că Băsescu se dă victimă și mai are puțin și varsă și el (pentru a câta oară acest teatru ieftin!) lacrimi de crocodil. Un crocodil turnător.

Pe Mona Muscă, Liiceanu a judecat-o aspru, publicând un al doilea „apel către lichele”. Nu-l văd astăzi scriind un al treilea apel prin care să-i ceară lui Băsescu să renunțe la mandatul de europarlamentar. Oare fiindcă Liiceanu însuși a contribuit în mod direct la alegerea lui Băsescu și păstrarea lui în funcția de președinte, deși fusese de două ori suspendat de Parlamentul României?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.