“EVZ”, un ziar realizat de … maimute

Da! Ati citit bine. Eu cred ca “Evenimentul Zilei” este un ziar redactat si publicat de maimute. Nu conteaza care editie, daca in print sau in online, redactia EVZ este o padure tropicala plina de maimute urlatoare, bonobo, cimpanzei galagiosi si mai ales lenesi, multi, multi lenesi.

Stiu ca vreti explicatia, dar oare ea nu este destul de evidenta? Pentru mine, ea se vede la fel de bine pe cat putem vedem luna intr-o seara cu cer senin. Avem dovezi cu nemiluita, si nu de azi de ieri, ci de ani buni de zile. Iar daca nu ma credeti pe cuvant, nu-i bai, va furnizez material probatoriu zilnic cat pentru 10 luni pe muchie.

Deja nu mai puteti?! Fierbeti?! Pai hai sa nu va mai tin in sah si sa ilustrez cu un material aparut astazi si intitulat cum nu se poate mai inteligent: <<"Antenele" atacă principalul sponsor al PNL-ului. Miza: posturile-cheie din Ministerul Transporturilor>>{1}

In dulcele stil clasic al EVZ, articolul cu pricina nu este semnat. El apare doar ca fiind publicat astazi, “marti, 04 septembrie 2012”, cu “4675 de vizualizari, 94 comentarii, 6 voturi”. Prin urmare, materialul apartine intregii redactii fiind asumat ca atare de colegiul redactional. Pentru cei care nu au experienta in domeniul mass-media, precizarea mea anterioara se leaga de o regula, care incetateneste practica veche a publicarii articolelor in numele intregii echipe redactionale fara a se preciza autorul sau autorii reali ai respectivelor texte.

Nu mai lungesc mult vorba si va prezint buba mult promisa. In esenta, ea consta intr-un paragraf lipsit de orice logica si de orice urma de ratiune:

Nelu Iordache a fost acuzat, în ultimele zile, de către publicaţia “Jurnalul Naţional”, dar şi la Antena 3, că a câştigat licitaţii cu ajutorul unor documente false.

Relaţia de prietenie dintre Crin Antonescu şi Nelu Iordache este una foarte puternică. Zilele trecute, liderul PNL a plecat în vacanţă la Napoli cu o cursă a companiei low-cost Blue Air – patronată de Iordache. [S.m.]

Chiar daca informatiile prezentate in materialul de presa ar fi reale, si anume ca Dan Voiculescu si-a propus sa scape de Nelu Iordache, relatia de prietenie dintre Crin Antonescu si cel din urma nu poate fi demonstrata prin faptul ca primul si-a cumparat bilet pentru zborul Bucuresti-Napoli la operatorul detinut de Iordache. Altfel, vom ajunge sa sustinem ca jurnalistii sunt maimute fiindca i-am vazut pe cativa in vizita la Muzeul Antipa. Cel mai rau ar fi sa ii consideram fosile pentru acelasi motiv.

Note:
{1} Url sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/Antenele-atac-principalul-sponsor-al-PNL-ului-Miza-posturile-cheie-din-Ministerul-Tra-999182.html.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.