[Acesta nu este un comentariu politic, ci unul despre etica mass-media. Da, despre acel lucru care displace profund jurnalistilor si patronilor de trusturi.]
Saptamana trecuta, in cadrul unei intalniri cu reprezentanta unei corporatii care este prezenta si in Romania, discutand despre portofoliul de la Transporturi, i-am sugerat sa fie atenta la modul cum va fi reflectata de presa autohtona persoana care va fi propusa ca ministru. Stiam sigur ca se pregateste un linsaj mediatic la fel cum stiam ca in luna august va fi extrem de cald.
Crin Antonescu a incercat pe cat posibil sa dejoace planurile presei portocalii folosindu-se de un truc banal din strategia militara: atunci cand vrei sa penetrezi zidul unei fortarete, atrage atentia celui care apara pozitia respectiva asupra unui alt punct. Asa au procedat si Aliatii atunci cand au spart frontul in Normandia. Partidul National Liberal a facut la fel, aruncandu-l in lupta pe Nini Sapunaru. Iar acesta a luat toate gloantele — B1 Tv, EVZ si 22 au tot adus in prim plan un presupus dosar de la DNA, stire dezmintita de institutie printr-un comunicat de presa in care se spunea ca politicianul in cauza nu face obiectul nici unei anchete aflata in desfasurare.
Intre timp, Ramona Manescu era pregatita pentru portofoliu.
Stirea propunerii Dnei Manescu inainta de PNL premierului a aparut in cursul zilei de duminica, dupa conferinta de presa de la sediul partidului. Pana la jurnalele de seara, “dosarul” de presa al Dnei Manescu fusese pregatit de presa centrala. De exemplu, la B1 Tv, la programele de stiri, nu se vorbea decat despre faptul ca, desi nu are nici un dosar la DNA, europarlamentarul Ramona Manescu s-a facut remarcata prin tinute si accesorii extrem de scumpe si o avere considerabila (sic!). Mai mult decat atat, s-a pus in discutie persoana sotului Dnei Manescu, iar despre experienta europarlamentului nu s-a scos nici macar un cuvant. Nu-i asa, asupra contractelor primarului Manescu plana mai multa incertitudine si suspiciune decat asupra activitatii politicianului de la Bruxelles?
O alta informatie vehiculata a fost cea privitoare la salariul europarlamentarului Manescu. Cei aproximativ 75 de mii de Euro pe an cat primeste Ramona Manescu de la Parlamentul Europei au fost prezentati de parca ar proveni din exploatarea taranilor pe tarlaua chiaburilor. Nu a contact ca din cei aproximativ 6250 de Euro pe luna, europarlamentarul trebuie sa-si plateasca mai multe lucruri pentru a-si putea desfasura activitatea la Bruxelles. Nu a contat nici faptul ca in activitatea politica nu poti sa te afisezi cu blugi cumparati de pe Aleea Castanilor, din Vitan. Important este doar linsajul mediatic prin aceasta tehnica stalinista de a pune in antiteza pe cei saraci, pe tarani si muncitori, cu cei care castiga bine, cu intelectualii, cu proprietarii de terenuri si intreprinderi.
Personal, portofoliul de la Transporturi si persoana Dnei Manescu ma intereseaza la fel de putin precum ma intereseaza daca pe Bulevardul Magheru se asfalteaza sau nu. Insa modul cum functioneaza presa romaneasca ma intereseaza in mod direct fiindca de ceva ani buni ma ocup de etica mass-media. Aceste forme de a face presa se gasesc si in alte parti, dar ele se pierd in marea masa a presei de calitate. La noi, in schimb, ele sunt singurele care se mai gasesc pe piata. Iar daca nu ma credeti, comparati stirile de la orice post de televiziune din Romania cu cele de la CNN, BBC News, Rai, TF1 sau Al-Jazeera.
Din punctul meu de vedere, presa din Romania nu este deloc libera. Dimpotriva, ea este captiva politicianismului si intereselor economico-politice obscure. Iar ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul ca, in mediul ong, sunt tot mai multi indivizi si individe care aspira la o cariera politica si nu se dau in laturi de la pervertirea interesului public prin intermediul ‘presei de partid’.* La acest lucru, adaugati orientarea “societatii civile” catre Partid, si atunci aveti un cocktail special care ne aduce aminte de ce se intampla inainte de 1989.
—
Nota:
* Presa de partid nu este presa tiparita de partid, cea care facea cariera la inceputul anilor ’90. Dimpotriva, ‘presa de partid’ se refera la acele institutii media care participa la jocuri politice, care prin modul cum reflecta realitatea sprijina un partid sau altul. Presa de partid este acea institutie media fara carnet de partid dar cu jurnalisti cu opinii politice inserate in materiale de presa despre investitiile la reteaua de metrou sau in reabilitarea termica a blocurilor.