Disputa dintre cei care protesteaza impotriva proiectului minier de la Rosia Montana si actuala guvernare se adanceste pe zi ce trece. Protestatarii sunt dispusi sa iasa in fiecare seara pentru a salva zona Rosia Montana de lacomia “capitalistilor” de peste mari si tari si incompetenta unei clase politice mult prea fudula ca sa-si recunoasca propriile limite. De cealalta parte, Guvernul Romaniei, in frunte cu primul-ministru, clameaza faptul ca tara “are nevoie de investitii straine”, ca proiectul minier in cauza genereaza “locuri de munca”, ca respectiva zona miniera oricum a fost afectata in trecut iar noul proiect nu ar face decat sa reduca din poluarea istorica.
In tot acest haos de ideologii, materiale cu scop manipulator si discursuri lipsite de noima, se pot distinge doua lucruri. Primul este acela ca ambele parti combatante incearca sa comunice. Accentul pe acest aspect se resimte destul de acut, atat in audiovizual (NB: presa scrisa e pe cale de disparitie!), cat si in social media. Ne sunt livrate foarte multe imagini, ba cu mari mase de oameni cu mesaje clare scrise cu litere uriase pe cartoane, cearsafuri si bannere, ba cu grupuri izolate de “oameni informati”, care stiu ce cer si o fac intr-un mod civilizat.
Cel de-al doilea lucru pe care putem sa-l observam in toata aceasta forfota este chiar miscarea insasi: oamenii nu mai stau locului. Daca la protestele anterioare participantii si jandarmii isi disputau fiecare centimetru din caldaramul de la Piata Universitatii, zilele acestea lucrurile sunt extrem de dinamice. Protestatarii se deplaseaza in coloana de la Piata Universitatii fie spre Piata Victoriei, fie spre Tineretului, sau isi muta cartierul general din zona Fantanii (in latura Universitatii de Arhitectura Ion Mincu care da in Bulevardul N. Balcescu) in fata Statuiilor (vis-a-vis de Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti). Oamenii arata ca nu mai au rabdare, dar in acelasi timp strang de pe drum si alti cetateni nemultumiti care altfel nu ar parcurge distanta din locul in care se afla pana la Piata Universitatii.
De cealalta parte, reprezentantul RMGC este cand la un post de televiziune, cand la altul. Se angajeaza in dispute si nu evita sa urecheze pe oricine care se arata sceptic cu privire la comunicarile emise de compania miniera. Nici premierul nu sta locului, el deplasandu-se cand la Galati, acolo unde o viitura a facut mai multe victime, cand la Rosia Montanam. Intr-un moment discuta in spatele usilor inchise cu colegii de partid, in altul face o vizita prin vreun studio de televiziune.
Si totusi, in aceasta dinamica, cineva a facut o greseala majora. Este vorba despre premierul Romaniei, care a intrat in mina dupa ortacii care declarasera greva in subteran. Eroarea consta in faptul ca prin aceasta deplasare la Rosia Montana, premierul a transmis un mesaj cat se poate de clar ca nu-l intereseaza vocea celor care protesteaza la Bucuresti, Cluj, Timisoara, Bruxelles sau cine mai stie pe unde impotriva proiectului minier. Determinandu-i pe ortaci sa renunte la protest in schimbul promisiunii ca va fi organizata o comisie speciala la Parlament care sa analizeze proiectului RMGC, el nu a facut decat sa arate ca ramane fidel ideii de a vedea acest proiect finalizat, “generand locuri de munca pentru romanii”. Orice comunicator priceput va spune ca acest pas a fost unul cel putin neinspirat.
Sunt curios cum vor capitaliza protestatarii “anti-” aceasta eroare in saptamana care urmeaza; cat de creativi vor fi.