Phoenix Criminal Lawyer

ETHICS & OTHER THINGS

Cristian Ducu

'If managers lack integrity, that behavior is copied down through the organization.' (Robert Noyce)

Sunt campaniile de responsabilitate sociala cu adevarat etice?

de Cristina Bobe, publicat pe HotNews.ro
Duminică, 20 iunie 2010, 22:13 Economie | Companii

Conceptul de responsabilitate sociala corporativa (CSR) devine din ce mai familiar mediului de afaceri romanesc. Exista insa mari confuzii legate de persoanele a caror responsabilitate ar trebui sa fie derularea acestor campanii. Dezvoltarea activitatilor de responsabilizare sociala ar putea constitui datoria unui specialist in etica aplicata, a managerilor de top dintr-o companie sau a firmelor de branding si de consultanta in acest domeniu. Existenta unei palete largi de responsabili pentru aceste campanii, dovedeste faptul ca este dificil de precizat care este componenta esentiala a actiunilor de responsabilizare sociala: cea etica sau cea care tine de marketing si PR?

Emil Mesaros, manager al companiei “E.M. Brand Consultants”, sustine: “Bineinteles ca orice actiune de CSR are o componenta puternica de demers etic. Problema este cand vorbim doar despre demers etic si nimic altceva intr-o actiune de CSR. In primul rand, ideea de demers etic are limite foarte neclare si greu de cuantificat. Daca atunci cand o companie isi calculeaza impozitele, e foate clar ce e cinstit si etic sa faca si ce nu, atunci cand vorbim de obligatie morala, sau de a decide care valoare sociala trebuie sustinuta in dauna alteia lucrurile depind de la individ la individ si devin brusc foarte relative, deci foarte arbitrare. Ca atare, pe langa demersul etic, trebuie sa existe si alti factori care sa anime initiativa de CSR, convergenta intre interesele societatii si cele ale companiei despre care am vorbit anterior fiind unul dintre ele.”

Cristian Ducu, reprezentant al “Centrului de Cercetare in Etica Aplicata, se pozitioneaza diferit fata de aceasta problema: “CSR este un curent din ce in ce mai puternic in lume, dar este fara dar si poate o moda. Este o moda pentru ca este lipsit de substanta si de la un an la altul incearca sa mai introduca lucruri din diverse alte domenii pentru a mentine interesul pentru ea. Insa CSR nu este etica si nici nu vizeaza un scop de natura morala. In formele sale cele mai rudimentare, asa cum se intampla acum in Romania, dar si in alte tari mai “civilizate” in acest domeniu, este un exercitiu de PR si de filantropie corporativa, o incercare de a spala imaginea companiilor.”

Departe de a constitui un demers etic, CSR sunt in opinia lui Cristian Ducu o posibilitate a firmelor de a muta atentia populatiei de la obligatiile legale pe care ar trebui sa le indeplineasca o companie, la o actiune de binefacere: “o companie romaneasca, mare poluator, face reclama la actiunile de plantare pe care le desfasoara cu voluntari. Iar ei numesc aceste actiuni “responsabilitate sociala corporativa”. Eu le numesc ipocrizie: compania, ca mare poluator, trebuie sa plateasca o taxa de mediu destul de mare; mai mult, are obligatia de a planta copaci. Insa acestea sunt obligatii legale. ONG-urile si firmele de publicitate profita de pe urma acestei obligatii, iar impreuna cu compania respectiva mai “coc” o “campanie” de CSR.”

“Companiile adopta o reactie defensiva si limitata”

“CSR este vazut in mod gresit de multe ori ca responsabilitatea exclusiva a brand managerului, mai degraba decat ca o responsabilitate comuna a tuturor managerilor de top din firma. Acest lucru se intampla din cauza ca, intr-adevar, multe companii s-au apucat de CSR surprinse fiind de raspunsul publicului la aspecte ale activitatii lor pe care nu le vedeau ca fiind parte a responsabilitatii lor de business. De exemplu, NIKE a trebuit sa faca fata unui boicot de masa dupa ce New York Times si alte organisme mass-media au denuntat practicile abuzive de munca ale unor furnizori ai lor din Indonezia” explica Emil Mesaros.

Acesta semnaleaza faptul ca de multe ori, tinta acuzelor sunt marile companii multinationale, care se raporteaza la atacurile adresate de populatie, ca si cum ar fi formulate impotriva reputatiei sau brandului lor. Tipul de reactie adoptat de companii este unul defensiv si limitat, delegand departamentele de marketing si de PR sa solutioneze astfel de probleme.

“Acest gen de atitudine nu este buna pe termen lung, unde ar fi mult mai de recomandat o atitudine proactiva, in care sa se caute activ punctele de intersectie intre interesele companie si cele ale societatii, sa se identifice modul in care rezolvarea unor probleme prin intermediul progresului social se intalneste cu obiective din strategia companiei si sa se efectueze campanii de CSR pe termen lung care sa actioneze in directia respectiva.”

“Societatea si sectorul business sunt percepute adesea ca fiind doua entitati aflate in tensiune”

Modul in care ONG-urile isi gandesc de multe ori colaborarea cu companiile, da nastere unei separari intre societate si sectorul business, acestea fiind doua entitati care ar trebui sa conclucreze. In acest tip de relatie, ar trebui considerate beneficiile pe care atat societatea, cat si sectorul le pot avea in comun, atunci cand proiecteaza campanii de responsabilitate sociala. Accentul ar trebui schimbat, prin urmare, de la punctele in care o companie actioneaza gresit, catre acele initiative care pot valoriza atat mediul social, cat si mediul de afaceri.

“Eu unul vad un refuz de-a dreptul incapatanat din partea ONG-urilor si factorilor interesati de diferite cauze sa vada companiile altfel decat ca pe niste furnizori de fonduri, mesajul lor catre companii fiind: “trebuie sa finantati aceasta cauza pentru ca este un lucru bun”, un rationament generic, cu argumente generice care nu sunt deloc legate de interesele specifice, strategiile si operatiunile pe baza carora functioneaza companiile respective. Acest gen de abordare are o mare problema: vede societatea si sectorul business ca pe doua entitati aflate in tensiune, mai degraba decat in inter-dependenta.”(Emil Mesaros)

In legatura cu aceasta schimbare ce ar trebui operata la nivelul mentalului colectiv, Emil Mesaros face trimitere catre un aspect tratat in “Harvard Business Review” si anume, faptul ca termenul de “responsabilitate sociala corporativa” trebuie sa evolueze in cel de “integrare sociala corporativa”.

2 Comments, Comment or Ping

  1. CSR-ul e inca un domeniu prea tanar ca sa aiba foarte bine definite obiectul, metodologia si terminologia. Dar aparitia lui indica fara indoiala un gol care se cere acoperit, iar dupa parerea mea asta a aparut pe fondul cresterii puterii si influentei sociale si chiar politice a entitatilor comerciale. Ca orice forma de responsabilitate, si CSR-ul ar trebui sa urmareasca binele comun, si mi se pare ca are sens doar integrat in domeniul mai larg al responsabilitatii in general. Daca CSR-ul e lipsit de continut, atunci asa e si responsabilitatea.

  2. Bhuttu, eu nu cred ca CSR-ul este un domeniu prea tanar ca sa aiba bine definite obiectul, metodologia si terminologia, ci mai degraba ca exista un numar foarte mare de incompetenti in acest domeniu care fac o varza din toate teoriile care au fost formulate in cei aproape 70 de ani de istorie a conceptului de responsabilitate sociala corporativa.

    Iar daca este sa compar istoria de peste 2300 de ani a eticii cu ceea ce incearca sa faca acum CSR-ul, imi este teama ca adeptii acestei “mode”, da-mi voi sa o numesc asa, isi vor pune streangul de gat. Si asta doar pentru ca vor realiza de cand se vorbeste despre responsabilitatea unei organizatii sau comunitati profesionale (vezi Durkheim).

Reply to “Sunt campaniile de responsabilitate sociala cu adevarat etice?”

Don't miss!

Events, organisations and initiatives I support. For details, just visit their official websites!