1. In urma cu cativa ani, o prietena mi-a retransmis un mesaj pe care il primise de la un prieten comun. Nu voi da numele niciunuia dintre cei implicati ca sa nu ne rusinam si mai mult. Prietena, sa o numim Ioana, publicase un comentariu negativ in continuarea unui alt comentariu in legatura cu actiunile lui T. Basescu pe care eu insumi il postasem pe contul meu de Facebook. Prietenul, sa-i spunem si lui intr-un fel, de exemplu Marius, un sustinator al presedintelui, s-a simtit atacat si i-a trimis un e-mail extrem de injositor Ioanei. Il redau aici fara nici un fel de cosmetizare sau cenzurare:
“impotriva lui basescu sunt numai mediocrii, care se gasesc superiori numai prin comparatie. Totusi, ramai un nimic. Nu ai argumente politice, nu cunosti ce inseamna economic si diplomatic instaurarea regimului Geoana si nu te deranjeaza, din prostie si din lipsa oricarei aproximari a ce inseamna democratie, continua privare a libertatii de expresie de la programele dirijate de moguli. Esti mediocra pt ca nu esti in stare de nimic, nici de filozofie, nici de politica si am auzit ca nici macar sa te futi cum trebuie nu ai invatat. Asadar, manifestati veleitatile politice in p. m.”
Nu ma intereseaza disputa politica aici, ci faptul ca m-am simtit obligat sa imi cer scuze in numele prietenului. Mesajul nu era doar vulgar si socant prin agresivitate, ci de-a dreptul imbecil. De exemplu, nu intelegeam ce legatura are opinia politica a Ioanei cu capacitatea ei de a face sau nu filosofie sau cu cunostintele ei in materie de amor. Evident, stiam la ce se face referire in chestiunea finala caci eu insumi cazusem in plasa zvonisticii despre viata amoroasa a Ioanei si experientele ei de viata cu diversi colegi de facultate. Insa existenta unei zvonistici la momentul respectiv nu justifica cu nimic agresivitatea atacului.
Dupa o vreme, Marius a devenit subiect de presa fiindca o domnisoara, o fosta eleva de-a sa, s-a aruncat de la etaj. Relatia dintre cei doi — el fiind casatorit si cu copil acasa — o luase razna iar domnisoara, din cate am inteles eu, nu a putut sa accepte refuzul continuarii relatiei. La momentul respectiv, eu insumi am vorbit cu jurnalista care ancheta cazul incercand sa-i explic ca modul in care trateaza intreg cazul este incorect. Reactia mea in ceea ce priveste jurnalista si materialele de presa nu erau determinate de prietenia care exista intre mine si Marius la momentul respectiv, ci chiar de modul imoral in care era reflectat cazul. Nu cred ca am facut ceva gresit si as repeta lucru acesta cu oricine altcineva, inclusiv cu el, chiar daca acum nu ne mai vorbim.
Cateva luni mai tarziu, intr-un alt context, legat si de aceasta data de un comentariu postat de mine pe Facebook la adresa aceluiasi T. Basescu, Marius s-a dezlantuit impotriva mea si altor persoane care isi spuneau parerea pe “wall”-ul meu. Decizia mea a fost clara: orice relatie intre mine si el nu mai poate continua. Imi era rusine pentru modul in care se adresase altor “prieteni” de feisbucheala, dar nu stiam cum sa reactionez public. Am ales sistemul blocarii contului sau.
2. In aceeasi nota, de curand m-am vazut in situatia de a da “block” pe Facebook mai multor persoane care au comentat extrem de vulgar si ilogic la adresa altor co-listeni. Mai mult, unii dintre acesti indivizi si aceste individe dovedeau o intoleranta foarte ciudata fata de persoanele de alte etnii, in special fata de unguri si tigani, si fata de persoanele cu alte orientari sexuale sau viziuni politice. Intamplator sau nu, acesti co-listeni dadeau “like” la comentariile si blogul unui jurnalist resapat si transformat peste noapte intr-un sustinator infocat al ortodoxismului radical, al homofobiei si mai ales neolegionarismului. La momentul respectiv m-am intrebat public daca cei care au dat like la blogul jurnalistului respectiv isi pun problema continutului publicat acolo si daca se simt cumva rusinati ca il promoveaza in acest fel. Au existat putine reactii, zic eu. Ca atare, acum reiau si reformulez:
Ar trebui sa ne rusinam pentru faptele prietenilor nostri? Ar trebui sa reactionam cand unul sau altul se comporta intolerant sau injositor? Suntem noi, cei care avem conturi pe Facebook, responsabili in vreun fel pentru comportamentul celor cu care ne “intovarasim” pe Facebook? Sau nu ar trebui sa ne batem capul cu astfel de lucruri caci, nu-i asa, fiecare are propria lui tartacuta?!
Cred că dacă prietenii noștri lipsesc de respect alți prieteni ai noștri, prin intermediul nostru (facebook, twitter, întâlniri, etc.) ne lipsesc de respect inclusiv pe noi.
Cred ca in primul rand, ar trebui sa ne intrebam de ce suntem prieteni cu astfel de personaje, cu care nu avem nimic in comun in punctele in care conteaza… Aici nu ma refer la “prieteniile” de facebook, in cazul carora relatiile sunt slabe si orice derapaj poate fi rezolvat rapid cu un “unfriend”, ci la cele “offline”, asa cum inteleg ca era cazul cu Marius. Mi-e greu de crezut ca un om altfel civilizat, moderat si rational se lanseaza in asemenea tirade, indiferent de tema si de “adversar”. Trebuie deci cautate aceste indicii in momentul in care incepem sa cunoastem un om, iar apoi trebuie puse cu atentie in balanta calitatile sale cu cantitatea de sticleti de la mansarda… In orice caz, nu cred ca are sens sa-ti ceri scuze pentru ceea ce spune/crede un prieten, e opinia lui, de care tu nu esti responsabil si pe care nu o poti controla. Cred ca iti poti, cel mult, cere scuze pentru ca ai ales sa iti legi numele de respectivul individ si poti reevalua relatia cu acesta in lumina noilor revelatii. Daca, insa, decizi ca are suficiente calitati care sa merite continuarea prieteniei (eu am, de exemplu, un prieten care are pe facebook un alter-ego foarte agresiv, construit in mod constient si care nu se translateaza sub nicio forma in offline…), atunci iti poti, pur si simplu, spune public propriul punct de vedere pentru a fi clar ca te disociezi de al sau. A-ti cere scuze in numele altcuiva (cu exceptia, poate, a unui copil de educatia caruia esti raspunzator) este nu numai inutil celui caruia i le ceri – nu tu l-ai ofensat – ci este ofensator si pentru cel care a emis parerea si care, cel mai probabil, nu o regreta…
Salut Cristian,
Cazul relatat de tine este, dupa parerea mea, un caz destul de des intalnit – as indrazni sa spun chiar „comun”. Mi s-a intamplat si mie si am reactionat ca tine, apoi mi-au venit in minte 2 intrebari: a) Cum am ajums eu sa fiu prieten cu asemenea persoana?, b) Cum poate ajunge cineva sa ii distinga pe oamenii de asemenea categorie fat ade altii, trecand de „masca” sociala pe care o purtam toti?
Trebuie sa iti spun ca pentru mine toti oamenii sunt buni, asa cum au fost creati de Creator, Dumnezeu sau cum vrei sa numesti forta universala care guverneaza tot. Cu toate ca oamenii suant fundamental buni, ce ii diferentiaza? Eu am ajuns la concluzia ca faptele vorbesc. Am auzit un dicton care spune „Ceea ce esti vorbeste atat de tare, incat ceea se spui nu se mai aude”. Deci, oamenii isi aleg singuri drumul in viata rprin faptele lor, iar acest drum este alcatuit din: fapte, vorbe, grup social, etica, morala, statut, situatie financiara, situatie familiala, educatia primita si data etc.
Avand in vedere toate acestea, nu pot numi prieteni oamenii care au valori si principii care nu au nimic in comun cu mine. Am incercat in trecut sa „indrept” asemenea oameni – evident cu esec total – si m-am oprit cand un batran mi-a spus „ai grija ca nu poti indrepta toate lemnele strambe din padure”. Am constatat ca incercarea de a indrepta asemenea persoane (doar ca sa imi linistesc egoul ca i-a considerat prieteni si sa o poata face mai departe) este o amre pierdere de timp si energie, avand in vedere ca singurul rezultat obtinut e inca un dusman. Solutia gasita a fost sa ii elimin din viata mea fara scandal si tevatura, asa cum dai pe Facebook un „unfirend”. :)
In concluzie: nu ma rusinez cu prietenii pe care ii am. Nu ma rusinez nici cu acei pe care i-am avut si nu ii mai am, ci ma bucura faptul ca am invatat din greselile mele. Viata e prea frumoasa si merita traita cu cei care te bucura, te „ridica” si te iubesc! :D
Toate cele bune!