Etica mass-media in Romania: o opinie personala

Saptamana trecuta am aruncat in eter o invitatie la un workshop pro bono despre etica in mass-media. Multiplele raspunsuri de a organiza acest workshop mi-au spulberat ideea formata in ultimii 10 ani conform careia nu exista un interes pentru etica in Romania. Dimpotriva, am observat o “foame” extraordinara pentru etica; si chiar din mijlocul celor care se ocupa de presa. De altfel, cuvintele “etica” si “morala” sunt prezente din ce in ce mai mult in vocabularul celor care frecventeaza televiziunile, blogurile ori presa scrisa. Problema este ca ne lipseste cultura acestui domeniu, ne lipsesc lecturile esentiale. Multi nu vad conexiunile dintre etica si ceea ce profesia le cere (ceea ce ei numesc “deontologia profesionala”). Nu inteleg diferenta dintre obligatie profesionala, obligatie morala si obligatie legala. Le sunt straine conceptele de baza (“drepturi”, “responsabilitate”, “alegere deliberata”, “curaj”, “integritate” etc.), dar si cultura institutiilor morale (cultura codurilor de etica, care exista nu de azi, de ieri).

Aceasta lipsa poate fi suplinita. Dificultatea nu este acolo. Dimpotriva, problema reala sta in modul cum organizatii media lipsite de integritate, ori coordonatorii acestora, isi constrang angajatii, colaboratorii la tot felul de contorsiuni morale si profesionale. Iar schimbarea nu este facila cand mediul politic este direct interesat sa mentina nivelul de haos moral.

1 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.