Ma rod cateva intrebari dureroase. Incep sa le formulez public in speranta ca vor fi altii care sa-mi ofere niste repere. Chiar nu mai reusesc sa gasesc explicatii pe cont propriu pentru ele. E ca si cum mintea mea refuza sa inteleaga. O “crampa mentala”, a’ la Wittgenstein.
Prima: de ce poporul roman este incapabil sa protesteze astazi, in strada, la fel cum procedeaza grecii, belgienii, francezii, germanii et alii? De ce fermierul roman nu blocheaza drumuri, iar vidanjorul sef nu-si varsa rahatul la Guvern?
Traim mai rau decat cei din Franta ori Germania, dar nu ne strigam nemultumirile in piata publica. Suntem docili sau cel mult carcotasi pe la birt ori colt de strada. Ne place sa uneltim intre noi, dar fara finalitate, fara sa punem bete in rotile politicienilor si guvernantilor, fara sa-i facem sefului zilele fripte, fara sa ne luam de gardul intreprinderii. De ce nu avem acel spirit al “luptei pentru drepturile sociale”? Sa ne aduca prea mult aminte de “lupta de clasa”? Sa fie fondul “anti-“comunist atat de puternic? Sa ne fi marcat ideologia ceausista creierele mult prea ‘hodinite’? Sau este doar puturosenie crasa??? Ce ne facem ca atunci cand un individ protesteaza, fie prin greva foamei, fie prin alte mijloace, il luam in balon sau ne facem ca el nu exista. Sa fie oare moralitatea un lucru atat de indepartat de spiritul poporului roman?
Nu pot sa cred ca teama este motivul. Nici macar acele costuri pe care le impune un protest nu-l deranjeaza. Romanul nu sta sa puna in balanta daca merge in strada sa-si strige off-ul sau daca merge in continuare la munca pentru ca altfel nu ar avea ce sa puna pe masa acasa ori isi va pierde slujba. Nu, nu exista o astfel de alegere. Altfel… ea, alegerea, ar fi expusa publica; dilemele morale, sociale si de orice alt gen ar fi fost parte din aceleasi carcoteli de care ziceam mai devreme. Insa discursul este gol, cuvintele strepezite.
Salut,
Nu credeam ca toate lucrurile care le invat la scoala chiar se pot pune direct in practica, dar, gandindu-ma la raspuns, cred ca el e doar un puzzle de alte raspunsuri care au fost date deja.
Eu cred sunt trei pasi sau nivele, fiecare cu o problema cheie. O sa discut in ordine inversa.
La nivelul 1, de organizarea si executare a protestului, apare o problema de agregare a intereselor, a la “The Logic of Collective Action” de Mancur Olson. Toata lumea e de acord cu obiectivul protestului, dar nu exista mecanism de control pentru participare si neparticipare si nu poti sa distribui beneficiile doar participantilor. Si cum ponderea interesului este destul de uniform distribuita intre participanti, nimeni nu are interesul sa preia conducerea sau sa nu se gandeasca la dezertare. Toti traiesc cu impresia ca vor fi pacaliti de “free riders” care vor sta pe margine in timp ce tu protestezi in piata. Si atunci stau si ei pe margine.
La nivelul 2, unde se decide de ce esueaza incercarile de organizare a activitatii colective, apare Robert Putnam si toti proponentii pentru “social capital” si raspunsul este: nu exista aceea forma de incredere generalizata intre oameni care sa reduca frica de interactiune sociala.
La nivelul 3, istoria ne raspunde de ce nu exista incredere: anii de comunism in care nu puteai sa ai incredere in nimeni si o istorie mai lunga si zbuciumata de conflicte, peste care se suprapune o aparitie tarzie a claselor, a grupurilor sociale de orice fel.
In alte cuvinte, nu protestam ca protestul trebuie sa fie o actiune colectiva si nu avem cu cine. Nu avem cu cine pentru ca nu avem incredere unii in altii ca nu o sa dezertam si doar unii vor suporta costurile actului de protest in timp ce toti vor beneficia daca protestul este de succes. Nu avem incredere pentru ca nu am avut-o niciodata si nu stim nici acum sa invatam asta. Si problema nu e ca nu stim sa invatam, problema e in acelasi timp si ca exista atati de multi “free riders” care transforma teama de dezertare intr-una reala.
Am plecat la curs. Sa-mi zici ce parere ai.
Gabi
Blazare. Sau cel putin asta aud in jurul meu. Majoritatea si-a pierdut orice speranta ca poate sa fie mai bine, asa ca orice efort de a schimba ceva li se pare inutil.
Eu as pune problema altfel, desi insusi inceputul confirma ce urmeaza sa zic… mergand pe premiza ca inamicul numarul unu mondial si ca urmare, national este presa si mass-media, vedem clar de unde pleaca incertitudinea, nesiguranta, neincrederea, intr-adevar daca excludem acest factor care ne-a indoctrinat cu atat de multe piste negative si incerte, despre ilustrii nostri politicieni, am ajuns sa cautam cu cine sa facem comparatie, si am ajuns in afara tarii sa cautam optiuni…
Hai sa luam pe rand,
Grecia, ce a facut populatia?, a vandalizat, si-a spus punctul de vedere cu varf si indesat, acum, una din solutia aplicata de guvernul lora fost vinderea unor insule, pentru a rezolva deficitul intern, fata de FMI…deci sumar, a vandut din pamantul tarii …..s-a rezolvat problema? in nici-un caz, e doar un foc mocnit, care asteapta urmatorul vant.
Franta, ce a facut populatia?, in mare masura, acelasi lucru, acelasi vandalism, pagube, si care a fost rezultatul?, legea pentru care au “luptat” cam la propriu, tot a fost aplicata… acum raman pagubele, care vor fi, normal, evaluate si remediate, iar factura bine-nteles catre populatie ca o scrisoare de dragoste trimisa…( la fel ca si Greciei ofc.)
Polonia, ce a facut populatia?, in mare masura? …nu prea acelasi lucru precum cele mentionate mai sus, a fost un razboi tacit, dar a si avut un guvern interesant, rezultatul lor? decesul de care stiti cu totii in “accidentul” de avion, va invit totusi sa va documentati despre Polonia de azi , de proiectele la care adereaza, si la alternativele pe care le adopta, si cel mai mult…loialitatea fata de acest monstru angelic, UE,
Ne place la nebunie sa ne dam cu parerea, sa dam sfaturi care insusi noi nu le aplicam, deoarece la momentul implinit, cautam scuze, iar daca nu sunt deja, le inventam,
O mica si nevinovata concluzie, ar cam suna in felul urmator, NU poti avea pace printr-un razboi, nu poti avea liniste prin agresiune, avem o intreaga istorie tumultoasa care sa confirme acest fapt concret, un rau mereu si irevocabil va genera alt rau,
Solutie?, pai cautam radacina, cine e vinovat? toti, incepand de la persoana mea, asta e primul pas care trebuie sa il faca orisicine, sa se vada vinovat si responsabil de ce il nemultumeste, urmatorul pas ar fi sa intelegi ce ai facut si sa accepti ca ce s-a intamplat, s-a intamplat, nu poti schimba asta, poti in schimb sa modifici viitorul tau si al celor din jur, de la cel mai neinsemnat eveniment, la cele de amploare, pentru ca importanta lor este aceeasi, deoarece, datorita celui mic, ai inteles si ai putut ajunge la evenimentul mare.