Guvernul Ponta a emis o Ordonanta de Urgenta — 55/2013, publicata pe 6 iunie 2013 in Monitorul Oficial — prin care se introduce o derogare de la articolul 43 din Codul Fiscal (Legea nr. 571/2003), articol ce stabileste cota de impozit de 16% pe venit. Aceasta derogare implica taxarea cu 85% a tuturor salariilor, indemnizatiilor si sumelor compensatorii pe care ar urma sa le primeasca persoanele cu functii de conducere in cazul incetarii contractului de munca sau contractului de mandat. Masura se aplica si persoanelor care fac parte din consiliile de conducere si consiliile de administratie, indiferent daca este vorba de o companie cu capital de stat sau cu capital exclusiv privat.
“Art. II. – Prin derogare de la prevederile art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentand salarii/indemnizatii/sume compensatorii acordate, in conditiile legii, cu ocazia incetarii contractului de munca, raportului de serviciu sau mandatului, angajatilor cu functii de conducere sau persoanelor care sunt numite in calitate de membru in consilii de administratie si consilii de conducere.”
Premierul Victor Ponta a numit aceasta masura “taxa pe obrazul gros” si viza initial pe toti aceia care si-au marit de cateva ori sau zeci de ori sumele compensatorii pe care urmau sa le primeasca de la companii cu capital de stat pentru simplul fapt ca erau in consiliile de administratie. In aceasta situatie, supra-taxarea nu era decat o masura de dreptate sociala, care ar fi echilibrat balanta acolo unde era nevoie. In forma actuala, eu nu mai pot sa-mi explic legitimitatea ei. Dupa parerea mea, se intervine cu bocancii intr-o zona care tine exclusiv de negocierea dintre companii sau reprezentantii acestora si cei alesi/selectati sa le conduca. Nu avem de-a face cu raporturi de munca ce duc la vatamarea cuiva ori care sa aiba consecinte negative asupra cuiva, cum de altfel nu ne aflam nici in situatia in care relatiile contractuale respective afecteaza vreun interes public.
Justificarea necesitatii introducerii acestei masuri si a celorlalte doua prevazute in OUG este halucinanta din perspectiva acestei ingerinte in sfera raporturilor contractuale private. In document se afirma:
“Luand in considerare ca un criteriu determinant in stabilirea obiectivelor si strategiilor guvernamentale este cel al concordantei cu responsabilitatile pe care Romania si le-a asumat prin semnarea acordurilor de imprumut cu organismele financiare internationale, Guvernul trebuie sa promoveze un set coerent de politici macroeconomice si masuri de mentinere a stabilitatii financiare a tarii, care sa asigure incadrarea in tintele de deficit stabilite. Tinand seama de faptul ca pentru incadrarea in tintele de deficit sunt necesare o serie de masuri care sa vizeze atat majorarea veniturilor bugetare, cat si reducerea cheltuielilor bugetare, adoptarea acestor masuri in regim de urgenta se impune avand in vedere riscul unor potentiale presiuni asupra veniturilor si cheltuielilor bugetului general consolidat. Intrucat aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.”
Se vorbeste, asadar, de obligatii asumate de Guvernul Romaniei fata de organisme financiare internationale. Dar oare aceasta masura aplicata in cazul companiilor private nu este de fapt una de tip Robin Hood? Persoanele care se afla in situatia descrisa de articolul II din OUG 55/2013 nu sunt ele oare in aceeasi situatie ca orice alt angajat roman?! Si daca da, oare atunci de ce acestia trebuie sa poarte povara imprumuturilor facute de niste guverne iresponsabile? Oare nu este o masura discriminatorie in cazul lor, prin comparatie cu celelalte categorii de angajati?
In al doilea rand, ce legatura au tintele de deficit ale guvernului cu contractele de mandat ale unor manageri? Atunci cand respectivii manageri si-au negociat contractul cu reprezentantii companiei private au luat in calcul, de exemplu, riscul reputational asociat unor tampenii facute de companie. Prin urmare, ei au ales si negociat sa introduca in contractele lor cu compania privata clauze dure cu privire la exit-uri. Oare jecmaneala pe care o initiaza Guvernul Romaniei in acest fel nu reprezinta de fapt un atac dur la adresa celor care au incercat sa se protejeze de niste riscuri asociate pozitiei detinute?
In al treilea rand, derogarea introdusa de OUG nu este limitata in timp si nici suficient de clara. Cand se spune ca masura vizeaza o situatie de urgenta si extraordinara in caracterul sau, nu ni se spune nimic in ceea ce priveste elementele caracteristice ale situatiei de urgenta. E ca si cum Guvernul Romaniei decide in mod arbitrar cand este sau nu este situatie de urgenta, cand si cine trebuie sa primeasca o ghioaga pe spate sau un sut in fund. De asemenea, ni se atrage atentia ca masura vizeaza un “interes general public”. Care ar fi acela? Faptul ca mai multe guverne au sabotat economia romaneasca prin masuri lipsite de coerenta si consistenta?! Sau, ca sa punem problema altfel, este justificata jefuirea in numele interesului public a 85% din veniturile salariale ale unor persoane care deruleaza relatii economice private?
—
Masura este lipsita de noima si e ciudat ca doi ministri — Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor Publice, si Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget — si-au pus semnatura pe un astfel de document fara nici o analiza de impact. Daca ar fi chibzuit putin ar inteles ca o astfel masura sperie investitorii straini. Cine ar fi nebun sa vina sa conduca o firma in Romania cand stie ca daca vrea sa faca un exit 85% din veniturile salariale, indemnizatii si sumele compensatorii se vor duce la bugetul de stat, nu la persoana indreptatita sa le primeasca?! Probabil ca multe companii nu vor ezita nici de aceasta data sa-si inchida operatiunile din Romania si sa mearga la vecinii nostri bulgari.