Se intampla adesea ca o persoana care tocmai a avut un comportament imoral sa apostrofeze o alta pentru acelasi tip de comportament. Peste noapte, se transforma in stalp al moralitatii si ii scrie impricinatului un mesaj ‘de indreptare’. De exemplu, un domn care tocmai a savarsit un adulter despre care nimeni nu stie, inca!, isi suna prietenul de familie sa-l certe pe motiv ca a procedat similar iar sotia a ramas acum pe drumuri cu patru copii si multe credite neachitate. Afirm ca aceasta situatie ilustreaza un tip de miopie morala fiindca persoana care se erijeaza in judecator pocedeaza la o disociere neta intre comportamentele sale si cele ale altcuiva, ca si cum fapta in sine nu ar fi de aceeasi natura, recte imorala.
Cel care practica miopia morala este incapabil sa inteleaga faptul ca ceea ce este imoral in cazul cuiva se aplica si in cazul lui. Ca atare, el va cauta aproape intotdeauna justificari pentru faptele sale, antecedente care sa-i permita ‘pozitia privilegiata’ (higher ground) in raport cu ceilalti. Din nefericire pentru el, nu exista o etica proprie indivizilor ca entitati separate si o etica “generala”, aplicabila celorlalti; etica este una singura in masura in care in calitate de membru al unei comunitati subscriu ei prin educatie, prin asocierea cu institutii sociale etc., prin mecanisme de constrangere si auto-constrangere s.a.m.d.