“Pentru posteritate”

6 Comments

1. Si raspunsul meu – daca nu m-ai fi blocat:

   Acel caz nu este singular. Poze sunt peste tot cu ce se intampla acum. Un om care este sensibil la ce se intampla cu un animal nu o sa aiba timp sa stea sa filmeze sau sa faca poze in timp ce acel animal este abuzat in fata lui. Dar pozele cu abuzurile comise pana acum s-au strans si probabil ca se vor face si plangeri la politie. Conform legii, abuzul impotriva animalelor se pedepseste cu amenda si inchisoare chiar.
   Deja din start pornim o discutie in contradictoriu, pentru ca eu consider ca si animalele au aceeasi capacitate de a simti ca si noi. Asa ca la fel de bine cum nu as putea sa creez suferinta unui om, nu as putea sa ii creez nici unui animal. Acesta este si motivul pt care am devenit vegetariana de cativa ani si pentru care consider ca animalele ar trebui sa aibe si ele niste drepturi, nu sa fie considerate obiecte.
   Dilema ta este cea descrisa de tine intr-un articol. Am observat acum ca este la moda ca toata lumea sa sara in cap celor care iubesc cainii si sa le reproseze ca sunt ipocriti si ca daca ar iubi toate animalele atunci le-ar iubi pe toate la fel, inclusiv gandacii si sobolanii. Pana la urma, in ochii mei, un om care se straduieste sa rezolve problema cainilor comunitari intr-un mod uman valoreaza mai mult decat unul care nu a facut nimic in acest sens toata viata lui.
   Nu vad unde este o diferenta asa de mare – iubitorii de animale trebuie sa iubeasca toata animalele si sa ingrijeasca de bunastarea tuturor animalelor – therefore, iubitorii de oameni trebuie sa iubeasca toti oamenii si sa ingrijoreze de toate aspectele care i-ar putea pune in pericol. Aud f des intrebarea asta in ultima vreme – ai copil? Daca as avea un copil chiar as fi mult mai stresata de faptul ca ar putea sa fie violat de un pedofil, de faptul ca s-ar putea imbolnavi si ar trebui sa ajunga in spital pe mana unor doctori incompetenti, de faptul ca va ajunge la scoala si poate nu va primi educatia corespunzatoare de la un profesor platit cu un salariu de mizerie … pericolele sunt multe. nu m-as concentra doar pe unul.
   In ceea ce priveste solutiile, vorbim de un set de masuri – sterilizare, prevenire/pedepsire abandon, educatie si adoptii. Dupa cum spuneam, sunt voluntar intr-un ONG de protectia animalelor. Unul din cei 2 caini maidanezi pe care i-am luat acasa a fost abandonat cand avea 1 zi, intr-o cutie, alaturi de cei 3 frati ai sai, fara mama. In acea vara, numai eu am primit 5 apeluri de pui abandonati in cutie, fara mama. Nr de animale abandonate anual este mare si vorbim de abandon in parcuri, in statii de autobuz, la adaposturi (se arunca peste gard ca de, prostii aia care iubesc animalele sigur or sa aiba grija si de astia), in cabinete veterinare, in paduri, la marginea campului.
   Am intalnit f multi oameni care nu inteleg importanta sterilizarii. Asa ca prefera sa lase cateaua sa fete si arunca puii in strada. In afara de pui sunt si catei batrani si bolnavi abandonati ( ca nu mai au chef sa isi asume responsabilitatea pana la capat atunci cand isi dau seama ca asta ii costa). Din experienta mea si a altor oameni care fac acelasi lucru, abandonul este sursa nr 1 de caini pe strada. Atata vreme cat nu exista o legislatie care sa pedepseasca abandonul, acest lucru se va intampla in continuare. Asa ca oricat de multi ai strange de pe strada si oricati vei “eutanasia” ei vor fi in continuare acolo. Si vom continua sa omoram over and over again fara sa oprim robinetul.
   Prevenirea abandonului se poate face prin specificarea in lege a sterilizarii animalelor cu stapan (a celor care nu au valoare chinologica si care pot sa fie supuse acestei interventii medicale) si a microciparii. In afara asa se practica. Daca un caine microcipat este abandonat pe strada, ii poti identifica imediat stapanul si ii poti da amenda. prin urmare, in tarile civilizate rata abandonului este f mica.
   As putea sa mai continui. Daca vrei sa iti ofer mai multe detalii, iti stau la dispozitie, atata vreme cat avem o discutie in care esti dispus sa asculti si alte argumente. Eu nu am nimic impotriva unei discutii, fie ea si in contradictoriu, atata vreme cat cealalta persoana chiar este dispusa sa auda si argumentele mele. Daca pornim de la premiza ca fiecare are dreptate si nu doreste decat sa isi impuna punctul de vedere, nu rezolvam nimic. Este doar o pierdere de timp si un consum de energie inutil, pt amandoi.

2. Alina,
   Iti raspund dupa ceva vreme in speranta ca ti s-a mai domolit furia fata de cei care incearca sa trateze rational, nu sub impulsurile de moment, campaniile de comunicare puse in joc de unele/majoritatea organizatiilor pentru protectia animalelor. Imi dau seama ca multora dintre cei care se isterizeaza acum la auzul faptului ca vor fi eutanasiati cainii maidanezi nu le pasa nici de etica, nici de ideologii, niste de profesionalism, dar eu am obligatia de a analiza discursurile lor publice si de a scoate in evidenta aberatiile. Am obligatia asta fiindca tin un curs de etica in comunicare si studentii mei trebuie sa invete sa fie ceva mai deschisi la minte decat generatiile anterioare in ceea ce priveste evaluarea etica a unei probleme, a unui discurs.

   Acestea fiind spuse, hai sa-ti raspund punctual:

   1) Afirmi urmatorul lucru:
   “Poze sunt peste tot cu ce se intampla acum. Un om care este sensibil la ce se intampla cu un animal nu o sa aiba timp sa stea sa filmeze sau sa faca poze in timp ce acel animal este abuzat in fata lui. Dar pozele cu abuzurile comise pana acum s-au strans si probabil ca se vor face si plangeri la politie. Conform legii, abuzul impotriva animalelor se pedepseste cu amenda si inchisoare chiar.”

   Cred ca nu diferentiezi intre cei care abuzeaza animalele, de exemplu un cetatean care loveste cu o ranga un caine, si medicii veterinari care aplica o procedura specifica pentru a eutanasia cainii fara stapan. Abuz poate fi si infometarea cainilor in adaposturi in perioada de 15 zile in care cainele se afla in adapostul primariei, dar cand discutam despre eutanasiere ca proces legal nu vad de ce ar trebui sa avem in vedere cazurile cu caini abuzati. Sunt doua discutii diferite. Plus ca e vorba si de o eroare de logica… Dar nu insist.

3. 2) A doua chestiune pe care o aduci in discutie este faptul ca tu consideri “ca si animalele au aceeasi capacitate de a simti ca si noi. Asa ca la fel de bine cum nu as putea sa creez suferinta unui om, nu as putea sa ii creez nici unui animal. Acesta este si motivul pt care am devenit vegetariana de cativa ani si pentru care consider ca animalele ar trebui sa aibe si ele niste drepturi, nu sa fie considerate obiecte.”

   Faptul ca tu “crezi” asta este doar treaba ta, dar trebuie sa stii ca a acorda drepturi animalelor este o eroare flagranta in ceea ce priveste utilizarea conceptului de “drepturi”. Dar trebuie sa iau in ordine ca sa nu ne pierdem in prea multe paranteze.

   Argumentul pentru care tu acorzi drepturi animalelor este acela ca si animalele simt durere. Intrebarea mea ar fi pe ce te bazezi cand spui acest lucru. Probabil ca imi vei raspunde ceva de genul: ‘uite, cainele de acolo, lovit fiind cu piciorul de catre un om, se face covrig si incepe sa schelalaie. Poti contesta ca nu simte durere?! Si un copil care se loveste in picior se face covrig si incepe sa planga.’ Ergo, si cainii simt.

   De fapt, tu lucrezi cu o analogie atunci cand acorzi drepturi. Cainele, in mod analog omului, are un comportament pe care noi il asociem resimtirii durerii. Insa tu nu ai cum sa stii daca ceea ce simte cainele este identic cu ceea ce simtim noi oamenii. Este o bariera de netrecut in a intelege ce simte acel animal. Hai sa numim aceasta bariera diferenta ontologica si epistemica dintre animale si oameni.

   Argumentul invocat de tine este cel mai naiv dintre toate cele puse in joc de aparatorii ideii ca si animalele au drepturi”. O alta pozitie, ceva mai complexa si mai radicala, este cea a unor specialisti in neurostiinte care au dresat niste caini sa stea cuminti la MRI si care au dedus din analiza modului cum s-au aprins beculetele in creierul unui caine ca se intampla la fel ca la oameni. Desi creierul uman si cel animal seamana intrucatva, modul in care au evoluat cele 2 organe si s-au “cablat” dealungul evolutie este totusi radical diferit. Nici macar creierul unei maimute nu este cablat la fel sau apropiat de creierul uman. Din aceasta cauza, desi anumite beculete in cele doua creiere, cel uman si cel canin, se pot aprinde similar, asta nu poate sa ne determine sa inferam ca ceea ce simte omul simte si cainele. Nu e doar o eroare de logica, ci si una de natura.

   Aceasta diferenta ontologica si epistemica nu ne permite sa ne folosim de argumentul cu “si animalul simte durere” in acordarea de drepturi. De altfel, acordarea de drepturi nu se bazeaza pe “resimtirea durerii”. Si un debil mintal resimte durere, dar nu vom putea spune ca are drepturi.

   In alta ordine de idei, a nu acorda drepturi animalelor nu inseamna ca nu mai avem obligatii fata de ele. Avem obligatia de a le asigura bunastarea. De aici, de exemplu, poti deduca avem obligatia de a ne asigura ca arealul natural al animalelor salbatice nu ar trebui sa fie periclitat incat sa duca la disparitia lor. Si poti exista si alte obligatii deduse din aceea de a asigura bunastarea.

   Ceea ce este esential in modul de abordare propus de mine este faptul ca problema de natura morala nu mai este eludata. Cand cineva afirma ca si animalele simt durere si din acest motiv trebuie sa le acordam drepturi, de fapt se scoate din ecuatie tot aspectul moral al problemei. Iar acest lucru se face in mod intentionat de cele mai multe ori pentru ca: 1) factorul emotional (si animalele simt durere) este mai puternic decat orice reactie rationala; 2) aspectele etice sunt dificil de prins; 3) oamenii nu mai au timp si rabdare sa asculte argumente rationale, ci prefera reactii umorale.

4. 3) Tu spui ca le acorzi animalelor drepturi ca sa nu mai fie considerate “obiecte”. Nu stiu cine ti-a spus tie ca animalele sunt obiecte, dar pozitia etica in ceea ce priveste animalele, de acum 2500 de ani si pana astazi, pune aceste fiinte pe o treapta intermediara intre plante/roci si om. Adica sunt elemente care simt, doresc (irational), dar au ceva mai putin decat oamenii.

   O alta afirmatie pe care am citit-o de curand este aceea ca “DOGS have long been considered property.” Cred ca si de aceasta data se da la o parte perspectiva etica. Cu cat se propaga aceasta miopie morala, cu atat o sa ajungem sa consideram ca fiintele umane pot fi schingiuite, dar animalele nu. Am impresia, poate eronata, ca in acea directie ne indreptam sau cel putin unii intentioneaza sa ne duca inspre ea.

   Poate ca ar fi bine sa revenim la problema drepturilor si sa spun ca, din punctul meu de vedere, sau mai bine spus din modul cum interpretez eu conceptul de drepturi, fundamentul lor este dat de 2 elemente: constiinta de sine (care se poate manifesta in “self-advancement”, de exemplu) si reciprocitatea. Despre animale nu spunem ca sunt constiente de propria lor existenta pentru ca ele nu progreseaza moral, pentru ca ele nu ajung sa evolueze (e.g., intelectual) pentru ca asa doresc, ci pentru ca natura le impinge de la spate, nu ajung sa perfectioneze instrumente si sa se foloseasca de ele intr-un mod despre care sa spunem ca presupune constiinta de sine si constiinta celorlalti. Pe de alta parte, reciprocitatea este extrem de necesara: a acorda drepturi cuiva inseamna ca entitatea careia i-am acordat acele drepturi poate raspunde cu obligatia de a respecta drepturile similare ale unei alte entitati. Cu alte cuvinte, daca noi acordam drepturi cainilor din Bucuresti sau leilor din savana, atunci cainii si leii respectivi trebuie sa aiba capacitatea de a ne respecta drepturile noastre. Iar daca ii spui leului care mesteca la fesa ta ca iti incalca drepturile, atunci ar trebui sa iti returneze fesa cerandu-si scuze…

   In lipsa acestor doua elemente, acordarea de drepturi animalelor reprezinta o extindere abuziva a conceptului de “drepturi”.

5. 4) Faptul ca tu esti vegan nu spune nimic referitor la discutia despre drepturi si animale. Este o optiune personala. Nimeni nu te poate critica pentru asta, ci doar pentru modul in care tratezi problema cainilor maidanezi si statutul lor ca fiinte.

6. 5) “As putea sa mai continui. Daca vrei sa iti ofer mai multe detalii, iti stau la dispozitie, atata vreme cat avem o discutie in care esti dispus sa asculti si alte argumente. Eu nu am nimic impotriva unei discutii, fie ea si in contradictoriu, atata vreme cat cealalta persoana chiar este dispusa sa auda si argumentele mele. Daca pornim de la premiza ca fiecare are dreptate si nu doreste decat sa isi impuna punctul de vedere, nu rezolvam nimic. Este doar o pierdere de timp si un consum de energie inutil, pt amandoi.”

   Stai linistita ca nu mai am de gand sa-mi pierd timpul cu aceasta problema. Am suficiente seminarii la facultate in care analizam campaniile de comunicare ale ong-urilor pentru protectia animalelor. Nu am de gand sa incerc sa conving pe nimeni ca in spatele acestor campanii se afla niste minti stalcite de umorile de moment. Plus de asta, cand vad ca faci confuzii intre o discutie critica pe o tema data si discutii in contradictoriu… chiar imi piere cheful de dezbateri.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.