As vrea sa scriu un articol consistent pe aceasta tema, insa timpul nu-mi permite. Ca atare, ma rezum la a trage niste semnale de alarma. Pentru eficienta, le voi insirui asa cum cred eu ca sunt ele inlantuite.
1. In Romania, etica medicala este un domeniu nou nu pentru ca de-abia acum vreo 10-12 ani am aflat de el, ci pentru ca dupa 1990, reactiile umorale indreptate impotriva vechiului regim au condus la o orbire majora. Astfel, am uitat ca etica medicala inainte de 1989 era studiata intr-o oarecare masura in Romania, iar unii autori abordau teme similare cu cele abordate in aceeasi perioada in Statele Unite sau Comunitatea Europeana. Pentru sceptici: in 1978, la Editura Medicala aparea un volum coordonat de Conf. Dr. Fl. Georgescu si intitulat “Filozofie si medicina”. In volum erau articole care tratau aspectele etice si sociale implicate in actul medical. De exemplu, G. Bratescu scria despre “Relatia dintre medic si blonav in decursul istoriei” iar B. Dutescu despre “Specificul etic al actului medical”. O doamna, Doina Pufan, discuta relatia dintre medicina si religie, iar o alta, Iosefina Constantinescu, despre uzul de medicamente in lumea contemporana.
De asemenea, pericolele medicamentelor utilizate abuziv si nestiintific trebuie intelese si privite si prin prisma influentelor in timp asupra speciei umane. Se cunoaste astfel potentialul teratogen la om a numeroase medicamente … (p. 197)
Problema medicamentelor si urmarile folosirii lor abuzive si nerationale depaseste cu mult, la ora actuala, sfera preocuparilor strict medicale, fiind o problema sociala cu numeroase aspecte cu caracter international; aceasta impune eforturi sustinute pe multiple planuri: economic, educativ si medical.
Pe taram economic, medicamentul trebuie sa inceteze a fi considerat o marfa aducatoare de profituri. Profesorul Jean Bernard atragea recent atentia ca “industria medicamentelor nu trebuie sa devina in viitor sursa de profituri” si sesiza ca problema interrelatiei stranse intre ban-medicina-societate, desi aparuta de relativ putina vreme, se contureaza cu tot mai multa stringenta in tarile dezvoltate din punct de vedere industrial. (p. 201)
2. Numarul specialistilor este extrem de mic, neexistand nici pana la aceasta ora o specializare in etica medicala. Masteratul de la Iasi coordonat de Profesorul Astarastoaie a fost pus pe ‘hold’ dupa 2 generatii, daca nu-mi joaca feste memoria, iar la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, disciplina ca atare este insignifiant reprezentata in curriculum masteratului generalist de etica aplicata. Prin urmare, si numarul publicatiilor de specialitate de calitate este redus. Marea majoritate a articolelor care au aparut in “Revista Romana de Bioetica” fie frizeaza ridicolul, fie nu au nici o legatura cu etica domeniului viului. Cazul de plagiat din urma cu cativa ani spune destul de multe despre cum au fost acceptate la vremea respectiva articolele.
3. Neavand suficiente persoane formate in bioetica sau, mai ingust, in etica medicala, nu avem cum sa gasim nici consilieri de etica in spitale sau in comisiile de etica medicala. Mai mult, dupa propriile mele estimari, 99.99% din cei care “fac” evaluari etice pentru studiile clinice efectuate in Romania habar nu au in ce ar trebui sa constea aceste evaluari. Tocmai din acest motiv au fost copiate din strainatate tot felul de formulare si tot felul de sisteme de evaluare proceduralizata a studiilor clinice.
4. Comisia Nationala de Bioetica a incetat sa mai existe de facto, institutia fiind complet lipsita de resurse. De asemenea, Colegiul Medicilor din Romania s-a specializat pe tratarea cazurilor de malpraxis si nu prea ia in calcul asa-zise probleme colaterale: utilizarea de tesut uman pentru testari de medicamente fara ca pacientul de la care s-a prelevat mostra sa isi fi dat consimtamantul, instrainarea datelor pacientilor, nepastrarea confidentialitatii pacientului, neaplicarea corecta a procedurii privind consimtamantul informat etc.
5. Documentele normative valabile pentru domeniul biomedical (Legea spitalelor; codurile deontologice ale medicilor, asistentelor si moaselor) sunt in foarte multe cazuri lipsite de coerenta sau chiar contradictorii.
6. Opinia publica, desi se confrunta cu o serie intreaga de probleme de natura etica in domeniul medical, nu stie cui sa i se adreseze. Presa nu este nici ea interesata de domeniu decat in masura in care presupune scandaluri.