Prietenii acestui blog trebuie sa ma scuze ca divaghez de la chestiunile de etica inspre o problema politica si, totodata, economica. Insa si pe aceasta eu as incadra-o tot la etica, dar la etica in guvernare. Anglofilii numesc acest domeniu Government Ethics. Dar sa nu mai zabovesc.
Ieri am aflat ca presedintele Romaniei a iesit din nou la rampa cu un mesaj “anti”-clasa politica. De data asta, “presedintele-jucator” a anuntat ca nu mai are de gand sa astepte finalizarea procesului de amendare a Constitutiei si doreste sa organizeze un nou referendum prin care cetatenii sa spuna daca vor parlament unicameral si numarul de alesi sa fie limitat la 300. Ati citit bine: un referendum pe aceeasi tema ca cel de acum cativa ani, cand presedintele se razboia cu Opozitia si se substituia guvernului.
Evident, au fost invocate o serie intreaga de argumente privind necesitatea acestui nou referendum. Nu am de gand sa le analizez caci sunt obosit de lupte politice si argumentari ideologice lipsite de miza. Eu vreau doar sa pun o intrebare, si anume cine plateste factura pentru aceasta nebunie a presedintelui tarii? Mai mult, vreau sa vad si eu justificarea necesitatii de vreme ce ni s-a spus ca e criza, ni s-au aratat cifre care arata o incetinire a ritmului investitiilor la nivel global dar si in Romania, si ne-am plans de mila din cauza visteriei aproape goala.
Deci, cine plateste?! Eu nu vreau sa platesc. Ca mine sunt multi altii. Nu ii putem imputa presedintelui insusi factura acestui referendum inutil? Am votat deja pe aceasta tema si, ca si data trecuta, rolul sau va fi tot unul consultativ. Eu nu vreau 300 de parlamentari, eu vreau 302 sau 350. De ce 300 si nu 301, ca sa fie totusi un numar impar si sa se poata vota in cazul in care, printr-o mare coincidenta, de proportii cosmice, toti cei alesi s-ar prezenta la Parlament.