De aproape 20 de ani se tot vorbeste despre coruptie in Romania si nu vedem semne ca acest fenomen ar fi intrat in regresie. Mai aproape de noi, de prin 2000 incoace, sub influenta nenumaratelor comentarii negative si constrangeri din partea unor institutii ale Uniunii Europene, ne-am facut ca ne luam la tranta cu tot ce inseamna coruptie sistemica. A fost la fel de zadarnic ca si incercarea unui sinistrat de a scoate apa din curtea proprie in timp ce furtuna este la intensitate maxima.
In aceasta lupta sisifica, cu sau fara voia noastra, atentia ne-a fost directionata inspre marii corupti, inspre acei indivizi si acele firme care, prin tot felul de tertipuri si ilegalitati, au creat punti ilegitime si incorecte din toate punctele de vedere intre mediul economic, institutiile statutului si lumea politica. Ne-am concentrat pe ceea ce a ajuns sa fie desemnat prin “pestii mari”, uitand ca exista si pesti mici si medii. Ne-am gandit mai mult la parlamentari si oameni de afaceri care invartesc in interes propriu zeci si sute de milioane de Euro din banii publici decat la faptul ca institutiile publice si multe profesii sunt expuse zilnic la acest fenomen.
Cu greu am invatat, daca am invatat, ca, in “lupta impotriva coruptiei”, trebuie sa existe masuri pe toate fronturile. Nu poti castiga teren in fata coruptilor si coruptibililor jucand doar pe un singur plan, cel al pestilor mari, ci, la fel precum intr-un razboi, trebuie sa te asiguri ca toate flancurile armatei sunt protejate. Probabil asa se explica acele mici afise din diverse institutii publice prin care suntem avertizati ca mita reprezinta o infractiune sau ca mita se va intoarce impotriva noastra.
Cu toate acestea, coruptia “mica”, la nivelul cetateanului, nu inceteaza sa ne afecteze zi de zi. Fie ca mergem la medic, la secretara de la scoala copilului, la cine stie ce functionar care trebuie sa ne elibereze o hartie ori la cel care incaseaza o taxa ori o amenda, fie ca vrem sau nu, ne lovim de spaga, mita, atentie, ciubuc ori cadou. Mai mic sau mai mare, o floare sau un stilou de firma, un leu sau o suta, aceasta modalitate de “ungere” a rotitelor sistemului e vizibila si chiar facilitata de legislatia stufoasa, schimbatoare si neclara, de managementul defectuos, de absenta unor sisteme de monitorizare si raportare la nivel institutional, de nivelul de salarizare de-a dreptul injositor si mai ales de nefunctionarea corecta, eficienta si rapida a sistemului de justitie.
Si desi ne afecteaza, singurul lucru pe care il facem este sa ne plangem de coruptie. Foarte rar se intampla ca un cetatean oprit in trafic de un politist spagar sa scrie pe procesul verbal ca s-a solicitat mita sau un altul nemultumit de serviciile unui functionar sa ceara caietul de sesizari si reclamatii. Singurul loc in care ne gasim viteji este … pe banca din fata blocului, cand, pentru a inchide gura vreunei vecine guralive, povestim ce patanie ne-a rezervat cine stie ce institutie publica sau functionar.
Iar in toate aceste discutii inutile, inutile pentru ca vin dublate de o tampa lipsa de actiune, noi suntem cei care avem de suferit, chiar si atunci cand nu dorim sa recunoastem acest lucru. Suferim pentru ca ne cresc costurile direct proportional cu spaga data medicului sa fie “mai” atent atunci cand ne opereaza, cu mita data prietenului politist ca sa ne aduca minunatul carnet de conducere mai repede de cele 90 de zile de suspendare, cu ciubucul dat la sefa de la Resurse Umane la Posta Romana ca sa prindem o slujba sigura la stat, cu atentiile inmanate la inceput de an scolar si pe tot parcursul acestuia astfel incat copilul nostru sa fie tratat “mai bine”, cu cadou dat profesorului coordonator de la licenta ca sa propuna o nota mai mare si sa nu sesizeze micul plagiat, cu plicul transmis prin interpusi unui sef de agentie ca licitatia sa iasa in favoarea firmei noastre s.a.m.d. Si ca sa scapam de mustrarea constiintei ne-am inventat tot felul de mecanisme compensatorii menite sa ne ajute sa dormim noaptea linistiti: “Lasa, dom’le, ca in partea cealalalta e si mai rau!”, “Popescu a dat si mai mult pentru acelasi lucru…”, “Nu e de vina medicul, ci ministerul ca-i da un salariu de mizerie…”, “Ce, crezi ca la nemti sau italieni alearga cainii cu covrigi in coada?! Si la aia exista coruptie…” s.a.m.d.
Pana la urma, cei care ies castigatori din actuala stare de lucruri din Romania nu suntem noi, cei care refuzam sa dam sau sa luam, ci cei care se complac zilnic in mizeria societatii romanesti. Castigatorii sunt cei care nu simt nici un fel de tresarire atunci cand trebuie sa ia o mica sau mare atentie pentru a-si face treaba pentru care oricum sunt deja platiti. Ce ne ramane noua, ceilalti?! Cu siguranta nu sa ne lamentam si sa zacem in propria ograda precum o soparla care a gasit o mica raza de soare.