“Romania este o tara muribunda Reportaje si ma mir ca nu vezi asta…” Aceste cuvinte le aud extrem de apăsat în urechea stângă, deși le-am citit pe ecranul calculatorului. Le aud de parcă cineva mi-ar șopti fiecare silabă, de parcă ar apăsa fiecare cuvânt ca să îmi intre bine în cap mesajul lor: România este o țară muribundă! Și, da, este o țară muribundă, o țară în care legea este opțională chiar pentru cei chemați să urmărească respectarea ei, și anume Poliția Română.
Nu o să vorbesc acum despre guvernanți, deși mă întreb ce au înțeles tinerii din faptul că un prim-ministru plagiator și acuzat de corupție se ține cu dinții de scaun și proclamă faptul că doar el poate “conduce România către înalte culmi de glorie”. Nu o să vorbesc nici despre judecători care dau pedepse cu suspendare unor indivizi care ani de zile au săvărșit fapte de corupție, adică “în formă continuată”. Cum nu o să vorbesc nici despre politicieni care fac legi fără să aibă un minim bagaj de cunoștințe juridice și de tehnică legislativă, și care, într-o nerușinată complicitate, promovează transpartnic interesele de business ale unor grupări de tip mafiot. Nu, dimpotrivă, o să vorbesc, sau mai bine spus o să arăt, cum Poliția Română este prima care încalcă legile Statului Român.
De ce mă interesează acest subiect? Pentru că acest comportament despre care vorbesc este copiat de către toți ceilalți cetățeni, iar rezultatul este “o țară muribundă”.
EXEMPLUL 1
Mașinile Poliției Române staționate ilegal, periodic, în fața Poliției Capitalei. Dacă îl întrebi pe vreun polițist de ce staționează în acel loc, deși există nenumărate semne care interzic acest lucru, îți va răspunde cu tupeu că așa vor mușchii lui. Pozele de mai jos sunt doar un exemplu și, în calitate de cetățean, aș vrea ca pe Calea Victoriei, în fața Poliției Capitalei, să nu se mai încalce legea de către polițiști. E prea mult ce cer?