Phoenix Criminal Lawyer

ETHICS & OTHER THINGS

Cristian Ducu

'If managers lack integrity, that behavior is copied down through the organization.' (Robert Noyce)

Etica in deciziile manageriale – intre heuristica si lipsa de expertiza

Cristina Horia, la care tot am facut trimitere in ultimele mele comentarii, imi semnaleaza un articol publicat pe site-ul revistei “Cariere” si intitulat “Atenţie, nu uita de etică în deciziile manageriale!“. Textul cu pricina promite din primele randuri sa ne ofere “cateva instrumente de validare etica a deciziilor manageriale” si se rezuma la prezentarea unor metode heuristice simple, de genul “3 pasi pentru succesul tau”.

Urmarind firul argumentarii, tind sa-i dau dreptate unuia dintre cei care comenteaza la finalul articolului. Respectivul afirma ca elementele prezente acolo se aseamana cu “gramada de teorii chioare, inaplicabile in viata de zi cu zi” care place publicului american. Iar intr-o oarecare masura, daca e sa tinem cont de nenumaratele site-uri ale unor institute sau centre de cercetare din SUA care prezinta metode simple de decizie etica (SHED, de la Simple Heuristics for Ethical Decision Making), omul nu este departe de adevar.

Ce ma frapeaza la acest articol este, in primul rand, talmes-balmesul de concepte. De exemplu, in prima sectiune sunt invocate mai multe “elemente esentiale” pe care un client le cauta de la furnizorul sau: “credibilitatea, integritatea, etica, bunele maniere, protocolul, eticheta”. In aceasta logica, integritatea pare a fi ceva diferit de etica; lucru straniu daca ne gandim ca, cel putin in ultima suta de ani, integritatea a fost privita ca o valoare morala.

Autorul, probabil un “expert” intr-ale eticii, impinge lucrurile si mai departe. Intr-un paragraf nu prea indepartat, el incearca sa ne convinga de faptul ca deciziile etica ale unui manager “se refera la patru principii”, “pe care acesta trebuie sa le stapaneasca”. Iar cele patru principii sunt “utilitarism, dreptate, echitate si bune practici”. Pentru cei care nu au citit “Utilitarismul” lui John Stuart Mill sau nu au auzit de doctrina morala utilitarista, vor cadea in plasa de a privi “utilitarismul” drept un principiu. Ma tem ca o astfel de opinie este tampa si nu are nimic de’a face cu etica. La fel si in cazul “bunelor practici”, care, pentru oricine intelege sensul cuvintelor, al expresiei, nu poate fi un principiu ci, grosso modo, descrie exemple pozitive, paradigmatice, de a face ceva.

Celelalte doua cuvinte — dreptatea si echitatea — pot fi privite ca valori si nu ca principii. Ele pot fi incapsulate in niste principii, numai ca acele principii se numesc Principiul dreptatii si, respectiv, Principiul echitatii. Iar daca tinem sa fim rigurosi, Principiul echitatii ar putea fi dedus din Principiul dreptatii, care nu se refera la respectarea legilor, standardelor etc., cum cred unii. Echitatea vizeaza mai degraba modul cum se distribuie bunurile intre indivizi, si din aceasta perspectiva este un tip specific de dreptate, numit in literatura de specialitate si dreptate distributiva. Un alt tip de dreptate este cea corectiva, care implica, asa cum ii spune si numele, corectarea unor daune produse in tranzactiile dintre indivizi. Regulile privind hartuirea sexuala sunt de acest gen, ele vin sa corecteze un comportament care afecteaza relatiile, tranzactiile, dintre indivizi.

Astfel de erori sunt completate de afirmatii vagi si nefondate de genul: “Cel mai cunoscut cod de conduită manageriala aparţine British Institute of Management şi este numit Code of Conduct.” Pentru cine este “cel mai cunoscut cod de conduita manageriala”? Pentru managerii din Romania, pentru cei din Marea Britanie…

Insa nici aceasta chestiune nu-mi este mai draga decat “modelul minimal al unei decizii manageriale” pe care autorul o vara in textul sau. Modelul are 4 pasi:

1. este legala [decizia]?
2. este utila companiei?
3. este echitabila, de bun simt?
4. este conforma cu obiceiul?

Privind inca o data aceasta lista, trebuie sa recunosc, imi vine foarte greu sa explic unde greseste ea. Imi vine greu fiindca mi se pare de o evidenta orbitoare faptul ca “utilitarismul” nu se refera la “utilitatea” deciziei. Cateva randuri mai jos, autorul explica ce intelege prin regula de la pasul 2: “Care sunt beneficiile pe care le va aduce? Care pot fi riscurile şi daunele? Cine este responsabil, cine la suportă? Ai consultat specialişti în domeniu? Ai luat în considerare aceste păreri?”

In acest caz, ma intreb — retoric, ca sa ne fie clar! — daca o decizie care are drept beneficiu o performanta mai ridicata a firmei este, in mod automat, si o decizie morala. Stiu care sunt riscurile si potentialele daune, dar mi le asum. Eu, managerul, sunt responsabil pentru decizie, iar daunele le voi suporta tot eu fiindca voi pierde contracte, bani si, in ultima instanta, casa proprietate personala. Insa decizia implica angajarea fiilor unor functionari publici, care, in schimbul acestui favor, imi vor acorda contracte de prestari servicii. Mai este etica decizia respectiva?!!

Sa luam un alt exemplu, ceva mai general: putem avea o decizie care sa fie utila companiei — sa ne gandim la obtinerea unui contract prin santaj sau mintind partenerii de afaceri in ceea ce priveste solventa noii achizitii — dar care sa nu fie corecta din punct de vedere moral, nici macar intr-o abordare utilitarista a moralitatii. Obtinerea contractului poate duce la salvarea afacerii, insa fapta in sine nu va fi nici morala, nici legala. (De regula, faptele de acest gen se afla la confluenta dintre sfera moralitatii si cea a legalitatii.) In situatii de acest fel, se vorbeste despre CONSECINTE, nu despre beneficii. Consecintele, termenul tehnic, daca vreti!, sunt rezultate, pozitive sau negative, ale unor actiuni; iar dupa unii utilitaristi, putem calcula aceste consecinte si in functie de ele sa spunem daca o actiune este corecta sau nu din punct de vedere moral. Insa acest calcul este complex si presupune mult mai multe lucruri decat lasa sa se intrevada cuvantul “calcul”. Un astfel de calcul este cel introdus de Matricea Etica (vezi Valentin Muresan, Managementul eticii in organizatii; Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2010).

Pasul 3 este si el extrem de interesant. Ni se spune ca a fi echitabil este tot una cu bunul simt. Ce nu stie autorul nostru e ca bunul simt se refera in special la protocol, la chestiuni de eticheta, si foarte putin la etica. Pe de alta parte, un comportament echitabil in managementul fortei de lucru inseamna sa ai temeiuri, morale si nu numai, impartasite de comunitatea din care faci parte, pe baza carora sa poti spune ca este incorect din punct de vedere moral sa oferi salarii mai mari unei categorii de angajati in detrimentul alteia desi ambele depun aceeasi munca, in conditii similare, cu pregatire similara si in aceeasi regiune.

Cel de-al patrulea pas nu este mai putin neobisnuit: ‘este decizia managerului conforma cu obiceiul?’ “Alti manageri ar lua aceeasi decizie?” Prin urmare, daca in Romania obiceiul spune ca este mai eficient sa dai mita pentru a obtine un contract, atunci inseamna ca o astfel de decizie este corecta din punct de vedere moral?

Pe langa acesti patru pasi, intr-un paragraf succesiv autorul introduce un al cincilea: “Responsabilitate socială: Crezi că în comunitate vei găsi înţelegere dacă s-ar afla despre această decizie?” La fel ca in exemplele de mai sus, avem si aici de-a face cu o confuzie: prin responsabilitate sociala se intelege ceva de genul principiului publicitatii — daca mama ta ar afla, ar fi de acord cu decizia ta? daca in ziarul de maine s-ar publica decizia ta, cititorii ar fi de acord cu ea? — si nu faptul ca managerul poarta o responsabilitate pentru impactul social al deciziilor sale. Totusi, principiul publicitatii este o constanta in toate SHED pe care le-am investigat eu. Rolul sau este sa introduca o conditie privind transparenta: daca o decizie sau o actiune nu poate fi facuta publica, atunci este foarte probabil ca ea sa conduca la imoralitate. Daca imi insel sotia, dar o fac fara ca ea sau altcineva sa stie, atunci este actiunea mea morala?! Kant ar spune ca in acest caz, chiar daca nimeni nu stie ca eu imi insel sotia, suntem confruntati cu o minciuna: imi mint sotia tainuind ca o insel.

Cam atat am avut eu de spus despre acest articol. Las la latitudinea voastra daca veti sanctiona astfel de aberatii.


O sugestie de final pentru redactorii de la “Cariere” sau de la alte reviste de business din Romania: nu mai apelati la toti gigei ca sa va scrie articole specializate fiindca riscati sa deveniti ridicoli! Interesul vostru ar trebui sa fie sa atrageti oamenii din mediul de business cu articole specializate, bazate pe expertiza, nu doar pe experienta de zi cu zi. Altfel, eu si altii ca mine nu vom mai da banii ca sa va citim.

No Comments, Comment or Ping

Reply to “Etica in deciziile manageriale – intre heuristica si lipsa de expertiza”

Don't miss!

Events, organisations and initiatives I support. For details, just visit their official websites!