Ieri, 16 iunie, am participat la conferinta “Solutii pentru imbunatatirea sistemului de invatamant romanesc”, conferinta ce prefateaza deschiderea competitiei pentru Gala Premiilor in Educatie. In primii 2 ani de existenta ai Galei m-am aflat si eu in juriu si stiu destul de bine ce-si propune Fundatia Dinu Patriciu cu acest proiect, care nu este o simpla festivitate. Spre deosebire de Gala, evenimentul de ieri a fost mult prea simplu — insuficient timp pentru dezbatere, unele prezentari nu au abordat direct tema, oamenii care intr-adevar se pricep nu au intervenit — pentru un titlu atat de promitator.
Eu am mers la eveniment nu pentru ca am fost invitat sau in calitate de fost membru al juriului, ci tocmai pentru ca sunt interesat de dezbaterea pe marginea sistemului educational romanesc. Cunosc, cred eu, cat de cat sistemul educational romanesc, atat in ceea ce priveste partea de preuniversitar, cat mai ales cea de universitar, si pot sa contribui cu cateva sugestii si critici. Pe de alta parte, eforturile echipei Fundatiei nu sunt doar de apreciat cu cuvinte mari pe la diverse evenimente, ci de sustinut direct, prin implicare.
Asa ca ieri am incercat si eu sa spun cateva lucruri, in stilul meu clasic, extrem de critic. Dezamagirea mea este ca unii oameni nu inteleg ca o critica poate contine si sugestii cat se poate de directe. De exemplu, cand spui ca masura de a scoate la pensie profesorii universitari la 75 de ani este pompieristica si sinucigasa, si vii cu argumente — iti pleaca un astfel de profesor la o universitate din strainatate unde devine profesor emerit si isi muta scoala de gandire acolo; sau se inchide in sine si nu-si mai coordoneaza doctoranzii si nici nu mai primeste noi oameni pe care sa-i formeze (yok mentori!); tinerii de azi nu sunt suficient de pregatiti pentru o cariera didactica pentru ca au nevoie de experienta directa la catedra si nu doar de experienta de sobolan de biblioteca –, ai in vedere o alta varianta, poate una mai nuantata. Ma tem ca tinerii nu sunt a priori solutia pentru toate problemele sistemului educational romanesc. Cazurile particulare trebuie tratate de universitati, nu de minister; la nivel micro, nu macro, centralizat.
Ma opresc aici cu aprecierile legate de eveniment, dar incerc sa trec cateva dintre ideile pe care mi le-am notat ieri.
Liviu Papadima
– “Misiunea universitatii este sa formeze buni experti in diferite domenii ale cunoasterii.”
– Prea multe reforme in educatia din Romania. “E nevoie de coerenta si consecventa pe parcursul unui ciclu”, ca. 15 ani.
– “Nu trebuie sacrificata excelenta” pentru a satisface cerintele pietii muncii. “Este o responsabilitate fata de piata muncii, nu o contestam!, dar trebuie sa privim piata muncii in intreaga sa diversitate.”
Simona Velea
– “Parazitarea sistemului de catre oameni nepregatiti” pare a fi principala problema a sistemului.
Cosmina Frincu
– O buna structurare a interesului unei companii fata de educatie si sistemul educational: Strategie, Conformitate, Filantropie.
– Cosmina a vorbit si despre 3 strategii privitoare la sistemul educational: Strategia de CSR — obiective sunt diminuarea nr de asistati sociali, banca responsabila, satisfactia angajatilor; Strategia de RU — recrutare, imagine de angajator de top, formare; Strategia de Marketing — prezenta puternica pe piata tinerilor. Am unele comentarii, dar le las pentru o alta ocazie.
Raluca van Staden
– “Laboratoarele noastre nu sunt cu nimic mai prejos decat cele de dincolo, de peste granita”.
– Nu prea a vorbit despre solutii, ci despre “chimia ca arta” si ne-a oferit niste repere biografice (cine a influentat chimia si pe ea personal).
Diana Certan
– Rolul ong-urilor in dezvoltarea sistemului educational romanesc este sa vina cu partea practica, cu ‘abilitatile practice’ (sic!), in timp ce scoala vine cu cunostintele teoretice. Nu sunt de acord. Aceasta dihotomie mi se pare paguboasa. Cred ca atat ong-urile, cat si scoala trebuie sa vina si cu partea teoretica, si cu cea practica. Iar aici este de discutat mult.
Cam atat pentru astazi.