Coruptia in pietele agroalimentare mostenite din perioada comunista este un subiect la ordinea zilei. Chiar daca unii politicieni s-au batut cu pumnii in piept ca dupa ce ajung ei la guvernare o vor “starpi”, chiar daca presa a tot scris despre ea, chiar daca fiecare dintre noi se plange de preturile mari de fiecare data cand se intoarce acasa cu sacosile mai pline sau mai goale, acest fenomen nu a disparut, ci, dimpotriva, s-a intensificat.
M-am confruntat in mod direct cu acest fenomen inca de mic. Bunica si parintii mei au inceput sa ma ia cu ei la piata de cand aveam vreo 10, 11 ani. Eu incercam sa prind spiritul antreprenoriat vanzand alaturi de ei rosii, castraveti, varza, ardei gras si multe alte “verzituri” din gradina lor,[1] ei se temeau ca stand acasa voi deveni vreun derbedeu de cartier si ca atare ma tarau intre tarla si Piata Matache. In toate aceste peripluri “antreprenorialistice”, am vazut de nenumarate ori cum taxatoarea din piata se multumea sa bage in propriul buzunar 50% din contravaloarea celei de-a doua tarabe in loc sa taie bilet asa cum era normal. Am vazut si cum atunci cand iesea din birou directorul pietei, se umpleau sacosile cu marfuri ori de cate ori individul se oprea in dreptul unei tarabe. Evident ca nimeni nu platea pentru marfa astfel stransa.
Ceva mai tarziu, cand ai mei au incercat sa devina ceva mai independenti din punct de vedere financiar, am vazut cum smecherii din piata, cei care cumpara marfa de la PGB si o vand de parca ei ar fi cultivat-o, stabilesc pretul prin presiuni si amenintari.[2] Diferenta intre un taran obisnuit, care are 5000 de metri de teren cultivati cu diverse legume si smecherul respectiv este ca primul nu gaseste taraba in piata pentru ca celalalt se intelege cu reprezentantii pietei sa inchirieze pentru tot anul o astfel de masa si sa vanda produse chiar daca ele nu se regasesc pe Certificatul de Producator.
Exista nenumarate alte situatii care ne indica aceste piete drept un focar de coruptie si de ilegalitati. De la absenta avizelor si certificatelor de functionare pentru anumite magazine din incinta pietelor, in special in cazul magazinelor de carne si oua, pana la absenta oricaror informatii cu privire la gestiunea marfurilor. Italia a incercat sa puna ordine in pietele lor volante obligand toti comerciantii de produse agroalimentare si nealimentare sa dea bon fiscal. Chiar si pentru jumatate de kilogram de rosii. Insa, la ei, Guardia di Finanza functioneaza si are o brigada mobila care face controale atat in magazine si piete volante, cat si in sacosa cetateanului care a uitat sa ceara bonul. La noi, doar controalele cu camerele de filmat dau roade, si doar atunci cand nu le da cineva pontul speculantilor si celor care nu au certificate de producator.
Ma intreb cand vor intra in forta autoritatile peste negustori si ii vor lua pe sus pentru ca nu respecta legea. Probabil ca nu prea curand.
NOTE:
[1] Se impune sa spun ca bunicul meu din partea mamei a fost brigadier si avea destul pamant in arenda cat sa-l munceasca cu toata familia, copii, nepoti, purcei si catei. Taica-miu, cam muncitor din fire, dupa orele de program mergea la bunici si lucra la camp. Adesea, dimineata, pe la 4, cel tarziu 5, pleca spre bunici pentru a incarca masina proprie cu zarzavaturi si a duce pe cineva din familie la piata.
[2] Am avut probleme direct cu un individ care il forta pe taica-miu sa vanda produsele sale, din productie proprie, la acelasi pret cu cei care vindeau aceleasi produse dar cumparate de la PGB. Ai mei nu vroiau sa stea toata ziua prin piata fiindca ei aveau de udat gradina, in schimb cei care traiesc din specula nu au astfel de preocupari si au tot interesul sa tina la pret. Un astfel de individ, cu fata de lopata si coeficientul de inteligenta la valori negative, l-a ameninta pe taica-miu si m-am amenintat ca imi arunca marfa in strada daca nu ridic pretul. Din pacate pentru el, era sa se lase cu un linsaj. Politia economica si politia nationala, ca sa nu zic de cea locala caci nu exista la vremea respectiva, sunt inexistente pentru acesti speculanti.