Saptamana care a trecut am aflat de trei initiative care privesc etica academica in trei institutii diferite. Doua privesc codurile de etica, iar cea de-a treia plagiatul. In toate cele trei cazuri, cei care si-au asumat misiunea de a face diferenta habar nu au nici de codurile de etica, nici de plagiat, nici de managementul eticii si conformitatii.
In primul rand, ca sa o iau in sens invers, cei care discuta despre plagiat prin comisii de etica universitara si pe unde mai stiu eu trateaza chestiunea strict ca fiind una ce tine de tehnica redactarii unui text. Cu alte cuvinte, sunt mai degraba interesati de cat text poate fi preluat, de utilizarea ghilemelelor, daca preluarea unei idei sau a unei structuri argumentative reprezinta plagiat etc., si colateral de problema sanctiunilor aplicabile, caci, nu-i asa, sanctiunea este singura care poate schimba comportamente. Acestora le spun ca a transmite un chestionar prin facultati cu privire la ‘nivelul plagiatului’, asa cum a facut deja Universitatea din Bucuresti, nu are nici o relevanta pentru o strategie de preventie a plagiatului la nivel de institutie, consortiu universitar, sau sistem educational. Are doar ca parte din planificarea strategica — a se vedea ce inseamna ‘diagnoza organizationala’, ‘climat etic’, ‘cultura organizationala’ –, dar cand te intereseaza “masuri” nu faci planificare strategica. “Masurile de preventie” sunt din alt film decat cel al strategiei.
In al doilea rand, daca vrei sa ai un cod de etica functional la nivelul unui sistem, la nivelul institutiilor de cercetare sau universitatilor, consultarea stakeholderilor nu este ultima etapa din procesul de redactare. Eficacitatea unui cod de etica, lucru despre care am vorbit in cateva conferinte si la nu stiu cate intalniri, intruniri si alte reuniuni, depinde enorm de cum iti gandesti procesul de redactare si pe cine implici si la ce moment. Legitimitatea demersului redactarii codului de etica si a codului implicit vine doar prin implicarea stakeholderilor — ca sa ne dam mari ca stim cuvinte straine! — in tot procesul.
In al treilea rand, comisiile de etica si codurile de etica sunt 2 instrumente dintr-un domeniu numit “Etica si Conformitate”, din cadrul unor sisteme de management de etica si conformitate. Atata vreme cat oamenii se limiteaza la cele doua, la coduri — noua moda in Romania — si comisii, ele nu vor fi functionale, integritatea nu va deveni o valoare etica importanta la nivel de organizatie si nici nu vor scadea costurile cauzate de comportamentele lipsite de integritate, responsabilitate, profesionalism sau ce mai doriti dumneavoastra. Nu are cum, pentru ca lipseste partea persuasiva, pentru ca lipseste partea de formare a caracterului, pentru ca lipsesc partile legate de leadership moral si schimbare de procese organizationale. Ce nu s-a inteles de la nivelul Ministerului Educatiei, UEFISCDI, ARACIS, ANCS si universitatilor si centrelor/institutelor de cercetare este faptul ca introducerea obligativitatii existentei codurilor de etica si comisiilor de etica la nivel de universitati ar fi trebuit sa fie primul semn al unui proces de schimbare organizationala. Asa cum s-a intamplat pana acum, nu a fost decat un fas!