Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate

Lucrez de ceva vreme la un Handbook pentru Responsabilii de Etica si Conformitate din Europa si una dintre problemele cele mai mari cu care m-am confruntat a fost aceea de a explica faptul ca responsabilitatea sociala corporativa nu este o chestiune separata de celelalte procese ale unei organizatii, indiferent care ar fi arhitectura acesteia. Acest lucru este dificil de explicat pentru ca, in contextul actual la nivel european, sunt foarte multe voci care, lipsite sau nu de o pregatire dubla in domeniul eticii in afaceri si business managementului, confunda responsabilitatea sociala cu ceea ce se numeste ethics & compliance management. Cu alte cuvinte, perceptia multora dintre cei care scriu despre acest subiect este ca responsabilitatea reprezinta conceptul central, iar fiindca “responsabilitatea sociala corporativa” se refera la responsabilitatea unei organizatii fata de mediu, fata de comunitate si fata de proprii angajati, ar trebui ca acesteia sa i se acorde un statut mai inalt.

Pentru a-si sustine ideea respectiva, acei autori sau “specialisti” se ascund in spatele unor definitii pe care le citeaza de la alti autori. Numai ca a oferi colectii de definitii, chiar si cu scurte explicatii ale lor, nu e altceva decat un semn al amatorismului. Nu definitiile lipsesc, ci ‘operationalizarile’ lor.

In al doilea rand, responsabilitatea este intr-adevar un concept care ar trebui sa aiba rolul central in toate procesele de business. Dar faptul ca sintagma “responsabilitate sociala corporativa” are in componenta sa acest termen nu implica faptul ca responsabilitatea sociala este mai importanta decat managementul de etica si conformitate.

Formula corecta si care poate functiona eficient la nivelul organizatiilor, fie ele companii, ong-uri sau institutii publice, este aceea in care responsabilitatea sociala este privita in pozitia propriei ei, adica drept parte a managementului de etica si conformitate, care, alaturi de alte componente de business, intra sub conceptul mai general de guvernare corporativa.

Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate
Responsabilitatea sociala corporativa este parte din Etica si Conformitate

Momentan nu intru in detalii deoarece ma tem ca argumentele mele vor fi preluate de cine stie ce individ care vrea sa parvina pe scara academica inainte ca eu sa reusesc sa le public in volumul la care lucrez. De altfel, nici imaginea de mai sus nu este redata in intregime. Managementul de etica si conformitate comporta multe alte segmente decat cele trei exemple sugerate acolo.


Publicat pe http://etica-in-aplicata.blogspot.com/
Data publicarii: 2009/01/30

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.