Zilele trecute, mama m-a intrebat pe un ton usor critic de ce nu ma inscriu la Cotroceni ca sa merg pe un post de consilier prezidential. Saraca mama vazuse o stire la tembelizor in care aparuse tovarasu’ presedinte la o conferinta organizata de LSRS. Respectivul personaj de desene animate afirmase public ca e dispus sa angajeze pe oricare dintre studentii romani intorsi de la studii din strainatate direct la Administratia Prezidentiala. Doar pe baza de “sivi”. Parafrazand, ‘iti depui siviul si te-am primit.’
Nu as vrea sa intru in vreo polemica pe aceasta tema, chiar daca se vor gasi multi care sa ma apostrofeze, care sa-si schimbe parerea despre mine, care sa ma huleasca pe la colt de strada sau sa ma “rastigneasca” prin cine stie ce cotlon de Internet. Insa vreau sa pun o intrebare, una care, recunosc, vine dintr-o frustrare personala.
Intrebarea cu pricina este extrem de simpla si nu are nevoie de nici un fel reactie umorala. Vreau sa intreb de ce sunt mai buni cei care au facut facultatea in strainatate decat cei care au facut facultatea in Romania?! De ce ar trebui sa fie mai de usoara angajarea unuia care a fost la studii intr-o alta tara decat cea a unuia care si-a muncit coatele prin bibliotecile romanesti, pe bancile universitatilor mioritice?! De ce sa prefer, la angajarea intr-o universitate romaneasca, un lector care a fost ceva timp prin strainatate in detrimentul unuia care a stat mai mult in Romania?
Auzim cu totii, zilnic, ca sistemul educational romanesc este la pamant, ca profesorii nu se preocupa de soarta studentilor sau ca sunt corupti, ca avem multi “cumularzi” si cate si mai cate. Nimeni nu nuanteaza, toate universitatile sunt tratate in bloc. Se cer publicatii ISI si sunt acuzate universitatile de incompetenta fiindca nu au astfel de tiparituri, dar nimeni nu spune cat de relevanta este publicarea unui material cotat ISI, intr-o limba straina, pentru societatea romaneasca, pentru mediul academic local, pentru economia nationala. Se cer proiecte de cercetare cat mai multe si, evident, in afara granitelor, dar nimeni nu ia in calcul rezultatele activitatii didactice cu studenti romani.
Am cunoscut 2 sisteme universitare din afara granitelor si pot sa spun cu mana pe inima ca aproximativ 50% din colegii mei din Romania erau cu mult peste media tuturor studentilor de la Filosofie, de la ambele universitati in care am activat. (Restul de 50% erau la acelasi nivel cu colegii lor straini.) Si atunci ma intreb, de ce ar trebui sa fie discriminat la angajare un absolvent de Universitatea din Bucuresti sau Universitatea Babes-Bolyai in fata unuia care a studiat la LSE, Harvard sau Toulouse3?! De ce nu pot exista criterii obiective?! Sau dorim si aici manelizare?! Nu tot sistemul universitar romanesc este la pamant, nu toate scolile din Romania dau rateuri, nu toti profesorii romani sunt jalnici. Gala Premiilor in Educatie organizata de Fundatia Dinu Patriciu ne arata an de an ca se poate. Si totusi ne incapatanam sa preferam absolventii de prin strainaturi de parca universitatile romanesti ar fi codasele Terrei.
Nu-mi explic aceasta preferinta nici din perspectiva faptului ca foarte multi colegi de generatie sau mai tineri decat mine care, dupa facultate, si-au gasit usor un loc in mediul academic din strainatate sau in cel de afaceri. Universitatile romanesti dau rateuri, dar aia ii accepta cu bratele larg deschise. Sa fie oare doar un exercitiu de imagine din partea acelor necunoscuti care vor sa dea bine ajutand niste bieti romani, sau este vorba mai degraba de o imbecila generalizare practicata in scopuri ideologice?!
Sunt voci, in special celebra consiliera a pigmeului de la Palatul Victoria, care sustin ca nu e nimic rau in a incerca sa lupti din interiorul sistemului pentru schimbare. Chiar de ai sta in sistem un an sau cinci, daca esti un “profesionist” vei lupta pana iti indeplinesti obiectivul personal. Acestora, eu le raspund ca este o problema. Si chiar una grava. Este o problema de moralitate — a sustine prin prezenta ta mandatul unui presedinte imoral este de o gravitate similara cu tacerea care se instaleaza intr-un autobuz atunci cand o fata este buzunarita de un hot drogat.
Insa politicienilor nu le pasa de asa ceva. Nici celor cu state vechi in politichia romaneasca, nici celor mai tineri, care-si construiesc singuri statui si-si inventeaza bunici intelepti, de vita nobila. Ochelarii lor de cal nu le permit sa vada decat intr-o singura directie, cea a comandantului de nava. Numai ei sunt specialisti, numai ei stiu cum stau lucrurile cu adevarat, numai ei detin cunoasterea; cu alte cuvinte, ei sunt feti frumosi, iar noi, ceilalti, care refuzam compromisul, niste defetisti.