Intr-o discutie cu un director de resurse umane dintr-o companie de IT romaneasca, fara menajamente m-am referit la nevoia angajatilor de a se simti confortabil la locul de munca. Si cum exemplul Google era la indemana, am pus intrebarea incuietoare. Raspunsul directorului a sosit prompt: ‘au venit la mine angajati care au cerut jocuri si alte lucruri in firma, dar le-am spus sa creasca performanta si cand o sa ajunga si compania noastra precum Google atunci vom avea si conditii ca la Google”.
Atitudinea respectivului ‘director’ este, din nefericire, regula in mediul de afaceri romanesc. Iar eu o pun pe seama pe faptului ca cei mai multi din cei care ajung top si middle manageri nu doar ca nu au competentele necesare pentru a fi creativi in cresterea performantei organizatiei si pentru a-si face treaba in mod eficient, dar sunt lipsiti si de orice urma de repere morale.
Un alt exemplu in acest sens vine din partea individului pe care l-am blamat public ieri aici. Ipochimenul scria ca “un angajat e o piesa de schimb”. Un angajat este bun doar atata vreme cat produce pentru companie; dincolo de beneficiile financiare pe care le obtine compania de pe urma lui, el nu mai conteaza, existenta lui devine o chestiune privata. Ce daca daca el s-a imbolnavit la locul de munca?! Viata angajatului apartine companiei si sa zica mersi ca are un loc de munca.
O opinie similara sustine si George Butunoiu, “celebrul headhunter roman” dupa cum puncta un jurnalist mai slab de inger. Butunoiu noteaza pe blogul personal ca “fiecare angajat inlocuit cu o masina, cu un software, cu un set bun de proceduri, e un leu in plus in buzunarul actionarilor.” Ideea potrivit careia angajatii sunt “«cel mai valoros capital» al companiei” e o idee draga specialistilor in PR si angajatilor insisi, dar total eronata. Concluzia lui G.B. este cat se poate de elocventa:
Intr-o companie nu e atat de multa nevoie de imaginatie si de creativitate pe cat isi inchipuie cei mai multi. Ba dimpotriva! Multe firme au probleme tocmai din cauza abundentei de idei noi, de sugestii si de scenarii, si a putinatatii muncii pentru a le pune in practica pe cele decise la inceputul anului, scrise in business plan si in buget. Companiile nu de strategii duc lipsa, cum se spune, ci de executia strategiei. Poti face o strategie excelenta pentru o companie, oricat de mare, in 5 zile. Restul, de 360, e executie. Asadar, cand vom ajunge ca ca oamenii sa lucreze 5 zile intr-o companie si neoamenii restul de 360, multe probleme se vor rezolva… (Sursa: http://www.georgebutunoiu.ro/blog/index.php/2013/06/09/daca-oamenii-ajung-sa-fie-cel-mai-valoros-capital-in-firma-aveti-o-problema/)
Date fiind aceste opinii, imi pun si eu o intrebare zic eu fireasca: ce este angajatul? O piesa de schimb sau un capital pentru organizatii? Daca le-am da crezare celor doi, atunci ar insemna ca nu exista nici o problema daca iti folosesti angajatii ca pe niste sclavi. Atata vreme cat ei au acceptat un contract de munca cu firma pe care o detii sau o reprezinti, totul este in regula. Dupa cum sustinea Cristi Paun de la ASE, contractul este singurul care ar trebui sa administreze relatia dintre angajat si angajator, restul, adica acele chestiuni ce tin de etica muncii, sunt niste tampenii pe care le profeseaza filosofii.
Dincolo de atitudinea respectiva, cred ca celor doi le lipseste nivelul cel mai de jos de intelegere a modului cum functioneaza o organizatie. Cel putin in cazul lui Butunoiu, el confunda “resursele umane” cu “capitalul uman”. Resursele umane sunt alte resurse printre cele pe care le detine o companie, de exemplu resursele financiare, resursele materiale etc. Angajatii, in aceasta logica, nu sunt decat niste instrumente utilizabile in vederea obtinerii de profit pentru cei care detin si reprezinta compania. Ei nu au o valoare intrinseca pentru ca ei sunt instrumentalizati, putand fi inlocuiti cu roboti sau cu alti angajati. Nimic nu face diferenta. Insa cand vorbim despre capital uman (HK), lucrurile se schimba radical. Capitalul uman inseamna competentele, know-how-ul si relatiile sociale de care dispun membrii unei organizatii. Capitalul uman este cel care face posibil capitalul social, adica increderea angajatilor fata de proprii manageri si angajatori. Capitalul uman este cel care, prin expertiza si creativitatea angajatilor, face posibila cresterea performantei unei companii. Cand o companie este lipsita de capital uman, atunci ea este sortita pieirii. Capitalul uman este cel care da cultura si practicile organizationale, nu resursele umane.
Dar nu o sa ma lamentez ca MG si GB nu inteleg diferenta dintre HR si HK. Cum de altfel nu o sa scriu aici un articol academic despre diferenta dintre cele doua. Ceea ce cred ca este important este sa ne punem intrebari ori de cate ori citim astfel de tampenii si sa le sanctionam public daca le consideram blamabile.
PS: Sunt curios cum isi trateaza GB subiectii proiectelor de headhunting. Ca pe niste animale pe care le poate sacrifica oricand?!
Update:
Urmarind o sugestie venita din partea Ancai Tomoroaga am descoperit la loc de cinste o alta afirmatie “strasnica” din partea lui MG: “Angajatii trebuie sa aiba zero putere de decizie.” (Sursa: http://capitalismpepaine.ro/2011/02/17/reforma-incepe-cu-lista-neagra-a-angajatilor/)
Ce ati spune daca selectia unui nou angajat s-ar petrece ca in urmatorul trailer?
Construcţia actualului sistem permite performanţa companiilor care trateaza oamenii astfel …
Oare?! Nu am studii care sa-mi spuna asta. Dimpotriva, sunt multi care arata contrariul. Vezi conceptele de “stres organizational” si “conflict de munca”.
Daca imi permiteti cateva comentarii. Modul dvs. f.simplist de a vedea lucrurile tradeaza lipsa de experienta intr-o organizatie profesionista si performanta. Despre cele 2 persoane pe care le criticati nu ma pronunt insa v-as propune ca in momentul in care semnalati o problema sa furnizati si o solutie. Vedeti dvs., prin asta se deosebeste filosofia de mediul de afaceri. Putem filosofa la infinit insa daca lucram in mediul de afaceri timpul este o resursa pe care nu ne permitem sa o risipim si pe care o folosim rezolvand probleme. Cum propuneti dvs. sa functioneze o societate daca angajatii, in loc sa-si faca treaba pentru care sunt platiti (descrisa in fisa postului), isi petrec timpul inovand si criticand organizatia care nu le apreciaza creativitatea? In afara de mult timp petrecut in aria pur teoretica si academica a problemei (am studiat pagina despre dvs.) nu vad sa aveti mentionata vreo realizare concreta in decursul activitatii. Si daca imi mai permiteti o ultima remarca, din cele expuse de dvs. am impresia ca aveti abilitati la fel de limitate de management precum categoria pe care o criticati, intrucat lucrurile nu sunt niciodata atat de alb-negru cum le-ati expus.
Claudiu, esti liber sa comentezi, dar nu inseamna ca ai si dreptate. Ce observ eu este ca in loc sa comentezi tema ai ajuns sa discuti despre competenta mea. Dar am sa ma incumet sa-ti raspund punctual pentru ca asa e frumos sa faci cand cineva iti comenteaza la articole.
1) De unde cunosti tu experienta mea? Doar o mica parte se afla in cv-ul meu. Evident, nu am de gand sa completez acum si nu cred ca am ceva de dovedit. Prin urmare, analizeaza ceea ce spune omul, nu haina in care este imbracat. By the way, pe site-ul meu scrie ca sunt implicat atat in zona academica, cat si in mediul de afaceri. Ce iti spune asta?!
2) Am auzit adesea prostia asta: aia care critica ar trebui sa vina si cu solutii. Raspund: a) critica in sine contine suficiente repere pentru o alternativa sau alta. Solutii nu exista; doar alternative. b) Cine are nevoie de alternative trebuie sa fie pregatit sa plateasca factura pentru consultanta. c) Daca tu nu esti pregatit sa vezi lectia din critica, atunci este treaba ta.
3) Vad ca tu esti cel care are un mod foarte simplist de a vedea lucrurile. Fa diferenta intre filosofie, ca specializare, care presupune foarte multe abilitati de analiza, si ceea ce crezi tu sau vulgul ca este filosofia. Comentariul tau in aceasta privinta se plaseaza in categoria basismelor, adica a parerilor extrem de naive. Filosofii nu sunt niste indivizi care stau prin turnuri de fildes si se gandesc la stele. Pentru cultura ta generala, Nassim Taleb, cel care a reinventat risk management, este filosof. La fel si Edward Freeman, cel care a reinventat managementul strategic. Ah, cica Platon, ala cu Mitul pesterii, era un foarte bun antreprenor. Sa te readuc in lumea de azi: cei mai buni consultanti in enterprise reengineering, ai auzi de asa ceva?!, au terminat Filosofia. Cica venetienii au avut cel mai bun primar tot un filosof — Cacciari.
4) Angajatii nu sunt niste roboti. Daca angajatii tai, care cunosc cel mai bine procesele pe care le au de urmat, sunt creativi si iti vin cu idei de imbunatatire a conditiilor care contribuie la performanta organizationala, atunci este un castig, nu o pierdere. Cat priveste angajatii care ii critica organizatia, ar trebui sa-ti dea de gandit; poate ca e o problema de management. Sau una ce tine exclusiv de angajat. Sau de gradul de incarcare. Sau de interactiunile dintre angajati. Sau de procese interne. Sau…
5) La un moment dat, cand lucram cu o multinationala ce activeaza si in Romania am dat peste un middle manager care habar nu avea ce este ROI. Fiindca era slab pregatit si incuiat la minte, tot ce putea sa faca era sa se puna contra la orice. CEO-ul, enervat ca nu e in stare sa critice ideile consultantilor dar comenteaza aiurea despre competenta lor, l-a trimis la scoala pe banii companiei. Asta inseamna sa gandesti angajatii in termeni de capital uman si nu de resurse umane. Mesajul transmis in organizatie s-a propagat asa de repede ca nu a mai avut niciodata probleme de acest gen.