Phoenix Criminal Lawyer

ETHICS & OTHER THINGS

Cristian Ducu

'If managers lack integrity, that behavior is copied down through the organization.' (Robert Noyce)

Universitatile romanesti si internationalizarea

In urma cu circa un an de zile am facut parte din Panelul 7, “Etica si valori sociale”, al unui proiect menit sa redacteze o strategie nationala privind dezvoltarea invatamantul superior din Romania pana in 2025. Experienta a fost interesanta, desi, uneori, m-am contrat destul de serios cu o seama de indivizi care se aflau in aceeasi pozitie ca si mine. In toate aceste situatii eram nevoit sa accept lucruri lipsite de sens pentru ca fie eram cel mai tanar dintre cei aflati la masa dezbaterilor, fie veneam dintr-un alt panel.

O astfel de dezbatere aprinsa a avut loc si in jurul ideii de internationalizare. Toata lumea vorbea despre prezenta studentilor si profesorilor straini in universitatile romanesti, insa gandeau totul in termeni de “ministerul trebuie sa faca asta”. De exemplu, s-a propus existenta unui birou privind promovarea universitatilor romanesti la nivel international si constituirea unor programe de burse nationale pentru straini. Insa aceasta viziune, in opinia mea, punea accentul mai degraba pe ce ar trebui sa faca altii pentru universitati decat pe ce pot face universitatile pentru ele insele.

La un moment dat, intr-o dezbatere organizata la Agronomie, pe hol m-am aprins putin (mai mult) si am inceput sa spun ca dincolo de ce ar trebui sa faca ministerul, ar trebui sa fie creionate si obiective pentru universitati. Nu poti sa pretinzi ca faci o strategie pentru invatamantul superior din Romania daca tu abordezi doar rolul ministerului, in absenta celor care formeaza sistemul universitar. Un coleg mai in varsta m-a tras deoparte si m-a dojenit fiindca, repet, am considerat oportun sa afirm ca nu poti pretinde ca te preocupa internationalizarea universitatilor romanesti daca singurul lucru pe care il vezi este crearea unui birou la minister.

Eu vorbeam despre faptul ca internationalizarea este o chestiune de interes nu doar pentru minister, ca si cand ministerul ar trebui sa le aduca studenti straini universitatilor, ci este in primul rand treaba universitatilor. Universitatile trebuie sa se preocupe de propria vizibilitate la nivel international si nu ministerul. Acesta nu poate decat sa ajute un proces de promovare, concentrand ofertele educationale si livrandu-le altor tari, platind un stand comun la un targ educational sau mentinand un site oficial pentru strainii care doresc sa afle mai mult despre universitatile de la noi. Dar ministerul nu se poate substitui sub nici o forma universitatilor, chiar daca acestea doresc sa profite de pe urma banilor publici.

Pe de alta parte, sustineam si continui sa cred ca este valabil si astazi ca internationalizarea nu poate constitui preocuparea unor functionari de la minister sau dintr-un birou al unei universitati romanesti. Nu functionarii aduc studenti straini, ci profesorii care reusesc sa sparga barierele nationale si sa se impuna intr-un domeniu sau altul, programele de studii care au deschidere atat din punct de vedere academic (cursuri in limbi straine, burse partiale din partea universitatilor etc.), cat si din punct de vedere al tendintelor la nivel social si institutional (domenii pentru care exista cerere sau pentru care cererea este in formare etc.). Internationalizarea trebuie sa fie preocuparea fiecarui profesor universitar, fiecarui director de program de studii, fiecarui sef de catedra/departament, fiecarui secretar stiintific, prodecan si decan, fiecarui director de centru de cercetare si prorector. Altfel sa nu ne miram de ce exista o rezistenta atat de mare in facultati ca sa-si dezvolte programe educationale in limbi straine si sa nu mai accepte programe care salveaza pe grila de state profesori “sforaitori”, sa le ofere studentilor Erasmus cursuri in alte limbi decat romana, sa le permita unor cercetatori straini sa vina cu proiecte comune si sa plateasca doctoranzilor, cercetatorilor si profesorilor taxele de participare si transportul la conferinte internationale etc.

Nu as fi scris acest comentariu daca nu as fi gasit deunazi o opinie oarecum similara in “The Chronicle of Higher Education”. Acel comentariu prezinta o experienta oarecum inedita pentru problema internationalizarii. Mai precis, Markus Laitinen, responsabilul cu relatiile internationale de Universitatea din Helsinki (UH) si autorul textului, vorbeste despre faptul ca functia pe care o indeplinea el a ajuns printr-un concurs fericit de imprejurari — reforma UH din 2003 — sa fie parte din leadership-ul institutiei si nu un simplu apendice. Insa dincolo de acest lucru, teza lui, care poate scapa unei prime lecturi a textului, este aceea ca pentru a functiona o strategie de internationalizare trebuie, mai intai de orice, sa imbunatatesti nivelul colaborarii interne, intre structurile universitatii. Daca biroul Erasmus iti functioneaza bine iar secretariatul facultatii ori “biroul” Erasmus dintr-o facultate trateaza studentii straini de parca ar fi paria, atunci nu trebuie sa te miri de faptul ca de la an la an ai din ce in ce mai putini studenti straini care vin prin programul Erasmus ori la masterat si doctorat.

Experienta de la Universitatea din Helsinki il determina pe Laitinen sa considere ca “sharing the responsibility for internationalization — an issue central to many universities worldwide — throughout a university, rather than charging it to a select few administrators, is the right path to take.” Din pacate, o astfel de idee este complet straina tuturor strategiilor prezentate de noii rectori ai universitatilor romanesti la care eu am avut acces (si nu sunt putine la numar!). De altfel, aceste strategii sunt aproape complet lipsite de componenta internationalizarii. Marea lor majoritate se axeaza exclusiv pe studentii romani, publicatii cotate ISI si proiecte cu finantare publica(*). Nimeni nu se preocupa de diversificarea surselor de finantare si ruperea dependentei universitatilor fie de finantarea primita de la stat, fie de finantarea din taxele studentilor.

Nu cred ca lucrurile se vor schimba prea curand in sistemul universitar romanesc in ceea ce priveste ponderea studentilor straini in cifra de scolarizare. Nu ma astept sa impart peste 2 sau 10 ani biroul de la facultate cu un coleg (profesor) din Marea Britanie sau Canada, cum nu ma astept nici sa vad Biblioteca Centrala Universitara populata intr-un procentaj aproximativ egal de studenti, cercetatori si cadre didactice din afara si din interiorul Romaniei. Universitatea Bilkent ar putea sa foloseasca drept exemplu multor universitati cu pretentii de la noi, dar pot sa pun pariu cu oricine ca rectorii acestor universitati autohtone vor replica ca situatia celor de la Bilkent e diferita de cea a institutiei pe care o conduc.

—–
* Voi discuta cu alta ocazie despre relevanta si irelevanta proiectelor cu finantare publica si privata. Sunt contrariat de perspectiva mediului academic romanesc in ceea ce priveste finantarile private, desi imi pot explica de unde se trage ea.

No Comments, Comment or Ping

Reply to “Universitatile romanesti si internationalizarea”

Don't miss!

Events, organisations and initiatives I support. For details, just visit their official websites!